JURNAL DE FAMILIE (Finalizată)

Capitolul 59- Prietenie sau iubire?

Ramasa singura, Grace se intinse pe pat si inchise ochii. "Destinul meu esti tu", "Te iubesc si vreau sa fii sotia mea" era vocea lui Adam care ii invada cu totul mintea. Era prea mult pentru ea, era mai mult decat putea suporta. Se ridica in picioare si incerca sa ajunga la baie fara sa se prabuseasca. Se tinu de marginea patului, apoi de perete si intr-un final ajunse la usa. Merse langa cada si dadu drumul la apa. Simtea nevoia sa isi spele trupul si credea ca odata cu asta, ar putea sterge si durerea resimtita.

Lacrimile de neputinta pe care incerca sa le stavileasca țâşniră, imediat ce se aseză in cadă, lasandu-si corpul mangaiat de caldura apei. Nu fu capabila sa se spele, asa ca dupa o ora, timp in care temperatura apei scazuse considerabil, iesi exact asa cum intrase, trista, cu sufletul incarcat si sensibil.

Isi verifica telefonul, de parca ar fi asteptat ceva, insa acesta era la fel cum il lasase. Nici un apel pierdut, nici un mesaj receptionat. Ofta adanc in timp ce se aseza pe marginea patului. Intinse mana spre valiza ei, o deschise si isi scoase haine cu care sa se schimbe. Isi trase pe ea o pereche de pantaloni de blugi scurti si un tricoul alb. Inscripitia de pe el "mi-au trebuit 30 de ani, ca sa arat asa de bine" ii aminti de tricoul cu care se intoarse imbracat Adam din Canada. Aproape ca schita un zambet in coltul gurii, dar doar pentru o fractiune de secunda, pentru ca imediat chipul i se crispa independent de ea. Ofta adanc.

Simtea ca nu mai poate respira si ca totul se strange in jurul ei. Camera devenea din ce in ce mai mica si aerul devenea irespirabil. Se ridica in picioare, isi incalta rapid sandalele si fara sa mai stea pe ganduri parasi camera. Cobora treptele fara sa astepte liftul si iesi in strada cu mana tinandu-se de piept. Avea nevoie de aer.

-Va simtiti bine? intreba usierul, privind cu atentie catre ea.

Grace intoarse capul catre el, incercand sa schiteze un zambet. Nu ii iesi atat de bine pe cat si-ar fi dorit, asa ca raspunse cu glasul strans.

-Sunt bine, multumesc. Imi este doar foarte cald.

-Sunteti cam palida. Vreti sa va aduc un pahar cu apa? insista tanarul.

-Nu, chiar nu este nevoie. O sa merg sa iau o gura de aer.

-Ok, plimbare placuta. Sa aveti o zi buna, replica tanarul, ridicand usor cascheta care o avea pe cap.

Grace saluta printr-o miscare scurta din cap, apoi isi indrepta pasii spre soseaua care ducea spre una din cafenelele la care ea isi petrecea timpul atunci cand inca era pe bancile facultatii.

Opri un taxi pentru ca isi simtea picioarele foarte slabite. Se urca in vehicul, spunandu-i soferului unde vrea sa ajunga. Masina alerga pe tarmul oceanului de-a lungul plajelor incantatoare ale Californiei. Cufundata in gandurile ei, Grace nu acorda nici o atentie peisajului, numai discutia ce se desfasurase acasa intre Adam si Georgina, ii preocupa mintea.

In sfarsit dupa un timp ce i se paru o eternitate, soferul parcă masina in fata cafenelei. Grace achita contravaloarea cursei, coborand apoi din masina. Intra in cafenea, zeci de amintiri umplandu-i gandurile. Nu mai fusese de foarte mult timp aici. Locul acesta ii amintea de Ryan. Aici il intalnise prima dată. Isi gasi o masa libera, aproape de usile terasei, ce aveau privelistea spre ocean. Comanda o cafea si un croissant, apoi incepu sa-si butoneze telefonul.

Nu stia ce cauta sau ce vrea sa faca, stia doar ca se simtea singura si avea nevoie de un prieten. Cauta in agenda telefonului, ramanand mai mult timp peste numele lui Ryan. Ezita daca sa-l sune sau nu, insa in aceea clipa chiar nu stia cu cine altcineva ar putea discuta. Se lasa pe spatarul scaunului si apasa butonul de apelare.

-Alo? Dalida? La asa ceva nu ma asteptam... ce faci? intreba Ryan, inainte ca ea sa poate spune ceva.
Grace nu avea habar de unde ii stia el numarul de telefon, dar reactia lui ii aduse pe buze un suras. Nu mai era atat de sigura ca facuse un lucru bun sunandu-l. Nu avea de gand sa-l amageasca in vreun fel, doar ca la un moment dat, el fusese cel mai bun prieten al ei si asta ii dadu imboldul de a-l contacta.
-Buna Ryan, imi cer scuze daca te deranjez, mormai Grace simtind deja urme de regret pentru ca il sunase. Nu stia ce dracu fusese in capul ei. Probabil ca acum el deja isi facea fel si fel de scenarii, se gandi ea.