Testament

11 1 0
                                    

Gânduri sparte aștern

Pe foaie-n testament 

Și-aud chemarea răgușită

A uitării ce mă strigă spre amurg.


E roșu cerul,

L-au pătat cu sânge amintirile

Și-n jur e iar pustiu,

Pe obraji mă zgârie vântul

Și-mi șoptește-n timpane visele

Și-mi spune cum acum,

E prea târziu 


Umbra ta subțire,

Mai zăbovește 

Un veac în prag

Din colțul ochilor, ea mă privește

Și otrăvit la suflet îmi zâmbește 

Când în genunchi azi cad.



În testamentul alb am așternut

Gânduri ce mă chinuie demult.

În palida lumină a felinarului mut,

Am scris cum frigul azi îmi crește-n somn

Și-n oase mă cuprinde uitarea.

De azi, nu mai sunt om.  

GânduriUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum