E dimineață devreme,
Somnul încă îți mai zăbovește
Printre gene,
Dar dorul ce-ți curge prin vene
Te ține trează
Și-n oase frigul se așterne.
Din perne moi te ridici,
Arunci o privire în jur
Și apoi strigi,
Unde ești?
De ce nu ești aici?
E surdă strigarea
Și mută-i uitarea
Răsună metalic
În vid azi chemarea.
Te plimbi în zadar,
În cercuri nedefinite
Cu gândul singurătății, amar
Căci visele de-acum sunt finite
Și-ți stau amorțite
Pe buze, ale tale cuvinte
Ce altădată îmi erau altar.
