Capitolul 26 / Plaja

1.4K 111 69
                                    

Să nu uitați de părere! Mulțumesc mult pentru că mi-ați făcut o bucurie!

-La dracu,Liam! Ai și tu grijă! Era să murim! Știi, adică să ajungem acolo jos la cinci metri sub pământ!
S-a uitat nervos spre mine, apoi a continuat să se uite atent spre drum.
L-am văzut cum strângea volanul, îngălbenindu-și degetele.

Am încercat să mă liniștesc, menținându-mi privirea pe geam.
-Î-îmi pare r-rău..
L-am privit șocată cum se bâlbâia, cerându-și scuze.
Liam Payne tocmai și-a cerut scuze?! Trebuie să notez pe ceva până nu îi trece.

M-am uitat uimită la el, privindu-l cum conduce atent pe pământ pietruit. Ok, acum chiar mă sperie.
-Liam, nu îți cere scuze, dar unde mama naibii mergem?! Conduci de două ore!

-Ajungem imediat, Sara.
V-am spus că trebuia să notez.
La scurt timp, a parcat pe..plajă.
Am ieșit din mașină, simțind nisipul fin sub teneșii mei.
Luna se reflecta în marea liniștită. Stelele străluceau pe cer, iar vântul adia ușor.

Era superb noaptea, dar tot aș vrea să văd cum este pe timp de ziuă.
Dar, uau, o zonă din Londra în care e mare și nu plouă.
-Îți place? Am simțit mâna caldă a lui Liam pe spatele meu, sub cămasă. Rânjea până la urechi.

I-am scos încet mâna de acolo și am pășit mai departe. Era foarte tentant să îmi scot teneșii.
-Da, e minunat. Cum de ai găsit locul ăsta?, doar e....Londra.
A râs.
-Aici veneam cu bunicul meu la pescuit. Era o tradiție să mergem în fiecare weekend, de aceea am vrut să te duc și pe tine azi, după miezul nopții. Acum e sâmbătă, doar nu puteam să te aduc vinerea.

Am zâmbit și mi-am lăsat jacheta în mașină. Mi-am scos teneșii și i-am pus undeva lângă jachetă, împreună cu ciorapii.
-Ce faci?
-Vreau să simt nisipul cu adevărat sub degete, nu în teneși.
A zâmbit și mi-a plasat un sărut mic pe umăr. Am început să alerg ca nebuna, simțind cum îmi gâdilă pielea. Liam mi s-a alăturat și el, fără geacă și încălțăminte, pe urmele mele, chicotind.
-Nu mă prinzi! Am țipat în timp ce râdeam, fugind și mai tare, aruncându-i lui Liam cu nisip în picioare.

-Vrei să jucăm jocul ăsta? Bine, Sara, tu ai vrut! Am izbucnit în râs, și, din greșeală, m-am împiedicat și am căzut cu spatele în nisip.
Râdeam ca un copil mic, care a văzut o acadea pentru prima dată.

Liam s-a pus lângă mine, zâmbind și privind luna.
-Știi, Sara, nu îmi mai pari așa o nesuferită ca prima dată.
Mi-am întors capul spre el, privindu-i ochii ciocolatii.

Eram serioși amândoi, privindu-ne de parcă ne-am fi văzut pentru prima dată.
-Aș vrea să te sărut,baby girl.
-Cine te ține să o faci, Daddy?
Mi-a conturat buzele cu degetul lui arătător, privindu-mă atent în tot acest timp.

Și-a lipit fruntea de a mea, mângâiindu-mi obrazul.
Mi-a atins ușor buzele cu ale lui, plimbându-și mâna pe coapsa mea.
A început să mă sărute ușor, ridicându-mi cămașa. Buricele degetelor se plimbau pe abdomenul meu, trimițându-mi furnicături.

A coborât cu săruturi mici pe gâtul meu, șoptind cuvinte pe care nu le înțelegeam.
Când și-a dus mâna la fermoarul blugilor mei, am sărit ca arsă.
S-a uitat nedumerit la mine, și cu asta am înțeles exact ce vrea.

-Ce s-a întâmplat? Am făcut ceva greșit? Sara, iubito?
-Nu-mi spune așa! Am țipat și am început să merg în față.
S-a ridicat și el și a alergat spre mine.
-Ești bine? S-a întâmplat ceva?
Încă îi simțeam degetele pe pielea mea.

L-am ignorat.
-Sara, nu face asta cu mine!
M-am întors spre el și l-am privit urât.
-Să fac ce, mai exact? Doar pentru că nu vreau să fac sex cu tine, înseamnă că am pățit ceva neapărat?
-Poftim?! Asta ai înțeles tu? A râs amar. Întotdeauna înțelegi ce vrei, și distrugi unicele momente frumoase pe care le avem împreună! Altceva mai știi ce să faci?

M-a bruscat și m-a împins, probabil nu a sesizat că eram chiar în apă. Am simțit cum alunec și cum mă scufund, panicându-mă. Dădeam fenetic din mâini și picioare, dar nu puteam să îmi deschid ochii și nu mai aveam aer. Era sufocant.
M-am zbătut mai rău și am simțit un val cum mă trage și mai rău spre larg. Nu știam să înot și aveam probabil să mor înecată.

O mână mare și puternică m-a tras în brațe, ridicându-mă la suprafață.
Am simțit din nou aerul și am tras lacom de mai multe ori. Am scuipat apa ce mi-a intrat în gură și am încercat să îmi revin.
-Oh, doamne, sunt un dobitoc, nu pot să cred că am dat în tine, Sara îmi pare atât de rău, nu îți cer să mă ierți, doar vreau să fii conștientă că îmi pare foarte rău iubito.

Am dat aprobator din cap și am închis ochii.

*Dimineața următoare*
M-am trezit buimacă, analizând peisajul din jurul meu. Unde sunt?
Un covor uriaș, portocaliu și pufos mi-a atras atenția, dar habar n-am locul ăsta.
M-am dat jos din patul uriaș și m-am dus spre ușă. Am deschis-o încet și am dat peste o pisică albă, stând tolănită la ușă.

O pisică? De unde a apărut? Am vrut să o mângâi, dar aceasta s-a ridicat și a plecat. Ce morocănoasă..
Am văzut niște scări și am auzit niște zgomote de jos. Mi-a fost frică să cobor, dar din instinct, am făcut-o.

Am pășit cu teamă spre ceea ce părea o bucătărie și am intrat.
O femeie frumoasă și șatenă vorbea cu un băiat brunet. Era la fel de frumos și îi zâmbea și o săruta, dar ea părea mai în vârstă decât el.

M-au observat și am tresărit, nefericită că le-am întrerupt momentul.
-Ăăm scuze..
-Sara, scumpo, ce faci? Ți-am făcut micul dejun.
-Ești bine? Băiatul brunet m-a privit îngrijorat cu ochii lui ciocolatii,superbi.
-Liam! Normal că e bine!

M-am încruntat.
-Cine sunteți?

Pam-Pam...

Nu vă așteptați nu-i așa? Am publicat Beauty Tips, un nou capitol de la "Tocilarul /Zayn Malik/" și am republicat"The Devil Of Life".Aaah, da, am postat și la Harry Styles Facts și la Pamflete cu 5SOS.
Am fost hărnicuță astăzi! :)
Nu uitați de părere!
Ly all ♥

Daddy L.P.Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum