JURNAL DE FAMILIE (Finalizată)

Capitolul 36-Înmormântarea

Adam parcă masina in fata casei aproape mecanic. Nu stia cum de a fost capabil sa conduca drumul de intoarcere, nu stia nimic din ceea ce se discutase in masina. Avea urechile infundate si o presiune enorma ii strangea inima. Modul lui de a gandi era facut astfel incat sa gaseasca o explicatie la tot ceea ce tocmai se intamplase. Incerca sa gaseasca un sens si poate inconstient, se invinovatea pentru decesul celei mici. Moartea copilei nu i se parea naturala, ci gresita. Simtea ca atat greselile Georginei cat si ale lui, se rasfransera asupra celei mici, aducandu-i sfarsitul. Privea esecul operatiei ca si o pedeapsa a modului in care copila fusese conceputa.

-Adam... Adam...

Auzea ca prin vis vocea ce-l striga, dar nu putea sa raspunda si nici sa dea vreun semn ca este prezent.

-Adam, ma sperii, spuse Grace din nou. Haide in casa. O sa fac un ceai si apoi...

Dar nu mai termina fraza pentru ca el cobora din masina, fara sa scoata vreun cuvant, trantind portiera cu putere.

-Adam! striga Grace dupa el.

-Lasa-l, o sa-si revina. Este in stare de soc. Nu stie cum sa reactioneze. Nu s-a asteptat la asa ceva si socul este foarte mare. Cand parintii pierd un copil, trebuie sa se lupte cu propria ratiune. Incearca sa-si schimbe perspectiva si incearca sa se adapteze la o realitate care sa aiba cat de cat sens. O sa-i treaca. Este doar foarte trist, spuse Boris, coborand din masina.

-Dar Celia nu este copilul lui, este nepoata lui, asa ca nu se probeaza ceea ce tocmai ai spus. Inteleg ca este suparat si trist, dar tocmai pentru ca mi se pare foarte afectat, mi-as fi dorit sa-l pot ajuta in vreun fel, murmura Grace, coborand la randul ei din masina.

-Nu ai cum sa-l ajuti. Noi trebuie sa infruntam cruda realitate, sa nu ne ascundem si sa nu incercam sa evitam ceea ce urmeaza sa se intample fara ajutorul nimanui, raspunse Boris, inaintand usor catre intrarea principala a casei.

Grace nu intelesese nimic din ultima remarca a lui Boris, dar o puse pe seama socului, asa ca nu incerca sa gaseasca si explicatia logica. Presupunea ca se refera la faptul ca greul abia acum venea, trebuind sa dea vestea cumplita Albei si Georginei. Stresata, se uita in jurul ei incercand sa-l localizeze pe Adam. Il vazu la o distanta nu foarte mare de locul in care se afla ea, in spatele aleii unde era parcata masina. Statea rezemat de un copac, tinandu-si capul in maini.

Nu stia ce sa faca, daca sa mearga la el sau sa astepte sa vina singur catre ea. Se misca de pe un picior pe altul, neputand sa ia nici o decizie. Cand aproape se hotara sa intre in casa si sa-i lase spatiul necesar pentru a se linisti, Adam aparu langa ea, punandu-si o mana peste umarul ei.

-Imi pare rau pentru mai devreme, spuse el, cu glas pierdut.

-Nu e nevoie sa-ti ceri scuze. Inteleg ca treci prin niste momente grele, dar vreau sa te ajut. Spune-mi ce sa fac, sa te simti mai bine.

-Nu cred ca exista o solutie. Inca nu-mi vine sa cred ca nu mai este. Este dificil pentru tine sa intelegi cum este sa porti doliul unui bebelus pe care nu l-ai vazut decat cateva minute sau pe care l-ai tinut in brate pentru un scurt timp, insa moartea Celiei imi tulbura toate asteptarile. Mi-e greu sa ma obisnuiesc cu ideea.

-Shht. Nu te mai gandi, o sa fie bine, vei vedea. Plus ca trebuie sa fii tare pentru Celine. Ea inca are nevoie de un unchi, sa stii, spuse Grace, inconjurandu-i mijlocul cu mainile, asezandu-si capul pe pieptul lui.

-Stiu, stiu. Dumnezeule! Trebuie sa-i dam vestea mamei... Georginei...

-Boris a intrat deja in casa. Cred ca ar fi bine sa mergem si noi. Cu siguranta va fi nevoie sa fim prezenti.

Adam ofta si sarutandu-i incet parul, o lua de mana si inainta catre casa.

Cand intrara in hol, o liniste deplina ii inconjura. Amandoi se uitara uimiti in jur, asteptand parca ca ceva sa se intample.