Velvet Rose

Capitolul 27

Augustin Damien Rivera

Ies din baie cu un prosop în jurul taliei și cu unul în cap ca să-mi șterg părul. Câteva picături ratate de apă mi se preling pe piele. Mă opresc în fața dulapului cu un oftat prelung și îmi trec degetele printre șuvițele umede. După o zi obositoare ce mi-a adus numai frustrări și niciun rezultat benefic, aveam nevoie de asta. De un moment de respiro ca să-mi fac ordine printre gânduri. Să las stropii să-mi mângâie mușchii încordați, iar tensiunea din ei să se evapore. Singurul lucru care nu l-am putut scoate din mintea mea erau ochii ei frumoși, felul în care mă privea și buzele acelea dulci și roz pe care voiam să le sărut. Dar m-am abținut, deși numai Dumnezeu știe cât de mult aș fi vrut să o sărut atunci și acolo, doar ca să o fac să-și înghită atitudinea pe care o avea.

― Hmm...

Un mârâit gutural îmi scapă printre buze și închid ochii, simțindu-mi penisul cum mi se întărește treptat.

― Fute-m-aș! scuip printre dinți, deoarece asta nu mi s-a mai întâmplat înainte, să mă afecteze atât de mult atitudinea unei fete până în punctul în care să am o erecție.

Îmi proptesc fruntea de dulap și cu pumnul strâns lovesc puternic în lemnul dur al acestuia. Dinții mi-i adâncesc în carnea moale a buzei de jos și mușc tare din ea, ca să-mi suprim un geamăt care vrea să-mi iasă din piept. Gustul metalic al sângelui îmi învăluie gura și mă scoate din amorțeală.

Ce naiba îmi face fata asta? Nu devin niciodată tare, doar după imaginea ei, stăruind în mintea mea.

― La naiba!

Inspir adânc pe nas și expir lent pe gură, încercând să-mi țin furia sub control. Simt cum sângele îmi pompează agresiv prin vene, ca un torent gata să spargă barajele. Presiunea din cap e insuportabilă, dar nu mă pot lăsa dus de val.

Trebuie să-mi fac ordine în minte, să găsesc un loc mental în care ea nu poate ajunge, un refugiu unde să-mi limpezesc gândurile, departe de toată mizeria asta care mă înconjoară. Sau, mai bine, o sun pe Denise. Ea știe cum să facă ordine în haos, cu stilul ei aparte, chiar excentric, dar eficient. Poate ar fi singura care ar putea rezolva situația asta fără să-i pese de cine ce zice.

Înfășor prosopul după gât, simțind textura aspră care îmi zgârie pielea, și deschid larg ușile dulapului cu scopul de a-mi lua hainele necesare. Tocmai când mă pregătesc să aleg ceva, ușa camerei mele se deschide brusc și se izbește cu un zgomot sec, care sparge liniștea complet. Sunetul e ca un pumn în stomac, o explozie neașteptată care îmi încordează instant toate simțurile. Mă opresc din mișcare, clipesc de două ori, ca să-mi dau seama ce naiba se întâmplă, dar expresia de surprindere mi se transformă imediat într-o privire tăioasă. Sprâncenele mi se strâng, maxilarul mi se încordează.

Cine dracu' îndrăznește să intre în camera mea, fără să bată? Indignarea îmi urcă rapid în piept, iar mâinile îmi rămân încleștate pe marginea dulapului, gata să cer explicații.

― Nu-mi vine să cred că ai avut tupeul să faci asta, îmi spune Christina pe un ton aspru, aproape strigând, în timp ce dă năvală în camera mea mai ceva ca o forță a naturii.

Intensitatea din privirea ei, rece și tăioasă, mă face să mă simt de parcă săgeți otrăvite mi-au străpuns carnea. Îmi mut ochii de la chipul ei și oftez când văd ce ține în mână, punga pe care i-am lăsat-o mai devreme în dormitor.

― Ce naiba cauți aici? Nu ți s-a explicat că n-ai voie în camera mea?

Ridic o sprânceană într-un gest de nepăsare, ca și cum tot spectacolul ăsta nu m-ar afecta deloc. Dar adevărul e altul. În interior, inima îmi bate nebunește, parcă vrea să-mi spargă cutia care o îngrădește. Fiecare puls e ca o lovitură de ciocan, ca și cum corpul meu se pregătește pentru o confruntare inevitabilă. Deși încerc să par calm, tensiunea mă strânge de gât, iar un firicel de adrenalină îmi inundă sistemul. Mă simt prins între dorința de a răspunde și nevoia de a-i arăta că nu are niciun efect asupra mea.