Heyyyy, înainte de a citi nu uita de un vot, și dacă vrei și de un comentariu. Asta mă motivează mult!💗💗💗
Va mulțumesc pentru tot!
Nate
-Ce pedeapsă crezi ca ai merita acum? am întrebat-o în timp ce stătea pe marginea chiuvetei din baie.
Și-a mușcat buzele de prea multe ori acum, încât deja are câteva răni, iar câțiva picuri de sânge se scurg până la bărbie. Are obiceiul ăsta prost să își muște buza.
-La naiba! Nu îți mai mușcă buza, am certat-o.
-Fă ce vrei Nate cu mine, eu am făcut, a spus și a dat din umeri nepăsătoare.
A spus-o cu atâta indiferență, de parcă chiar nu îi pasă ce îmi spune, și m-ar lăsa să fac orice vreau cu ea. Dar nu pot să îmi bat joc de ea, nu? Ea nu a făcut-o, doar m-a obligat să fac ceva, iar eu ca un câine loial am făcut-o.
Da, puteam să nu o fac, doar ca văzând-o atât de nervoasă, mi-a trimis toată energia în mine, și nu am putut să nu îi fac pe plac.
Sunt la fel de nebun ca ea. Asta e clar.
E a naibi de prostesc să faci asta doar pentru ca ții la persoana respectivă, pentru ca poți arăta asta prin alt mod, Isadora știa ca dacă nu aș face asta, tot ar mai fi cu mine.
Dar eram atât de prins în adrenalina, prins în atâtea emoții încât nu am mai judecat de loc și am făcut ce am simțit.
Adevărul e ca și-o merita, Nadia. Nenorocita aia m-a enervat încă din prima seară în care a venit la cină cu verișorul meu Alexei.
Face asta doar pentru ca familia mea din partea mamei nu o place, pentru ca Alexei este fiul surorii mamei mele.
Probabil a stat într-un colț, ca un șobolan să o urmărească pe Isadora cum se comportă părinții mei cu ea. Scorpia.
-Nu, Isa, nu o să fac ce vreau cu tine doar pentru ca și tu ai făcut-o. Și știi de ce? Pentru ca indiferent de ce ai face tu cu mine, nu te-aș putea răni atât de tare în viața mea, te iubesc atât de tare încât nu te-aș atinge nici cu un deget, într-un sens rău desigur. Ești acea flacără care mi-a topit toată inima.
Se uită uimită la mine, de parcă nu ar ști cat de tare o respect și aș face orice pentru ea. Prin faptele mele se poate observa foarte ușor asta.
-M-mă iubești? întreabă nedumerită.
Mă uit încruntat la ea, ca mai apoi să realizez ce am spus. Dumnezeule...i-am spus ca o iubesc? I-am spus efectiv ce am simțit și gandit, fără sa procesez asta. Eram atât de prins în declarație încât nu am realizat ce am scos pe gură.
Mi-am pus mâinele în păr și am oftat. Sper ca nu o să îmi interpreteze greșit reacția, dar acum trebuie sa gândesc cu adevărat ca să formulez o frază corectă, ca să o fac să înțeleagă ce vreau să spun, fără să o bag în dubii.
-Da, Isadora, te iubesc, probabil te iubesc încă din prima secundă din care te-am văzut. Simt asta de prea mult timp, dar nu am avut o ocazie în care să simt ca nu mai pot ține în mine și să ți-o spun. Dar acum, când mi-ai cerut să fac ce vreau cu tine, voiam să îți arăt ca te iubesc și ca nu aș putea face asta cu tine. Nu îmi pasă de nimeni, decât de tine.
Sunt foarte protector, și vreau să îi arăt iubitei mele ca aș face orice să o țin în siguranță. E ciudat să mă gândesc asta în viața reală, des vezi sau citești această frază vestită în care protagonistul ar face orice pentru fata lui, dar alta e să o simți. În preajma lui Isadora chiar simt asta, și simt ca sunt cel mai bogat om din lume pentru faptul ăsta.
CITEȘTI
Flăcările Interzise Ale Iubirii #1 (Seria Interzis)
Roman d'amourDespre o prietenie adevărată și o iubire interzisă. Viața Isadorei Diaz este un vârtej total, uneori este roz, alteori neagră, însă de la vârsta de 13 ani, a devenit difinitiv neagră, după ce cea mai bună prietena a ei din copilărie a murit. De acu...