☆ Trădarea trandafirilor
Aleydis a trăit întreaga ei viața știind că niciodată nu va fi acceptată de elfii din Larsenia, fiind fiica bastardă a unui rege mort și a unei femei dintr-un sat de pe granița. Preferând să trăiască în micul sat al ma...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
În ciuda părului negru ciufulit și a rochiei vișini mototolite, elfa care stătea printre prizonieri era nimeni alta decât Lilura.
Aleydis înaintează spre ea, dar este oprită de Kiernan.
– Nu vei dori să auzi ce are de spus, nievina. Nu se merită.
Ce nu se merita? Despre ce vorbea? Aceea era Lilura, iar ea nu ar face niciodată nimic împotriva Larseniei pentru că... era Lilura.
– Nu, protestează Aleydis. Este Lilura. Este sora noastă, ea nu...
Știind că nu se poate înțelege cu fratele ei, Aleydis trece pe lângă el, mergând direct spre sora ei mai mare.
– Lilura, ce se întâmplă?
Când sora ei nu răspunde, Aleydis continuă:
– Asta e o nebunie. Nu ești o trădătoare. Tu nu ai face așa ceva. Suntem surori.
– Tu nu ești sora mea.
Vorbele rostite o înjunghie pe Aleydis în inimă precum un pumnal de gheață. Nu. Ceva nu era în regulă. Lilura nu ar spune niciodată așa ceva.
– Tu ești motivul pentru care viața mea e în ruine. Din vina ta, Ahral m-a părăsit și tata a murit. Un lucru trebuia să faci: să stai în acel sat blestemat și să lași scandalul să moară, dar nu. A trebuit să te duci și să te joci de-a ambasadorul de parcă ai putea fi vreodată ceva mai mult decât o bastardă.
Aleydis face un pas înapoi. Nu. Oricine era această elfă nu era sora ei. Lilura nu a crezut niciodată asta despre ea. Lilura a stat mereu alături de Aleydis.
– Destul, vocea puternică a lui Kiernan este auzită înainte ca acesta să-și pună mâna pe umărul ei. Aleydis nu a ales modul în care s-a născut, dar tu ai ales să îți întorci spatele familiei noastre.
Aleydis își dă seama că fratele și sora ei trebuie să mai fi vorbit înainte.
– Vino, nievina.
Aleydis se lasă ghidată de fratele ei, încercând să ignore cuvintele Lilurei. O parte din ea refuza să creadă că era adevărul. Voia doar să se trezească și să descopere că ultimele zile nu s-au întâmplat. Rosalya nu era bolnavă, iar Lilura încă o iubea. Era Lilura, sora care o ajuta să se pregătească pentru petreceri, care îi dădea sfaturi. Lilura, pe umărul căreia Aleydis putea plânge. Sora ei mai mare care ar fi mutat munții să o țină în siguranță.
Cum putea Lilura să facă așa ceva? A uitat ce a făcut unchiul lor și că Duinir l-a sprijinit mereu?
– De ce...?
Vocea lui Aleydis se frânge. Nu știa ce avea de gând să întrebe sau dacă fratele ei îi putea da răspunsuri.
