Velvet Rose

Capitolul 4

Christina Raya Grant

Trei luni și o săptămână mai târziu

Anul 2019

Timpul a trecut pe nesimțite din acea zi, iar prietenia noastră a înflorit chiar dacă a fost supusă multor încercări. Cu toate astea, n-am lăsat pe nimeni să intervină între noi. Nici măcar infernul din casa mea, cu certurile nesfârșite și tensiunea constantă, nu a reușit să ne despartă. Fiecare obstacol pe care l-am depășit împreună a întărit încrederea între noi două, făcând-o de neclintit. În mijlocul haosului, prietenia noastră a fost farul care ne-a ghidat și ne-a oferit speranță.

― Aleera, ce cauți aici? o întreb fiind surprinsă de prezența ei în fața magazinului doamnei Flora.

― Am venit să te scot la suc. Ai uitat? Avem „întâlnire", îmi răspunde voioasă.

― Aleera...

Atenționarea mea nu trece neobservată de către ea.

― Christina, ştiu că nu vrei să ai probleme acasă, dar când ai fost ultima dată la un suc sau măcar la o plimbare?

Întrebarea ei lovește direct în punctul sensibil, pentru că nu am făcut niciodată astfel de lucruri. Nu aveam voie. Mă fâstâcesc de pe un picior pe altul, dându-mi după ureche o șuviță rebelă.

― Dă-mi un minut, măcar să-i spun mamei și să mă asigur că tata nu e acasă, o rog și încuviințează cu un zâmbet complice.

Inima îmi tresaltă în coșul pieptului cu fiecare pas pe care-l fac spre casă. Mă simt agitată, iar o senzație de rău își croiește drum în simțurile mele, ca un șarpe veninos. Înghit greața ce-mi stă în gât și îmi frec subtil mâinile una de alta, încercând să-mi liniștesc tremurul. Arunc o privire fugitivă în interiorul casei după tata și răsuflu ușurată când văd că nu este prin preajmă.

Niciodată nu mi-a permis să ies în oraș, cu excepția drumurilor la școală și la magazin. Îmi spunea clar că dacă fac un pas greșit, consecințele vor fi severe. Și totuși, am făcut acel pas greșit, doar ca să-mi confirm bănuielile care mă rodeau de ceva timp. Am dispărut intenționat, iar după aproape două ore am revenit acasă. Atunci am realizat că tata pusese pe cineva să mă supravegheze, căci am primit o bătaie de am crezut că mă va omorî.

― Îmi cer scuze pentru cum...

Îmi înghit cuvintele când zâmbetul ei radiant îi apare pe chip, dându-mi de înțeles că nu am de ce să mă scuz. Mă simt penibil și, chiar dacă eu și mama ne străduim ca totul să arate impecabil, tot arată ca naiba. Mobilierul vechi și pereții decolorați nu pot ascunde sărăcia în care trăim.

― Bună ziua, doamnă Grant.

Aleera o salută pe mama când ne apropiem de ea, făcând-o să-şi întoarcă privirea spre noi. Ne zâmbeşte cu căldură, iar asta mă liniștește, deoarece nu e unul forțat precum o face de obicei cu alții. Privirea ei blândă și gesturile naturale îmi dau un sentiment de siguranță.

― Trebuie să fii Aleera, se apropie de blondină și trăgând-o într-o îmbrățișare caldă. Christina mi-a povestit atât de multe despre tine.

Își întoarce privirea spre mine, iar eu înghit în sec, simțind un mic tremur acaparându-mi trupul. Îmi simt palmele transpirate și inima bătându-mi nebunește.

― Sper că nu vă deranjează dacă o scot pe Christina la un suc.

Aleera e toată un zâmbet, dar mama se face aproape albă ca varul la faţă când îi aude cuvintele. Ne privește pe rând, încercând să-și ascundă îngrijorarea. Ochii ei trădează o teamă profundă, pe care încearcă să o mascheze cu un zâmbet.