Capitolul 33

683 89 10
                                    

Înainte de a citi capitolul nu uita de un vot, am văzut ca în ultima perioadă a scăzut activitatea. Mulțumesc! 💗✨

Isadora

Nate a fost foarte serios în privința de a ne căsători în Vegas. Pentru că din momentul în care am ajuns, am luat o casă pe marginea plajei, ne-am lăsat toate bagajele și ne-am îndepărtat spre starea civilă.

Eram umplută pe dinăuntru de emoții. Încă nu conștientizam ca peste câteva minute Nate o să fie soțul meu, iar eu soția lui. De la simplu fapt că eu am fost asistenta lui, iar acum o să devin soția lui.

Să te căsătorești la aproape 19 ani, nu e chiar ce s-ar fi gandit vreo femeie în viața ei, la drept nici eu nu mă gândeam. Dar momentul în care Nate mi-a propus să fugim de aici, chiar mi-a surâs, și o simțeam până în măduva ooaselor că eu trebuie să mă căsătoresc cu Nate.

De-obicei îmi ascult inima, deși știu ca uneori comit cele mai mari greșeli din viața mea, însă asta nu putea fi una dintre ele. Nu când e vorba despre Nate.

La drept vorbind, nu chiar ne-am căsătorit, adică ne-am logodit. Pentru că într-adevăr să te căsătorești la 19 ani, mi se pare și mie puțin cam straniu, și mă face stau puțin pe gânduri.

Casa unde ne-am cazat, are o terasă, unde se află un pat mare cu cearșafuri albe și albastru deschis, decorat cu multe perne frumoase. Vântul bate ușor, făcând valurile mării să plutească spre mal.

E o priveliște minunată și liniștită. Ce ți-ai putea dori de la viață mai mult decât să vezi valurile mării, în brațele bărbatului pe care îl iubești? E cel mai frumos și pur lucru din lume. Este un sentiment de pace, de nedescris.

-Nate? rostesc numele lui după minute în care doar am stat îmbrățișați și am privit marea și cerul de un albastru închis.

-Mmm?

-Sunt curioasă de ce la liceu tot abordai subiectul ăsta cu "dragostea" devenea ciudat deja.

Nu mi-a răspuns pentru câteva minute.

-Pe bune? La asta te gândești tu acum?

Am oftat și i-am cuprins mâna cu a mea, apoi am dus-o la buze ca să o sărut.

-Nu, dar stând în liniștea asta, m-am gândit puțin la noi, și la cum a evoluat relația noastră. Deci?

Mi-a sărutat capul, apoi a început să vorbească ca prin vis:

-Pentru că m-am îndrăgostit atât de nebunește de tine, încât singurul lucru din capul meu era dragostea. Îmi plăcea să cred în ea și ca noi vom putea avea o poveste, indiferent ca tu ești eleva mea. Subiectul ăsta mi-a atins inima și m-a făcut să mă gândesc dacă și eu voi putea avea vreodată în viața mea o poveste de dragoste. Eram atât de pierdut pe lângă tine încât aveam doar inimioare în cap și tot ce știam era doar "dragostea" voiam să o explorez cat mai mult, dar cel mai important voiam să o explorez cu tine, în toate modurile posibile.

Să spun că mă așteptam la un asemenea răspuns? Nu. Categoric. Mă gândeam ca putea fi ceva o traumă din copilăria lui, dar nu mă așteptam ca să fie vorba despre mine. Nici de cum.

Nate are la el tot ce își dorește o femeie; grijă, atenție multă, iubire și nu în ultimul rând vorbe bune la el. Mereu știa ce să spună și mereu știa cum să mă facă să mă simt bine și în largul meu.

-Nu știu cum reușești de fiecare dată să mă topești ca o înghețată, spun și chicotesc.

Își lasă capul în jos, ca să mă poată privi în ochi.

Flăcările Interzise Ale Iubirii #1 (Seria Interzis) Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum