Un anonim...misterios

Capitolul al XVI-lea

Ma plimb usor prin incaperea pustie.Aerul rece si amintirile bantuie locul acesta parca parasit de oameni.Noaptea.Cuvantul ce schimba intelesul acestui peisaj parca desprins din basme.In toata incaprerea,intunericul patrunde cu usurinta.Orice coltisor al camerei este acorperit de intuneric.Vantul bate fara incetare,iar eu ma simt si mai singura.Singura,singura si iar singura.O singuratate care sufera in tacere.O tacere nenorocita care te lasa fara cuvinte.Nenorocirea se abate pe aceasta noapte.O noapte tacuta,silentioasa si gratioasa.Cine ar fi crezut ca niste pasi asa de mici pot sa patrunda cu usurinta in sufletul meu?Oare sufletul meu e gol?Oare sufletul meu ma nenoroceste?Aceste intrebari nu au si raspunsuri.Uneori nu gasesti raspunsuri la intrebari.Le toti cauti si nu le gasesti.Caut cum trebuie?Caut unde trebuie?Alte intrebari.Toata lumea e un semn de intrebare.Toti oamenii sunt cu semnul intrebarii.De ce?Pentru ca fiecare om are cate o latura necunoscuta.Misterioasa,palpitanta si atractiva pentru noi oamenii.Secretele bantuie sufletele oamenilor.Are incredere in mine?Ma va sprijini vreodata?Sa spun?Sa nu spun?Intrebari care iar nu au un raspuns.Lumea nu e asa de frumoasa cum pare.Ascunde multe secrete pe care noi...nu o sa le simt niciodata.Asculta,priveste,simte si fi atent.Multi o sa ne insele si o sa ne vrea raul.Niciodata sa nu cazi...in capcana lor.

-Esti gata?

O voce barbateasca,si totusi cunoscuta de mine,ma trezeste din aceasta melancolie sinistra.

-Sunt gata.

Ma ridic de pe scaun,si ma indrept spre el.Omul acesta ascunde si mai multe secrete decat ascund eu.Chiar si asa...trebuie sa am incredere ca ma va duce la el.Trebuie sa aflu adevarul despre tot ceea ce ma inconjoara.Trebuie sa aflu de ce m-a omorat in acea zi.Trebuie sa aflu...de ce a nenorocit doua familii.

-Sa mergem!

Pasii mei se indreapta spre coridorul rece si intunecat al casei.Coboram scarile putrezite si ma intorc cu spatele.Casa asta e frumoasa.Chiar daca pare infricosatoare,e frumoasa.Mereu va fi cea mai frumoasa casa pe care am vazut-o.Nu se compara cu palate,dar nici cu niste case foarte mici.Pentru mine e perfecta.

-Vi?

-Da.

Imi deschide usa si ma mai uit la acest peisaj sinistru,dar incantator.Totul pare incitant si aventuros.O mie de amintiri stranse aici.O mie de emotii stranse aici.O mie de...iluzii si melaconlii stranse aici.O sa mai vin in locul asta.Aici ma simt...ca si cum as fi vie.

-O sa-ti fie dor de locul asta?

Zambesc vag si ma intorc cu spatele la acest peisaj moharat.Ma uit in dreapta,si observ ca cimitirul se afla tot la locul sau.Nimic nu e schimbat.Nimic nu pare...schimbat.Ce nostalgic!Ah!Vreau sa mai am odata acele zile!Sa mai fiu sunata de el,sa ma intalnesc cu Josh si Ane,sa pot zambi cu putine emotii.Cine nu si-ar dori?Eu cred ca nu pot face...oricat de mult mi-as dorii...nu pot s-o fac...O sa iubesc acest loc.Nu conteaza!Chiar daca uit...n-o sa uit niciodata de locul asta.Locul...inceperii mele.Locul de unde am plecat.Locul de unde am visat.Mereu o sa ma intorc la el.Nimeni si nimic...n-o sa ma opreasca.

-Desigur c-o sa-mi fie dor.Pana la urma...este casa mea.