Un anonim...misterios

Capitolul al VII-lea

-Trezeste-te,somnoroaso!E dimineata!

Deschid ochii usor si observ cum Ane se uita la mine cu acei ochi entuziasmati si veseli.Parul era foarte ciufulit,iar zambetul nu a disparut de pe fata.

-Buna dimineata!

-Buna dimineata...

-Astazi avem mult de facut!

-Eh?

-Of!Azi mergem la cumparaturi!Trebuie sa-ti luam niste haine,de incaltat si eventual accesorii.Avem o zi incarcata.Hai,sa mergem sa mancam!

Ane ma apuca de mana si ma taraste pana in bucatarie.Mama Anei,Julia deja ne astepta cu masa pusa.Era foarte vesela si energica.Cand ma vedea,ea imi zambeste foarte dulce si inocent.

-Buna dimineata!

-Buna dimineata,mama!

-Buna dimineata...

-Ai dormit bine?

-Da...multumesc pentru ospitalitate...

-Oo!Ce draguta esti!

Julia ma imbratiseaza foarte strans si protectiv.Ma mangaie usor pe cap si ma tine asa ceva timp.Ma stapaneam ca sa nu plang...era prea dureros.Simteam ca nu puteam sa fac asta...unei persoane dragi mie.De ce imbratisarea asta e asa de...dureroasa?

-Mama!O sufoci!

-E tare draguta!Ma bucur ca te-am cunoscut!

-Si...eu...

Ma desprinde din stransoare si imi zambeste dulce.Julia este o persoana asa de draguta incat...ar trebui sa stea departe de mine.Nu stiu de ce ma simt asa...nu stiu de ce vreau asta.Este legat de trecutul pe care...l-am trait?

-Am terminat de mancat!

-Bun!Ce program aveti astazi?

-Mergem la mall.

-Oo!Atunci iti dau bani in plus.

-Multumesc,mami!

Ane se duce spre mama ei si-o pupa pe obraz.Ce familie draguta.Nu ar fi trebuit sa vin aici.Nu stiu unde e casa mea.Nu stiu nimic despre mine.Sunt in plus.Sunt...inutila.

-Hai,Maria!Sa ne imbracam.

-Dar...eu nu am nimic de imbracat...

-Iti dau eu de imbracat.Hai!

O urmez pe Ane in camera "noastra".Imi da o pereche de pantaloni scurti negru si un tricou alb.Ea s-a imbracat intr-o pereche de pantaloni scurti albastri si un maiou turcoaz.Eram gata de plecare.Pe drum imi povesteste despre diferite lucruri,dar nu puteam sa fiu atenta la ceea ce spunea.Inca ma gandeam la mine.Cum de toate amintirile mele au disparut?Cum de toate sentimentele mele sunt inexplicabile?Cum de...pot trai asa?Simt ca traiesc intr-o minciuna.Simt ca nu pot sa aflu adevarul,oricat de mult mi-as dori.Asa trebuie sa fie?Asa trebuie sa sufar.Sufar fara sa stiu nimic.Ce tampenie,nu?De ce viata trebuie sa fie asa de nemiloasa cu mine?

-Am ajuns!

Eram deja in fata mall-ului.Ane ma  apuca de mana si ma trage inauntru.Era o incapere imensa.Numai si numai magazine.Sunt umita de ceea ce vad.E prima data cand intru...intr-un loc ca asta.Am mai intrat vreodata aici?Nu-mi amintesc.Am uitat.

-Uite!Magazinul meu preferat!

Toata ziua am alergat in toate magazinele.Eu cu Ane caram plase cu haine.Atat de multe am cumparat.

-Ah!Ce obosita sunt!

-Si eu...

-Hai sa mergem sa mancam!

-Bine...

Cand paseam usor spre un restaurant,simteam ceva neobisnuit.Ma uit in dreapta si observ un baiat...care imi pare cunoscut.Avea un par rebel si un zambet increzator.Ma cutremur.Imi era frica.Il cunosteam,dar de unde?Are vreo legatura cu...trecutul meu?