-Hei, unde pleci? Dabia ai venit, si cum naiba nu esti in masina cu Scott?! Se uita Jason mirat spre mine, facandu-ma sa ma simt si mai prost decat ma simt acum.
-Eu..eu m-am aruncat din masina. Imi indrept privirea spre pamant, muscandu-mi buza. -Ce ai facut?! Sara, ai idee cat se periculos e?! Doamne, esti bine?
O lasa pe Jasmine acolo si vine repede spre mine. Ma ia in brate, eu returnandu-i gestul. Imi las liber lacrimiile sa cada nestingherite pe obraz, si il strang bine pe Jason. Roscata a venit si ea spre noi, luandu-ma si ea in brate.
-Jason, p-poti te rog sa ma duci a-acasa? Ma balbai, privindul cu lacrimi in ochi pe blondul din fata mea.
-Bineinteles ca pot! Haide! Jasmine, sa stai aici, ma intorc repede.
Roscata da aprobator din cap, si Jason ma conduce spre masina lui neagra.
Ma asez pe locul din dreapta, iar Jason mai zaboveste putin pe afara, vorbiind cu cineva la telefon.
Ma uit plictisita prin masina, incercand sa gasesc ceva care sa imi distraga atentia pentru cateva minute. Jason urca apoi si el, pornind masina.
-Te duc la Liam, sau vrei sa mergem la mine?
Cantaresc optiunile si ma gandesc de zece ori inainte sa aleg.
-Um..la Liam. Nu vreau sa te deranjez.
-Oh, stai linistita. Nu imi provoci nici un deranj Sara. Porneste apoi pe strazile reci ale Londrei.
Ma uitam pe geam, savurand pomii ce se aplecau de la vant. Imi place vremea urata, mai ales toamna. Era o linisite mormantala in masina. Jason nu conducea asa repede ca Scott. Ma intreb ce or fi facut dupa ce am plecat eu. L-am auzit pe Scott tipand foarte tare, dar nu l-am luat in seama.
Ce ma socheaza e faptul ca nu am patit nimic. Nici o zgarietura. Doamne ce il mai uram pe Liam acum. Probabil si-o trage cu fata blonda, doar pentru ca a castigat cursa aia banala. Mi-am inclestat pumnii doar pentru ca m-am gandit el. Nu mai vreau sa il vad, nu mai vreau sa il aud. Si totusi devenisem prieteni. Intr-un fel.
Cum isi permite sa o insele pe mama?
Dar..nu asta cred ca m-a durut. Sincer, nu stiu ce mi se intampla.
Ma simt de parca as avea nevoie de ajutor.
**
-Multumesc, Jason, serios. Ii spun blondului, raspunzandu-i la imbratisare.
-Nu ai pentru ce. Dar, nu te-am intrebat, de ce te-ai aruncat?
Intrebarea asta m-a pus pe ganduri. Nu stiu, pentru ca poate am fost acaparata de toate asa odata, si nu am mai putut rezista. Oare de asta?
Am ridicat din umeri, si Jason mi-a zambit. Mi-a mai dat un sarut pe frunte, si a plecat. Am intrat repede in casa, pentru ca inghetasem bine.
Mama era in bucatarie, gatind niste cus cus. Oare cat e ceasul? Cand m-a vazut, a venit suparata spre mine, punandu-si o mana in sold, si in cealalta tinand o lingura de lemn. Am zambit stangaci si m-am balansat de pe un picior pe altul.
-Hei? M-am uitat incet la ea, si am vazut cum arunca lingura in tigaie, stergandu-se pe sort.
-Sara, pentru numele lui Dumnezeu, ce faci cu telefonul ala? Cum m-am asteptat.
Mi-am scos telefonul. Oh, douazeci de apeluri. M-am descaltat, aruncandu-mi ghetele cat colo. Am pus geaca pe cuier, si m-am aruncat pe canapeaua din sufragerie. Mama a venit imediat dupa mine, uitandu-se cat se poate de urat.
-Cu cine vorbesc eu aici? Unde ai fost? De ce vii tocmai la ora asta? O sa ma bagi in spital, Sara!
Mi-am dat ochii peste cap, si m-am uitat la ea.
-Cu niste prieteni.
-De cand si pana cand prietenii astia? Dabia ne-am mutat aici!
-Mama, ai de gand sa incetezi cu tipatul asta la mine?!
-Mai si comentezi? Tu trebuie sa imi clarifici niste lucruri, si vad ca nici macar nu ma bagi in seama!
-Am fost cu niste prieteni, ti-am mai spus odata!
-Tu nu ai prieteni, Sara!
Am tacut. M-am uitat dezamagita la ea, si am urcat sus.
Mi-am scos o geanta din dulap, si am indesat niste haine calduroase acolo. Mi-am bagat portofelul, castiile si niste tenesi. M-am schimbat in niste blugi lungi, tot negri, si mi-am pus geanta pe umar. Acum e mai bine ca plec. Scap si de ea si de Liam.
Am coborat apasat scariile, ignorand-o pe mama care statea pe un scaun.
-Sara, unde pleci? S-a ridicat, prinzandu-ma de mana, dar m-am smucit imediat.
-Nu e treaba ta! Ma duc sa imi caut niste prieteni, ca tot nu am! I-am scuipat cu acreala cuvintele si am trantit usa.
Cu ce am gresit sa ma aleg cu toate astea?
Fuck, am lasat telefonul pe canapea. Nu am pe cine sa sun. Am luat-o spre soseaua principala, nestiind exact unde merg. Lacrimile calde imi cadeau pe fata, lasand urme de amaraciune.
Mi-am sters fata repede, si mi-am strans mainile pe langa corp. Am scos un hanorac din geanta si tenesii. Nu pot sa cred ca am ajuns sa plec aproape dezbracata. Mai bine ma duceam la Jason. M-am asezat pe o bordura, strangandu-mi geanta in brate pentru a ma mai incalzi putin. Trebuie maine sa fiu la liceu. Daca as face autostop cine stie cu ce nebun as pica in masina.
M-am cutremurat la gandul asta, si m-am uitat imprejur. Am zarit imediat o masina alba, cunoscuta. Liam. Fuck.
Poate nu ma observa. Venea in directia mea, masina mergand din ce in ce mai incet. A oprit. Dar nu era Liam. Ci un om pe care chiar nu il cunosteam.
Era un om in varsta, la vreo patruzeci de ani. S-a dat jos din masina, si ranjea gretos. M-am ridicat, si am luat-o la fuga. Ca in filmele cu prosti. Am zarit o masina de politie si m-am indreptat spre ea. Politistul care manca o gogoasa, se uita ciudat la mine, dar l-am ignorat si am intrat pe bancheta din spate.
-Domnisoara? Ce cautati aici?
Omul de care fugeam renuntase la ideea lui, si cred ca se intorsese inapoi.
Si atunci, o idee stralucita mi-a venit.
God, rea mai e mama asta a Sarei, nu? Intorsatura dramatica de situatie. Urmatorul capitol vine la 30 de voturi. (Eu le am deja scrise, dar depinde de voi cum vor decurge lucrurile)
:))
