Capitolul 15

926 122 11
                                    

Nate

Ați întâlnit vreodată ceva ce v-a luat pe nepregătite și v-a cucerit iremediabil? Ei bine, mie mi s-a întâmplat. În clipa în care am zărit părul ei roșu ca focul, ochii verzi și chipul ce părea desprins din basme, am știut că trebuie să o am. Dorința de a fi alături de ea m-a cuprins cu o intensitate pe care nu o mai simțisem niciodată. Eram determinat să fiu eu acela care să o ating, să o cuceresc. Era ca și cum o forță nevăzută mă trăgea către ea, și eram complet captivat. M-a luat prin surprindere faptul că o fată de 19 ani avea o astfel de putere asupra mea.

  Literamente mă juca pe degete. Dacă mi-ar spune să ling pământul doar pentru ai face damblaua, aș face-o fără să clipesc. Mă are la degetul mic, fără să știe. Aș face orice doar să nu o pierd. Vreau să îi arăt cât de tare am nevoie de ea, pentru că știți? Eu nu o doresc, eu am nevoie de ea. Simt că viața mea nu o să aibă sens fără ea. Mă simt atât de dispertat, chiar nu știu ce e cu mine, dar tot ce știu e că o vreau, o vreau cu toată ființa mea.

  Am fiert în tot timpul ăsta în care ea era doar eleva mea, o admiram de fiecare dată când intra în clasă cu prietenele ei. Aura sa era mai presus decât oricine. Felul în care își mișca șoldurile, în acele fuste scurte pe care le purta. Mă provoca atât de tare cu ele, încât tot ce îmi doream era să o pun pe biroul meu și să îi dau fusta împreună cu chiloții la o parte și să o pătrund. Aveam și gânduri nebune, însă voiam și atât de tare să o pot ține în brațe. Tânjeam după prezența ei.

  Voiam să o am peste tot cu mine, să pot călători cu ea, să mâncăm pe malul mării pe o pătură, să ne luăm un cățel și să îl plimbăm. La naiba! M-am gândit chiar și la copii cu ea, imaginându-mi o fetiță sau un băiețel roșcat. Sună atât de ciudat, dar Dumnezeule, mi-am lăsat mintea să o ia razna, după ea. Nu am pus nici un stop între sentimentele mele pentru ea. Am vrut să simt tot.

  Mi-am întors privirea spre ea, analizând-o atent. Cât de superbă poate fi! Fața ei este atât de relaxată și blândă, încât inima mea se prăbușește pe jos, la picioarele ei, aparținându-i cu totul. Radiez de fericire atunci când o văd, mai ales acum, adormită, doar cu un tricou lung, care apropo i s-a ridicat până lenjeria ei neagră din dantelă i se vedea. 

  M-am apropiat ușor și i-am sărutat coapsa dezgolită din spate, apoi i-am tras tricoul în jos ca să o acopăr, împreună cu pătura gri care era la picioarele ei. I-am mai atins încă puțin părul, apoi m-am ridicat din pat. Erecția mea avea nevoie de puțin aer.

  -Hei, te rog, nu pleca...i-am auzit vocea când am ajuns lângă ușă.

  M-am oprit brusc auzindu-i vocea adormită. Eram gata să cad în genunchii dacă îmi cerea.

  -Nu plec, doar mă duc până la baie, dacă e în regulă să fac un duș?

  Și-a dat părul de pe față și a zâmbit.

  -Da, du-te, scula ta are nevoie de niște apă rece, spune și rade.

  Îmi încrunt o sprânceană la ea. Ce glumă bună.

  -Dacă ai vrea tu să mă ajuți...

  -Doamne! Du-te odată! țipă și aruncă cu o pernă după mine.

  Încă râd în timp ce mă îndrept spre baie. Deschid ușa, și intru în baia mare din marmură albă. Chiar am nevoie de un duș rece ca să pot scăpa de erecția asta din pantaloni. Îmi dau hainele jos de pe mine și intru în cadă. Dau drumul la o temperatură considerabilă și încep să mă spăl.

  Apuc un prosop pe mine și încep să mă șterg rapid. Iau hainele de pe jos și le îmbrac, nu sunt chiar atât de nesimțit încât să îi cer niște haine de schimb.

Flăcările Interzise Ale Iubirii #1 (Seria Interzis) Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum