VULTURII MĂRILOR. Cronicile Taberei Kazdin volumul 3

EPILOG

- Ascultă! Eu, Ivonne Valerie Nasir, jur că voi căuta întotdeauna binele suprem al țării, binele suprem al poporului, și binele suprem al Regelui. Jur să-mi...

- Trebuie neapărat să spui toate astea? Și de ce, mă rog, să cauți binele suprem al țării?

- Taci, Lucas!! Te-am chemat să asculți, nu să-ți dai cu părerea!

Fratele meu trântește foile pe birou, plictisit peste măsură.

- Știi jurământul pe dinafară, nu asta-i problema. Ești prea agitată...

- Scuză-mă că mă căsătoresc poimâine!

- Te scuz, dacă vrei să mergem mâine în Cornwall și să tragem un chef pe cinste cu Levi și cu Ava.

Ideea mă înfioară de-a dreptul.

- Mâine?! Eu nu mai mănânc de două zile, și tu vrei să trag chefuri?! Mâine o să dorm toată ziua, nu cumva să mă deranjați. Am nevoie de o zi liberă, altfel îmi pierd mințile.

Fratele meu rânjește compătimitor.

- Lasă, dragă, te măriți cu Ildris Nasir. Merită să-ți pierzi mințile pentru el. Apropo, pe unde umbă Domnia Sa? E foarte scump la vedere.

- De unde să știu? Îl văd la fel de rar ca tine.

- Păi, stați ușă-n ușă. Nu dormiți împreună?

- Lucas!! șoptesc scandalizată. Vorbește mai încet!

- Deci nu! constată el râzând. Păcat. Eu nu pierdeam vremea. Lasă, Ivy, oricum nu-i acolo! Și dacă mă aude... dacă mă auzi, Ildris, ce-i cu tine? Ești chiar atât de bleg?! Cât îți ia să scoți alea din pantaloni?!

- LUCAS!!!

Spre surprinderea nimănui, nu se aude niciun răspuns. Pentru că Ildris nu-i niciodată în cameră. Uneori mă întreb dacă nu cumva doarme pe tron, înconjurat de Consilieri.

- Haide, du-te! Mă faci de rușine în ultimul hal. Lasă-mă să repet!

- Nu mai repeta, fată! Ieși puțin la aer, ești galbenă ca lămâia.

- Du-te, Lucas! Îmi distragi atenția.

Reiau repetița ghemuită pe fotoliul de lângă ușă, avându-l pe Jony drept ascultător (dacă pot adăuga, e un ascultător mult mai bun decât fratele meu).

- Eu, Ivonne Valerie Nasir, jur să-mi cresc și să-mi educ urmașii în spiritul tării și pentru binele supușilor mei. Jur să respect legile egarthiene și voința Regelui...

- Drăguț. Foarte drăguț. Prin voința Regelui, sper că te referi la mine.

Sar din fotoliu, împrăștiind toate foile peste Jony. Să vezi și să nu crezi! Distinsul meu soț e chiar în ușa dinspre bibliotecă, sprijinit răbdător de tocul de lemn.

Inima îmi face o tumbă uriașă când îi întâlnesc ochii întunecați și adânci. Zei, cum poate să arate bărbatul ăsta!

Nu aștept alte îndemnuri când pășește spre mine, dominând toată camera cu înălțimea lui. Corpurile noastre se lipesc într-o îmbrățișare strânsă și fierbinte, care mă topește încetul cu încetul.

- Ildris!! Credeam că nu te văd nici azi!

El îmi prinde bărbia între degete, ridicându-mi fața mai sus. Buzele lui sunt moi și calde, ca un desert perfect după o zi lungă de înfometare.

Mă ridic pe vârfuri, sorbindu-i buzele groase, căldura, aroma delicioasă. Degetele mi se încurcă în părul lui ușor cârlionțat pe ceafă, iar palmele lui îmi alunecă pe șolduri, ridicându-mă de pe podea.