Îmi venea să țip de bucurie când l-am văzut pe Liam, dar el nu părea prea fericit.
-Jason?! A lăsat pistolul jos pentru un moment, dar l-a ridicat din nou, spre Jason.-Ce dracu cauți călărit pe ea? Fața lui era roșie, iar el avea o expresie care i-ar da foc lui Jason.
Scott avea și el un cuțit în mână, și se uita foarte confuz la blondul care încă era pe mine.
Părea parcă paralizat.
Liam observă hainele sfășiate pe jos, apoi își mută privirea spre mușcăturile de pe gâtul meu, și lacrimile uscate de pe obraz.
A scrășnit din dinți și s-a năpustit asupra lui Jason.-Liam! Am țipat, în timp ce el îl călărea și arunca cu pumni pe toată fața lui.
Nu m-a luat în seamă. Ei, nici Jason nu s-a lăsat mai prejos și i-a dat un pumn lui Liam, direct în sprânceană. Scott a intervenit și el, și l-a luat pe Liam de pe blond.
-La dracu, lasă-mă sau îți zbor creierii, Scott! Am tresărit până și eu, și nici măcar nu am sesizat noile lacrimi ce se prelingeau pe obrajii mei.
Scott i-a făcut semn lui Liam spre mine, Liam rămânând încremenit. Am înghițit în sec și mi-am păstrat privirea în jos.-Iubito..a șoptit așa de încet încât am crezut că mi s-a părut numai mie. Jason era aproape leșinat pe jos. Îi curgea sânge din spânceană și din nas. Oh, și din buză. Am suspinat când l-am văzut așa, și mi-am mutat din nou privirea pe Liam. Scott a dat aprobator din cap, și l-a târât pe Jason afară.
Odată ce am rămas singuri, Liam s-a năpustit asupra mea.
Buzele sale erau calde, ca întotdeauna. Am simțit un gust ciudat de metal în gură, semn că și el avea sânge. M-am depărtat și am suspinat din nou când i-am văzut sângele curgând șiroaie din arcadă.
Și-a lins sângele de pe buze, exact ca în visul meu. M-am uitat speriată la acțiunea lui, dar mi-am închis ochii pentru o milisecundă.-Oh, doamne, Sara, iubito, ești bine? Mi-a cuprins fața în palmele sale însângerate și s-a uitat cu regret la mine.
-Îmi pare atât de rău pentru toate rahaturile pe care ți le-am provocat. Nu meriți asta, ce ți-a făcut monstrul ăsta?Nu am apucat nici să deschid gura, deoarece tipul înalt și ciudat de mai devreme a apărut nervos în cameră.
-Tu! A țipat spre Liam, venind spre el. Un sentiment de dejá-vu m-a acaparat în timp ce îl priveam pe fratele lui Jason.Liam s-a dat jos de pe mine, și l-a privit cu ură.
-Tu cine dracu mai ești? A țipat spre el.
-Nu cred că ai vrea să afli. A rânjit ciudatul în timp ce se apropia de Liam. Erau de aceași înălțime.
-Morris! Jeremy! Treceți și adunaț-ii pe ăștia de aici!Două matahale au întrat pe ușă. Cel negru veni și mă apucă brutal de păr, în timp ce, cel alb în luă pe Liam de braț. Liam s-a smucit imediat, și a vrut să îi tragă una matahalei, dar a fost pe fază, și acesta l-a prins bine de la spate.
Îmi simțeam firele smulse din păr, și am scâncit.
-Auch, idiotule, dă-mi dracului drumul! Am țipat și l-am lovit în abdomen.
El nu avea nici o reacție.
-Tărfă.. A vorbit singur, în timp ce mă apucă și pe mine de braț.A scos o seringă din buzunar, și m-am zbătut imediat.
-Dacă nu stai locului, o să te paralizez cu altceva. A rânjit în timp ce mi-a băgat acul în gât.
-Lua-te-ar dracu! Am țipat,ultimul lucru care l-am văzut a fost Liam primind același tratament ca al meu.*
M-am trezit cu o mare durere de cap, într-un loc foarte rece.
Era al naibii de frig, și durerea de cap nu mă lăsa nici să deschid ochii.
-La dracu. Am înjurat încet, masându-mi tâmpla.Am deschis încet ochii, dar vedeam încețoșat.
Ușor, ușor, am reușit să disting tot ce era în jurul meu. Eram într-o încăpere al naibii de rece, și aveam decât lenjeria pe mine. Privirea mi-a coborât spre picioare, care erau legate cu un lanț puternic și gros.Unde naiba sunt?
Brusc, amintirile mi-au năvălit în minte. Cât timp a trecut? Ce s-a întâmplat cu Jason și Scott?
Mi-am plimbat privirea prin cameră, dar nu am putut observa decât..o fată. Oh, doamne, era o fată, și era legată la fel ca mine.Unde e Liam? E bine?
Fata era brunetă, și era foarte drăguță. Poate chiar mai drăguță ca mine, dar ce e ciudat e că îmi seamănă puțin.
-Hei, te-ai trezit. Mi-a zâmbit călduros. Avea o voce puternică și caldă.-Da, ăm, unde dracu sunt? Vocea mea era răgușită, și simțeam gâtul cum mă ustură.
A chicotit.
-Bine ai venit în celebra "închisoare" a lui Jake.
Cine-i Jake?
-Jake? Am întrebat nedumerită.-Bărbatul blond care bănuiesc că l-ai văzut până acum. Am dat aprobator din cap. Deci așa îl cheamă, mama lor nu a fost așa creativă cu numele lor.
-Eu sunt Amanda.
Am înghețat. Oh, doamne, ea este iubita lui Jason. Nu-i de mirare că Jason suferă după ea, e al naibii de frumoasă.
-Eu sunt Sara. I-am zâmbit la rândul meu, și am încercat să îmi smucesc picioarele din lanțurile astea incomode. Îmi aduceau aminte de vis, și nu prea îmi convine.Dar, m-am ales cu o lovitură, care cred că o să se învinețească.
-Crezi că eu nu am încercat? A râs.
Mi-am mutat privirea spre ea. Cel puțin ea nu era în lenjerie, ca mine. Avea o pereche de blugi zdrențuiți, negri, și o bluză ruptă, albă. Probabil le are de când a venit aici.Luați cu pâine și capitolul ăsta. RECORD BĂI! Să postez eu trei zile la rând, notați undeva. Se pare că răceala asta îmi prinde bine, nu? Tușesc de zici că mă înjunghie cineva. Și mai iau și un nenorocit de sirop care are un gust de tot căcatul. Ei, măcar iese cineva căștigător din chestia asta. Voi, cititorii mei iubiți, mulțumesc enooooooorm pentru că citiți această mirobolantă carte. Merci merci. Vă iubesc, muuul, muuult ♥ :)))))
Btw: Pe Amanda am schimbat-o în ultimul moment. Inițial am vrut să fie Nina Dobrev, dar am văzut la televizor melodia aia "Be the One" și practic m-am îndrăgostit de ea. * de melodie, nu de fată*
Am zis că e potrivită pentru Amanda, și e chiar drăguță, plus că mi se pare că, chiar seamănă cu Lil.
Ok, nu vă mai rețin.*sorry for mistakes*
CITEȘTI
Daddy L.P.
Fiksi Penggemar"Roses are red, Violets are blue, I fucked your mom, But i love you"