Noaptea își țese negrul voal
Și-l așterne peste casele din deal,
Și liniștea ei de dantelă
Se așează peste amintiri,
Ca într-o capelă
În care se aude,
Doar un murmur funerar.
De pe lacul veșnic cenușiu
Se ridică ceața deasă
Către cerul trist și purpuriu.
Eu, sunt singur pe terasă,
E întuneric și târziu.
Gânduri sparte mă-nfioară
Și-n genunchi un tremur mă doboară
Și ascult cum vocea ta din nou mă cheamă
În trecut.
Închid pleoapele și tac
Într-o piatră mă prefac,
Stau și te ascult tăcut și zac.
Peste trupu-mi ca de gheață
Noaptea azi si-a așternut
Negrul voal…
Și tot ce-aud din amintiri
E doar vocea ta și un murmur funerar.
