A doua zii de dimineață, Yoongi coborâ la micul de jun și sesiză rapid atmosfera irascibilă.
Mama sa prăjea feli de bacon în timp ce Daiana taia fâsii de rosii. Kaju fuma la masă, ținându-și telefonul în mâna în timp ce derula neinteresat pe vreo platformă a oamenilor de la oraș.
Afară ploua abundent, și in casa era liniste. Foarte multă liniste.
Yoongi a murmurat un "bună dimineața" si sa apropiat de mama sa, cu pasi timizi.
— Cu ce pot să va ajut--
— Stai jos. Ii răspunse mama sa pe un ton foarte rece înainte să apuce să-și termine fraza.
Lui Yoongi nu ii lua mult să se deprime. Ziua lui putea fii stricată de la un simplu gest, era foarte sensibil de fel, si mama sa stia bine asta, stia cat de delicat este și tot se comporta atât de taios cu el. De accea Yoongi se întristă si mai tare, așezându-se la masă în liniste.
— Ajută-mă cu astea, puiule... spuse Daiana, zâmbindu-i compatimitor în timp ce ii împinse mai aprope ouăle fierte.
Yoongi se chinui sa ii zâmbească înapoi și se apucă să devozească ouale. Măcar Daiana se comporta decent.
— Hoseok a spus că roșiile sunt mai bine tăiate in cuburi pentru salată.. Spuse urmărind cu privirea lama cutitului trecând prin pulpa rosiei.
— Hoseok îți face salată? Se miră Daiana, vorbind pe un ton blând, ca si cum ar vorbi cu un copil mic care tocmai ia împărtășit că educatorul de la grădiniță ii leagă sireturile.
Kaju de pe cealaltă parte, își ridică câteva clipe ochii din telefon și il privi.
— Da... aprobă încercând să-și dizolve zâmbetul de pe buze. De obicei când mânca la Hoseok era atât o atmosferă atât de pașnică și amuzantă. Era chiar interesant să-l vezi făcând mâncare, făcând lucruri omenești.
— Da? Si ce chestii, mai exact, îți mai face demonul ăla? Întreabă cu subânțeles, privindu-l usturător de încruntat.
Yoongi ii întâlni privirea lui Kaju, si dintr-un impulsi puternic, aruncă cu un ou fiert în el, nimerindu-l în umăr.
— Yoongi! Îl mustră șocată Daiana, în timp ce cei doi încă se priveau fix.
Oul fiert sa destrămat în bucățelele si a căzut, frimituri, în poala băiatului.
Dându-și seama ce a făcut,cu ochii împunsi de lacrimi, Yoongi sa uitat la Daiana cu părere de rău, și se grăbi spre ușa.
— Unde pleci!? Yoongi vino aici în momentul asta! Yoongi!! Striga Serena după el, dar satenul a rupt-o la fugă pe stradă.
Yoongi nu mai putea da ochii cu Daiana. Ea a fost singura care sa comportat frumos cu el, iar el ia lovit copilul cu un ou fiert. Orice ar fii, oricât de drag iar fii, Kaju era fiul ei, copilul ei, si era normal să o deranjeze gestul său, să ii considere gestul lipsit de respect. Yoongi chiar nu a vrut să o jignească, nu stie ce sa întâmplat, pur și simplu sa întâmplă fără să realizeze.
Proptindu-se de un stâlp de electricitate, Yoongi si-a tras sufletul pivind cerul cenusiu. Stropi de ploaie ii izbeau pielea delicată, iar tricoul si pantaloni scurți în care a dormit erau uzi leoarcă.
Cu un smiorcăit exaspedat, a început să-și plângă de milă câteva minute bune, apoi, obosit pentru ca a fugit si a plâns, sa rezumat în a suspina, conținându-si drumul spre singurul lor unde stia ca nu va fii nici-o privirea suspicioasă său iritată asupra sa.
— — —
Sufrageria era goală.
Yoongi pași nesigur până-n bucătărie. Toate becurile din casa erau stinse, iar lumină plumburie creea o atmosferă întunecată și misterioasă.
Înghițind în sec, își plimbă ochii de jur împrejur. Umbrele mobilierului creau pete negre prin jurul său, pete negre care păreau însuflețite, uitându-se la el.
Peisajul din spatele ferestrelor devenea din ce in ce mai sălbatic și întunecat, în timp ce norii de deasupra erau din ce în ce mai groși. Natura se înclina drastic în bătaia vântului, coroanele copacilor, care alcătuia pădurea din spatele casei lui Hoseok, păreau ca se vor prăbușit sub forța vantului si a ploi.
O ceață densă se strecura printre trunchiurile lor, ploaia bătea în geamuri si vântul urla.
Ceva părea să se miște în perdeaua de ploaie.
O silueta care ajungea până aprope de ramurile copacilor, îmbrăcat într-o mantie. Fata ii era ascunsă complet de glugă.
Yoongi scânci si facu un pas în spate.
De sub mantie, iesea o mâna osoasă, zbarcită si albastrie ca a unei mortaciuni care putrezise în apa. Brațul i sa ridicat lent și, cu un deget desfigurat ii facu semn să vină spre el.
Simțind un fior străbătând-ui întreg corpul, se lovi cu soldul de coltul insulei de marmură si o luă la fugă în sufragerie.
Chestia accea, creatura accea, se uita după el. O simtea chiar daca nu-l vedea.
A vrut să fuga pe ușa afară dar frica de a nu da nas in nas cu acel monstru, la făcut să urce treptele în fugă spre camerele de sus.
În mintea sa știa că casa lui Hoseok are vre-un fel de protecție împotriva energiilor sau ființelor nepoftite, de accea în acel moment dormitorul său i sa părut ce-a mai sigură cameră.
A traversat holul, privind fugitiv pe ferestrele cenușii pădurea mohorâtă și întra rapid pe usa de lemn masivă si neagră, care fusese întredeschisă.
O trânti în spatele său, fiind pe punctul de a face infarct când zări silueta înalță din cealaltă capăt al încăperi, în pragul undei alte uși.
— Hoseok. Smiorcăie simțindu-se din cale afară de usurat când, sub lumin slabă și mohorâtă de afară care pătrundea printr-un geam, îi contura chipul umbrit.
— De ce tropăi prin casă? Întreabă dându-și jos prosopul din jurul umerilor, înaintând spre mijlocul dormitorului.
Un val de aburi fierbinți pluteau în spatele său, având un parfum finuț de scorțișoara.
— A fost ceva.. continuâ să smiorcăie apropiindu-se de el cu pași rapizi. În pădure! Si sa uitat la mine! Si a arătat cu degetul! Si mâna ii era în descopunere! Si--Yoongi se opri din ciripit, privind câteva clipe speriat pe fereastră. Nu era nimic în pădure. Nici ceață nici silueta întunecată. Hoseok privi si el pădurea linistită. Si....
— Si ești ud leoarcă și înghețat. Îi atrage atenția ridicându-și o sprânceană iritat. Du-te fă o baie caldă, îți caut ceva haine de schimb. Oftă trecând pe lângă el spre dulapul de dulapul din lemn de nuc.
— Ascultă-mă! Se vaită din nou prinzându-l de braț. E un monstru afară! Si-si arată ca moartea! Cu mantie sfâșiată, si înalt cat un copac și cu pielea albastră! Ca a unui cadavru din lac!
