1.Mutarea?!

26.9K 806 127
                                    

Liz

Dormeam liniștită, având unul dintre visele acelea... Când dintr-o dată am simțit ceva rece preprelingandu-se pe mine, am tresărit speriată ridicandu-ma în fund si gasindu-i pe cei doi idioți care îmi sunt frati lângă mine, unul dintre ei având o găleată în mână, cândva plină cu apă, iar celălalt stand pe marginea patului meu, iar după cum arată, a fost o victima colaterala pentru farsa fratelui nostru mirific.

Mi-am dus palmele pe fata, ștergând restul apei, si ferind câteva fire ce mi s-au lipit din cauza ca acum sunt udă, leoarcă! Am sărit în picioare începând să alerg enervată după el, ajungând pe treptele ce duceau spre sufragerie. Zack cobora în disperare treptele, eu pregatindu-ma să îi sar in spate, însă din cauza lui Dark, care are prostul obicei de a dormi pe scări, m-am împiedicat, căzând peste Zack, acesta pierzandu-si echilibrul, amândoi ajungând să fim una cu covorasul ce acoperea lemnul de stejar.

Ajunși la baza scărilor, amândoi aveam o poziție demnă de filmele de comedie, Zack era întins pe o treaptă având mai bine de jumătate din corp urcată pe balustradă, iar eu, eram întinsă pe toata lungimea treptelor, având capul la baza lor iar picioarele aproape îmi intrau în gura fratelui meu, iar noi în loc să ne certa fiindca clona mea e un mare gogoman, râdeam mai rău ca doi adolescenți drogați cu heroină.

I-am observat papuci mamei undeva lângă capul meu, ca apoi să o văd ușor aplecată deasupra mea, privindu-ma ușor dezamăgită... Avea un coc elegant, iar machiajul era perfect, ca de fiecare dată, si pe sub sortul roșu aprins am observat o ținută office, semn că astăzi are mult de muncă la birou, ei, așa e când micata e avocat.

-Îmi spune și mie cineva ce e cu toată hărmălaia asta? O, și de ce ești uda leoarcă? Întreabă mama exasperată, mda, cred si eu ca e supărată pe noi, după petrecerea de aseară... Măcar dacă nu am fi fost prinși. La capul scarilor apare Luck care era uscat și aranjat, cum dracu' a reușit ăsta să își schimbe îmbrăcămintea, și să își facă freza, așa de repede, trebuie să îi aflu și eu secretul...

-Pai, m-ai trimis să o trezesc pe Liz, și nu o găseam nicăieri, Zack a intrat în baie, și se pare ca făcea dus, când l-a văzut pe domnul. Zice și arată spre frate-miu, si-a luat pijamalele repede înapoi, neobservând halatul din cuier, și a ieșit afară, au alerget prin cameră astfel rasturnând vaza de pe noptieră aceasta udând și patul, apoi, Liz s-a împiedicat pe scări, de Dark, care dormea liniștit, astfel căzând peste Zack si ajungând în ipostaza pe care o vezi acum. Ne scoate Luck pe amandoi din bucluc, cum o face de obicei, mda, i-a trebuit lui aseară să meargă la cercul de literatură... Pfff, tocilar.

-Of, nu v-ați maturizat de loc în ultima vreme, sunteți mai răi ca niște puștani de la scoala de corecție! Tu, cum sa uiți că ai cheie? Si tu Zack când o să te înveți minte să bați la ușă? Când o să intri peste cineva care este... În mijlocul acțiunii? Cat despre tine, Doamne Dark! Nu mă face să te pun să dormi afara! De câte ori trebuie sa îți spun să nu mai dormi pe scări? Fiindcă astea o să se omoare într-o zi? Ne cearta mama enervată, noi ridicandu-ne de jos, si lasandu-ne privirea în pământ.

-Bine mamă, eu m-a duc să îmi termin dușul și să îmi schimb cearșafurile. Zic urcând scările, împreună cu Zack, dandu-i un cot în coaste, înainte de a intra în cameră.

După ce mă spăl, și îmi schimb patul, cobor jos și îmi iau un bol, turnând laptele și cerealele în el. Mâncam toți în liniște, eu stând între Zack și Luck, iar mama și tata stăteau de partea cealaltă a mesei.

Tripleții Tomson [Trebuie Editata..]Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum