Christina Raya Grant
Nu îmi pot da seama câte minute au trecut de când îl privesc pe Augustin, iar el mă privește pe mine. Cinci minute? Poate... douăzeci? Cine știe?
Totul pare amorțit în timp sau doar așa se simte. Ori corpul meu este cel care a uitat cum să se miște din cauza durerilor ce nu s-au ameliorat deloc. Inhalez guri mici de aer ca să-mi calmez inima furioasă, urechile îmi sunt înfundate, iar gândurile îmi zburdă dintr-o parte în alta. Nu prea înțeleg de ce naiba vrea atât de mult să știe cine m-a bătut. Ce câștigă din asta? Nu pare să fie genul de persoană căruia să-i pese de cineva după atitudinea pe care o are. Încă de când am pus piciorul în casa asta și-a arătat disprețul față de mine. Crud și nemilos.
Știu că îți dorește cu ardoare ca eu să nu fiu aici. Nu e nevoie să mi-o spună în cuvinte, o simt. E palpabilă, la fel ca prezența lui. Dacă aș fi avut unde să mă duc, atunci n-am mai fi fost în postura aceasta. Însă circumstanțele nu mi-au dat de ales, chiar dacă, la un moment dat, voiam să plec.
Unde? Nici eu nu știu.
Oriunde? Într-un adăpost pentru persoane abuzate, poate.
Să apelez la poliție? Exclus. Ar fi primul lor unde m-ar căuta tata, deși prietenii lui m-ar fi dat în vileag de îndată ce aș fi pus piciorul în secție.
Oftez silențios și închid ochii pentru o clipă. Când îi deschid, încă pot citi șocul de mai devreme oglindit în ochii lui albaștri, ascuns cu iscusință sub expresia încruntată pe care o afișează. Știu că îi vine greu să creadă că am scos asemenea cuvinte pe gură.
La drept vorbind, până și mie mi-e greu să cred că am fost în stare de o asemenea grozăvie. Dar am făcut-o pentru Aleera. Pentru sora lui. Că dacă l-aș fi tras la răspundere pentru tâmpenia înfăptuită, legătura de frate-soră pe care Aleera vrea s-o restabilească cu el, s-ar fi destrămat complet. Și nu îmi doresc asta. Nu vreau să fiu eu motivul pentru care ar ajunge să se urască.
Doamne, de ce-mi faci viața atât de grea? Îmi mușc limba când o undă de durere îmi traversează corpul. Mă face să mă încordez toată, în timp ce un scâncet îmi scapă de pe buze înainte să-l pot opri.
― Rahat, o aud pe Aleera rostind în șoaptă lângă mine.
Deschid ochii, pe care nu știam că i-am închis, și privesc spre ea. După expresia îngrozită pe care o are nu e nevoie să întreb ce s-a întâmplat. Știu deja. Pe degetele ei se află sângele meu. I-am simțit mâna cum i-a alunecat pe sub hainele mele când încerca să mă ajute să mă ridic.
Fir-ar! În locul ei m-aș lăsa aici, până când îmi revin, căci sunt ca paralizată. Abia dacă îmi simt extremitățile.
Partea nasoală? Simt că o să cad cât de curând într-un abis, căci mă ia cu amețeli, iar golul din stomac nu prevestește nimic bun. La naiba!
― Ai de gând să stai acolo ca un popândău ori mă ajuți să o duc în cameră?
Cuvintele Aleerei, rostite printre dinți, mă fac să-mi deschid ochii, pe care nici nu știu când naiba i-am închis iar. Presupun că oboseala pe care brusc o simt e de vină sau poate intru și ies din conștient fără știrea mea. Nu sunt sigură.
Un oftat plin de frustrare îmi ajunge în timpane, în timp ce două brațe puternice și musculoase se strecoară pe sub mine. Mă simt ridicată cu ușurință de pe podea, de zici că nu cântăresc mai nimic și trasă mai bine în brațele lui.

CITEȘTI
Velvet Rose
RomanceAceasta este versiunea nouă și finală a serie „Iubirea mi-a salvat viața". *** Când viața ta e haosul perfect din care nu reușești să ieși, tot ce îți poți dori este o cale prin care să tai firul acestuia pentru ca totul să se termine mai repede. Să...