Unde naiba a pus mama șamponul ăla nenorocit? Singurul lucru care îmi lipsește. Ma duc la ea în camera, și n-o găsesc.
-Scumpo , dacă mă cauți, sunt în bucătărie! O aud strigând exact din locul unde mi-a spus că se află.
În cele din urmă, șamponul a fost găsit și pus în geamantan , și...eu mă aflu în momentul ăsta, în mașină, lăsând în urmă liceul, prietenii și bineînțeles , iubitul meu , Andrew. Nu știe că plec, nu i-am spus incă.
Am sa îl anunț când o să ajungem, sau poate mâine dimineața.
De ce am un geamantan cu mine? Și de ce las totul în urmă? Pentru că mama s-a despărțit de tata acum doi ani, și se pare ca și-a găsit pe cineva.
Tot ce știu e ca îl cheamă Liam, locuiește în Londra, și are douăzeci și patru de ani. Cam tânăr pentru mama? Da.
Mult prea tânăr.
Avem destul de mers.
După 5 ore
-Sara, scumpo, trezește-te! Am ajuns! Spune mama, mișcându-mă încet.
-Mhm? mormăiesc eu.
-Da, haide sa îți duci bagajele în casă.
Am ieșit din mașină, privind casa. Albă, cu un singur etaj. E frumos, având în vedere faptul că a noastră nu avea nici măcar un etaj.
-Îți place? Mă întreabă mama zâmbitoare.
Dau aprobator din cap, și îmi iau geamantanul din portbagaj. Ușa casei se deschide, și pe ea iese un bărbat îmbrăcat într-o bluza albă, simplă, niște blugi albaștri și teneși negri în picioare.
Avea părul brunet,ridicat în sus, și avea zâmbetul până la urechi. Doamne, cât de tânăr este.
Vine spre noi, luând-o pe mama în brațe și sărutând-o. Își
întoarce privirea spre mine, și zâmbetul îi pălește. Am ceva pe față?
Mă uit în altă parte, dar tot simt că se uită la mine.
-Liam, ea este fata mea, Sara. Spune mama, radiind.
-Bună, Sara. Spune Liam sec.
-Hei. E tot ce reușesc să zic.
Ce e în neregulă cu el? Cred ca nu o să mă înțeleg bine cu el. Nu cred, sunt sigură.
-Să vă ajut cu bagajele, spune Liam, luând decât bagajul mamei.
Scot un mărâit încet, încercand să îmi duc uriașul geamantan, pe scări. Intru în casă, și mă opresc pentru câteva secunde. E superb.
Un mare șemineu, în fața lui o canapea cu colț , plină de perne și pături, frunze portocalii false pe jos, și în cameră miroase a dovleac. E perfect. Tot ce mi-aș fi putut dorit.
Scara care duce la etaj e din lemn masiv, și pe pereți sunt tablouri cu diferite peisaje.
-Vă place? Întreaba Liam, răzând.
-E minunat ! Spune Mama. Îl mai săruta înca o dată, dar îmi întorc capul, fixandu-mi privirea pe motanul alb care venea spre mine.
Îl mângâi, dar vocea lui Liam mă întrerupe.
-Sara, el este Tom , dar ar fi mai bine să stai departe de el. Nu prea îi plac brunetele. Spune batjocoritor.
Mama a început să râdă. Mă încrunt, îmi iau geamantanul și pornesc la etaj, unde presupun că va fi camera mea.
