Ce lungă e vesnicia,
Când sufletu-i prizonier absolut.
Legat la gât cu lanțuri subțiri de mătase
Pe patul durerii,
De singurătate vegheat.
Iar, moartea-și cântă-n surdină
Imnul de dor și durere
Zâmbind,
Privindu-l în ochi.
Stau mut și privesc,
Și frica îmi curge prin vene
Te strig răgușit iar prin gând,
Te-astept să vi,
Tu nu mai vi.
E lungă veșnicia și doare,
Un drum plin de dor și de chin.
Când sufletu-i prizonier,
Pe patul uitării legat
Cu lanțuri subțiri de mătase
Și moartea il cheama șoptit
Privindu-l în ochi și zâmbind.
