Sper să nu mai fie nevoie să repet faza cu comentatul. Este doar dorința mea, faceți cum vreți.
*După o lună*
Sara's Pov
Liam a fost foarte distant cu mine, vorbiindu-mi doar necesitați, sau doar la școală când mă mai punea să rezolv câte un exercițiu la tablă. Totuși, încă nu îi înțeleg motivul. Din ziua în care m-am trezit acasă mama mi-a spus absolut tot, și am plâns împreună cu ea. Adevăratul motiv pentru care a reușit să plece de la Morgan a fost faptul că a dispărut în nu știu ce țară și nu s-a mai întors, ceea ce a fost o veste super bună, pentru că îl urăsc din tot sufletul pe omul ăsta. Dacă îl pot numi om.
-Mai ești în lumea noastră, Sara? Tyler îmi flutură mâna prin față, aducându-mă la realitate.
-Oh,da,da, scuze, eu doar...mă gândeam. Am zâmbit forțat iar Tyler a chicotit, Amanda imitându-i gestul.
Ah, da. Amanda s-a înscris la liceul nostru și s-a împrietenit imediat cu Tyler. Chiar roșește în jurul lui! Princess nu a suportat-o din prima clipă din care a văzut-o cu Tyler, așa că nu se prea înghit.
-Nu îți mănânci brioșa? Dacă, nu, dă-mi-o mie, ador brioșele, și aia are căpșuni! Mâncarea de la cantină nu mi se pare așa strălucită, așa că i-am aruncat brioșa Amandei, care a înfulecat-o ca un purcel.
-Cum o să îți menții tu silueta, mâncând brioșe? S-a încruntat la mine, apoi și-a șters firmiturile de la gură.
-Nu zău, tu sticks uman ce ești, mai bine mănânc spanac decât să mănâc ce mănâci tu! A adăugat și Tyler, molfăind un hamburger.
Mi-am coborât privirea spre tava mea. Oh, o sticlă cu suc de portocale, un măr și o salată mică. Brioșa am luat-o pentru că Tyler mi-a dat-o cu forța. Amanda a râs și și-a desfăcut un baton de Mars.
*
-Nu pot să cred că mi-a dat patru! Am știut tot! Bine, nu tot, dar am știut măcar. Sara, tu mă asculți?
-Huh? Mi-am întors privirea de la autostradă și am privit-o.
-Profa de istorie! M-a ascultat și mi-a dat patru, pe când eu meritam cel puțin un șapte. O să dau în judecată școala asta!
Am chicotit și am luat-o spre aleea ce ducea spre casa noastră. Mă rog, a lui Liam. Amanda stă la Jason, dar avem de rezolvat un proiect. Am parcat mașina și mi-am scos cheile din rucsac.
Liam gătea ceva în bucătărie.
-Hei, am spus, aruncându-mi teneșii și rucsacul.
-Mbună, a murmurat, învârtind în tigaie. Mi-am dat ochii peste cap și i-am spus Amandei să mă aștepte sus.
-Unde e mama?
-Nu știu, probabil la Luana. A stins aragazul și a luat niște farfurii, așezându-le pe masă, evitând să mă privească.
-Ce e cu tine, Liam? Mi-am fixat privirea spre el.
-Nimic.
-Nimic?! Mă eviți de o lună! Spune-mi ce e cu tine! Am ridicat puțin tonul.
De data asta s-a uitat fix în ochii mei.
S-a apropiat de mine, uitându-se la buzele mele.
-Diseară, la ora doișpe, să fii pregătită, vreau să ieșim undeva.
M-am uitat confuză la el. El doar a rânjit și a trecut pe lângă mine.
Ce ciudat și bipolar mai e.
Am luat două sticle de suc și niște fursecuri și am urcat sus.
-Okay, deci am aranjat astea pe aici, și am scos niște informații.
Am dat uimită din cap și am așezat mâncarea pe masă.
-Yummy!! Fursecuri!
*
Liam nu prea mi-a dat informații despre localul nostru, sau mă rog, oriunde am merge mai ales la ora asta, așa că nu știu cu ce să mă îmbrac. Jeanșii ar fii bineveniți oriunde, bine, nu la restaurant, dar la ora asta mă îndoiesc că mergem la un restaurant. Mi-am luat niște blugi negri, simpli, o cămașă albă din dantelă și niște converși albi scurți.
Mi-am îndreptat părul și mi-am dat cu mascara. Mi-am luat jacheta neagră din piele și am coborât jos. Era întuneric, iar mama dormea dusă, era foarte obosită. Dacă ar știi ce fac eu acum..
Niște mâini mari și calde mi-au prins talia. Am tresărit ușor și m-am întors. Liam rânjea până la urechi, îmbrăcat asemănător cu mine. Avea niște blugi negri, lăsați în jos ca de obicei, un tricou alb și sneakerși albi, și jacheta lui neagră, asemănătoare cu a mea.
-M-ai spionat când mă îmbrăcam?
A rânjit și mai râu și s-a apropiat.
-Aș fi vrut eu, dar îmi place totuși cum ești îmbrăcată. Sincer, nici nu mă așteptam îmbrăcată în vreo rochie roșie din satin pe aici. Deși ar fi chiar sexy..
L-am lovit ușor și am luat-o spre ieșire, el chicotind în urma mea.
-Iubito, cred că dantela aia v-a fi sfășiată de pe tine. Am avut noroc că intrasem în mașină și nu mă văzuse roșiind.
-Unde mă duci?, l-am întrebat în timp ce băga cheile, pornind.
-Dacă ți-aș spune nu ar mai fi surpiză, corect?
Mi-am dat ochii peste cap și m-am uitat la drum.
-Cum spui tu, Mr.Payne. A rânjit satisfăcut.
*După o oră și jumătate*
-Liam!! Cât naiba mai avem? Unde mergem?
-Ughhh! Nu mă mai săcăi atât, o să vezi, mai avem puțin.
-Liam!! Uite-te acolo, Liam, Mașina !
Oops! Suspans, hi hi.
Am republicat The devil of life, treceți și pe acolo. Nu uitați să vă spuneți părerea!
