Un anonim...misterios

Capitolul al XXX-lea

~Din perspectiva Mariei~

Dupa atata timp...pot sa-i simt din nou caldura care imana asupra mea.Fericirea mea este fara margini.Este din nou al meu.Chiar cand voiam sa renunt...el n-a renuntat la mine.Nu puteam sa stau fara el.Pana la urma ne-am facut o promisiune,si se pare ca ne-o respectam!Ne despartim din acest sarut plin de dor,iar eu ma uit la ochii lui albastrii care acum sunt stralucitori.Isi pune usor mana pe fata mea,iar eu pe a lui.Ne uitam lung unu la altul fara sa ne plictisim.Sunt fericita!

-Ma bucur ca ne-am impacat,spune Alexander.

-Si eu ma bucur.

Ma pupa pe obraz si frunte,iar apoi fruntile noastre s-au apropriat.Puteam sa vad mai bine culoarea ochilor lui.Ma intimidez in prezenta lor.Imi urmareste fiecare miscare si isi indeparteaza fruntea de a mea.Ma uit la el usor iritata,iar el incepe sa rada.Se ridica in picioare si-mi intinde mana.

-Hai sa plecam.

-Bine,dar...

Ma uit la fata aceea care sta si se uita la noi.Intr-un fel imi e mila de ea,dar totusi nu pot sa uit ce a facut.

-Ella?

-Imi pare rau...pentru acele cuvinte...Eu o sa plec...Nu va faceti griji gasesc eu un loc sa ma adapostesc peste noapte.

-Poti sa dormi la mine!

-Nu...e ok...Imi pare rau,Alexander...N-o sa mai intervin niciodata in viata ta.Iti promit.

Se ridica,isi ia geamantanul si pleaca cu pasi marunti si nesiguri.

-Poti sa ramai!spun eu.

-Nu...E bine...Sunt sigura!

-Macar in noaptea asta!

-Nu pot...E mai bine asa!Sunt sigura!

Era aproape de iesire.Voiam sa ma duc la ea,dar Alexander m-a prins de incheietura.Ma uit la el,dar imi face semn sa nu ma duc dupa ea.Se uita din nou la Ella,dar pot sa vad in ochii lui o urma de tristete.

-Multumesc,Ella!Pentru tot!

Observ ca se opreste.Isi intoarce capul spre noi.Plange.Ochii ei caprui sunt din ce in ce mai tristi.Imi parea asa de rau incat m-am desprins de mana lui Alexander si m-am dus spre ea.Observ ca se mira de gestul meu,dar nu-mi pasa.Nu vreau sa mai vad un om trist.

-Vin-o cu noi,te rog!

-As vrea,dar nu pot...

-Ce te tine?

-Tu.

M-am uitat la ea cu ochi mari si nedumeriti.Eu?

-De ce eu?

-Sunt geloasa pe tine.Poti sa-l faci fericit pe Alexander,iar eu nu.Am incercat de atatea ori,dar n-am putut.Sunt un esec.Nimeni nu ma iubeste.

-Nu e adevarat.

-Ba da e!Nimeni nu ma iubeste!Sunt singura!Sunt...singura...

Cade jos si incepe sa planga din ce in ce mai zgomotos.Ma asez langa ea si o iau in brate.

-Nu esti singura.Ma ai pe mine si pe Alexander.O sa-ti facem cunostinta cu mai multi prieteni si o sa vezi ca n-o sa fi singura.Noi te iubim,asa ca de ce zici ca nimeni nu te iubeste?

Incepe sa planga din ce in ce mai rau.Alexander vine la noi si ne ia pe amandoua in brate.Dupa 10 minute,toata lumea s-a calmat si ne-am  indrepatat,tinandu-ne de mana,spre casa.