La mal

10 2 0
                                    

Liniștea se sparge asurzitor,

Un vuiet se-aude întâmplător

Dinspre mare.

O tainică chemare, o voce 

Se tânguie îngrozitor. 

O simt vibrând în oase 

Își cântă tragedia în falset 

Și-n suflet îmi înfige rece, 

Un fior. 




Mă privesc de sus și tremur,

Mă cuprinde strâns la pieptu-i, groaza

Și mă mângâie pe chipu-mi rece

Și prin părul meu ea își petrece

Degetele lungi și tace.

Cu atingeri sincopate 

Și suflarea ei de gheață

Îmi așterne-n simțire, 

Neputința.




Stau întins la mal 

Și privesc în depărtare,

Îmi sunt ochii prinși în far.

La pieptu-i strâns mă ține groaza

Și ascultăm noi amândoi, 

Cum își plânge marea azi, speranța,

Tragedia ei, vibrând din largu-i,

Ne vibrează spart în oase.

GânduriUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum