GARSONIERA

Capitolul 15 -Adela

        – Să-mi scrii dacă ai nevoie de ceva! O să mă întorc peste două săptămâni, da?

       Mă trage în brațele ei și simt căldura îmbrățișării. Întotdeauna a luat rolul de soră mai mare în serios, deși ne despart doar doi ani. În brațele ei mă refugiam și când eram mică, atunci când mă loveam sau mă ciufuleam cu vreun copil. Și-a lăsat familia acasă, iar în cele două zile petrecute împreună mi s-a ridicat iar moralul. Aveam nevoie de ea și a venit imediat cum a simțit asta. M-a surprins când i-am răspuns la telefon și a cerut  adresa completă. Era deja în autogara din Constanța. M-am emoționat de sosirea ei neașteptată, la fel cum și acum îmi joacă ochii în lacrimi pentru că trebuie s-o las să plece. Își răsfiră degetele lungi și subțiri pe abdomenul meu proeminent și-i transmite nepoatei sale că abia așteaptă s-o cunoască. Datorită cuvintelor sale mi-am recăpătat optimismul și motivația de a răzbi cu bine schimbărilor ce vor apărea în curând în viața mea. Se oprește și-mi face semn de rămas bun, fluturându-și mâna înapoi spre mine, cunoscându-mă, fiind sigură că încă sunt aici, până să-și întoarcă capul. E timpul să dau frâu liber lacrimilor. Îmi lipsesc cu toții. Vorbesc zilnic cu mama la telefon, dar nu e ca și cum aș fi acolo, lângă ea, să simt mirosul bucatelor preparate cu drag pentru băieții familiei sau să ascult un alt banc inventat de tata, la fel de slab ca și celelalte, de care ne amuzăm mereu. Am rezolvat și problema cu Luca. L-am rugat să-i sune de vreo două ori, în prezența mea și să nu amintească  de despărțirea noastră.

       Ca o obișnuință, mă uit de-o parte și de alta a străzii, la mașinile ce trec și cele parcate. Nu l-am mai văzut de aproximativ trei luni și cum bag de seamă, că nici acum nu este prin preajmă, mă întristez. E așa cum i-am cerut. Nu mă mai urmărește, acasă sau la serviciu și nici la ușa mea n-a mai apărut. Și, totuși, de ce sufăr? A lăsat trecutul în urmă și a uitat de noi, așa cum ar fi indicat să fac și eu, dacă țin la sănătatea mea mintală! Îmi tot spun asta, dar la orele nopții, singurătatea mă deprimă. Dacă aș fi trecut peste orgoliul meu, am fi și acum împreună. Dar cum să accept acuzația că aș fi fost și cu alt bărbat în timpul relației noastre? 

       Și n-am rezistat. Oricâte mustrări mi-aș face înainte și după, pașii m-au purtat la el și nu doar o dată. L-am așteptat, ca mai apoi să-l urmăresc pe bărbatul înalt ce-mi tulbură nopțile. Era neschimbat și mai ales fără vreun semn vizibil c-ar fi afectat de ce a lăsat în urma lui. Inima îmi tresaltă când l-am zărit, chiar și din depărtare, apoi s-a strâns cu cât a conștientizat că trebuie să păstreze distanță. Micuța îmi simte starea și  de fiecare dată când îi văd tatăl, se zvârcolește în pântec până spre seară când abia reușesc să mă liniștesc.

       – A renunțat la noi! i-am spus ultima dată.

       L-am așteptat să se întoarcă cu ultimul candidat. Mi-am imaginat că-i aud vocea când i-a spus să coboare din mașină, atât de dor îmi era de el în acea zi. A mai  completat ceva în tabel, apoi și-a strâns camera, a coborât și l-a salutat pe instructor.  Ca o presimțire, a privit câteva secunde împrejurimile  și atunci am simțit că inima s-a oprit pentru o clipă, ca apoi să bată din ce în ce mai repede, ca și acum aș fi alergat la un maraton. A urcat în mașina de serviciu, lângă un alt coleg și dus a fost. Am mers în neștire și m-am oprit pe malul mării. Am plâns și mi-am amintit toate momentele cu el, iar și iar. Așa fac când dorul mă doboară, îl caut. Briza mării m-a calmat și de atunci, e remediul cel mai potrivit pentru neliniște. 

        – Ceva nu se leagă! Deși l-am cunoscut doar din spusele tale, cred că nu i-ai fost indiferentă. După cum te aștepta la serviciu, atât de târziu, doar pentru a petrece puțin timp cu tine, nu mă convinge că ai fost o aventură! mi-a spus și Alma într-o zi.