Flăcările Interzise Ale Iubirii #1 (Seria Interzis)

Capitolul 17

Nate

Părul ei a devenit ca o slăbiciune pentru mine. Este atât de frumos, încât mă orbește. Îmi place să mă joc cu el în timp ce o privesc cum doarme. Este cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată. O țin la brațul meu ca pe un înger prețios, care nu trebuie să fie furat. Pentru mine ea chiar este o persoană scumpă, și nu vreau să o dau la nimeni. O vreau doar pentru mine, și nu știu când am devenit atât de egoist, dar cu ea lumea parcă e altcumva.

Cum am ajuns eu în patul ei deja a treia oară? Ce fel de semn poate fi ăsta? De când am cunoscut-o pe Isadora am început să cred în soartă și semnele pe care ni le dă destinul. Pentru că cum s-a făcut ca cea mai frumoasă fată, a apărut în viața mea? Sunt sigur căa fost trimisă de Dumnezeu.

Se mișcă puțin, întorcându-se puțin cu fața spre mine. Mâna mea încă se află în jurul taliei ei încă de aseară. Chiar dacă mi-a amorțit mâna nu am vrut să îi dau drumul. Voiam să o simt aproape de mine. Să îi pot simți mirosul de fructe și plante. Mă înnebunești parfumul ei, îmi ia toate mințile.

Când își deschide ochii, face o față confuză, apoi parcă pe față îi apare un zâmbet ușurat.

-Ai rămas, șoptește. Dar de ce?

Îmi trec degetele pe pielea ei catifelată, apoi o sărut sub ochi delicat.

-Nu am vrut să te las, mi-se rupe inima de fiecare dată când te părăsesc, chiar vreau să fiu lângă tine.

Isadora oftează, și își trece o mână peste fața mea. Mă mângâie cu buricele degetelor trasând linii pe fața mea. Aș putea să stau și ore întregi așa sub atingerea ei Dumnezeiască. Nu vreau să îmi imaginez cum ar putea arăta ea în alte ipostaze.

-Nu pot să cred că faci toate astea pentru mine. Nu merit nimic.

Îmi unesc buzele într-o linie.

-Poate crezi că nu o meriți, dar nu îmi pasă. Vreau să fiu aici și atât.

Se întoarce cu spatele la mine și oftează. Nu îmi place că devine așa brusc rece cu mine și distantă.

-De ce l-ai pus pe Luca să aibă grijă de mine?

Oh, asta e?

-Cineva ar trebui să o facă, dacă de la mine aveai nevoie o pauză să te gândești: "să fiu cu Nate, sau să nu fiu cu Nate" Știi? Îți trebuia o floare ca să faci tâmpenia asta.

Brusc e din nou cu fața la mine, de data asta cu o încruntătura pe față. Mă privește de parcă i-am omorât toată familia.

-Ce Doamne iartă-mă ai? Nu erai tu cel bun din povestea asta?

Pufnesc. Mă ridic în șezut și mă uit amuzat la ea. Eu cel bun?

-Din tocmai, Isadora, nu sunt de loc cel bun din povestea asta, sunt cel rațional, și cu sentimente în suflet, căruia i le dau unei persoane ce nu prea vede asta.

-Serios? O să ne certăm din asta?

Expir. Inspir. Expir. Inspir. Gata.

-Nu, iubire, nu o să ne certăm. Vreau doar să mă lași naibi să îmi pese de tine, da? îi iau obrazul posesiv în mâna dreaptă și o privesc cu o disperare.

Am nevoie de ea...

-Nate, eu încerc dar...

Telefonul îmi sună. Isadora se uită în jur, apoi oftează ușurată. Doar nu crede ca a scăpat?

Mă ridic în picioare și îi fac semn să tacă. E mama.

-Bună, mamă! Cu ce onoare suni?

-Nu am voie să îmi sun fiul preferat?