Flăcările Interzise Ale Iubirii #1 (Seria Interzis)

Capitolul 7

Isadora

  Ceva se zguduie, adică eu mă zgudui. Mă doare capul îngrozitor, și nu înțelg ce naiba se întâmplă. Apoi stau să realizez mai bine și îmi dau seama că sunt într-o mașină, fără să deschid ochii. Stai ce? Sunt într-o mașină? Îmi deschid ochii cu greu, deși imaginea din fața mea este blurată, tot ce pot vedea este că stau pe bancheta din spate. Ce naiba? Gem și încerc să mă ridic ca să mă pun în șezut dar mă sprijin în mâna rănită.

  -La naiba! înjur și încerc cu o mână să mă ridic, reușesc într-un final.

  -Nu te speria, sunt eu. Domnul Herrero.

  Ah, la naiba, din nou! Ce dracu mai caut cu ăsta în mașină? Nu mi-au ajuns deja destule probleme din cauza lui?

  -Ce caut aici? mormăi și îmi pun mâna la cap. Mă doare îngrozitor de tare.

  -Ai leșinat la un moment dat și știam că nu mai vrei ca nimeni să știe de tine, așa că cea mai bună variantă a fost să te duc acasă, nu mai puteai sta acolo.

  Gem frustată și îmi las fața în palme.
De ce îi place vieții să își bată joc de mine în halul ăsta? Sincer.

  -Ah...nu îmi amintesc mai nimic.

  -Ce îți amintești ultima dată? vocea lui a sunat atât de încet, aproape ca o șoaptă, dar fiind liniște în mașină l-am auzit.

  -Știu că v-am întrebat cum ma-ți găsit, iar apoi...ceață.

  Nu îmi răspunde, doar dă din cap. Îmi mușc buza și privesc în față așteptând să ajung acasă. Mama o să fie foarte îngrijorată când o să îmi vadă mâna, sper că nu o să dau de ea pe hol, și o să pot cumva să ascund rana. Nu vreau să își facă prea multe griji, știu cum e mama și că o să îmi țină o morală toată ziua. Așa că aș vrea cumva să nu vadă asta, poate îmi trece mai repede.

  Vreau să îl mai întreb și cum de știe unde stau, dar normal că are acces la toți elevii lui și adresele lor, inclusiv și a mea. Totuși nu mă obosesc să îi dau întrebări stupide. Mă simt incomod cu el în mașină. Vreau doar să ajung acasă în pat, să îmi trag plapuma până la gât și să dorm.

  -O să vorbesc cu medicul să îți dea o scutire, nu poți să vii cu mâna aia rănită așa la liceu, spune din senin pe o voce neutră.

Nu se simte nimic în vocea lui...

  Mă enervează grija lui exagerat de mare! Pe bune! Adică cine e el să ia așa decizi? Da, am înțeles atunci o zi m-a lăsat acasă din cauza că tot mi-a luat din timp, însă acum...ce legătură are?

  -Nu. O să vin la școală, sunt în regulă. i-am răspuns fără chef, uitându-mă pe geam absentă.

  Nu m-a mai băgat în seamă pentru că deja am ajuns la casa mea. A oprit mașina, dar nici unul dintre noi nu a făcut nici un pas. Mă tot holbam peste geam, deși ar fi trebuit să ies cu prima ocazie din mașina asta și să nu îl mai văd pe Domnul Herrero.

  -Nu poți să scrii cu mâna stângă, ești slăbită și din câte am observat ești imună la răni și sânge, pentru că ai leșinat, așa că o să stai acasă.

  De data asta mi-am întors privirea furioasă spre el. Se uita deja la mine. La naiba..! Mi-am înghițit nodul din gât mușcându-mi buza, lucru ce îl fac deja destul de des.

  -Vorbește cu părinții tăi, mi-a luat-o înainte el.

Mi-am încruntat sprâncenele.

  -Nu! O să îmi treacă în vreo 3 zile. E neapărat să afle?