Oh, cred ca acum chiar visam, si eram in mijlocul unui vis foarte urat, in mijlocul unui cosmar. Ochii mei aproape inghetasera pe ecranul din sticla si puteam afirma ca sunt paralizata. Nu ma puteam misca, ci doar ma uitam pierduta la apelant. Nici macar melodia mea preferata nu ma trezea la realitate. Se auzea incet, pe fundal. Tot ce puteam auzi in momentul de fata, erau gandurile mele. Blaire.
De ce ea? De ce ma suna? De ce voia ceva de la mine? Multe intrebari, la care le puteam afla raspunsurile numai daca aveam sa raspund la acel nenorocit de telefon. Nu voiam sub nici o forma sa ii aud din nou vocea scorpiei care imi facuse viata amara. Un iad.
Se opri, in sfarsit se opri. Melodia lenta nu se mai auzea.
-Hei, esti bine? Imi pari cam palida. Vocea groasa lui Tyler ma trezi ca un ciocan ce tocmai ma lovise in moalele capului.
Am reusit sa imi ridic privirea spre el, facandu-ma sa il observ calm si usor speriat.
Un zambet care abia puteam sa il schitez imi aparu pe fata, ceea ce il mai domoli putin.
-Da, multumesc pentru grija. Mi-am facut curaj si am zambit un pic mai larg, el oferiindu-mi imediat un chicot si o privire jucausa.
Din nefericire, starea mea aproape vindecata nu dura prea mult, pentru ca telefonul se auzi din nou.
I-am vazut capul blond care il avea in poza facuta chiar de mine, in Franta. Eram in Disneyland mai exact. Am inchis usor ochii si i-am deschis imediat. Mana mea s-a fortat spre telefon, aproape scapandu-mi, la un pas de a se face bucatele. Mi-am plimbat privirea inca odata pe poza de la apelant si am rasuflat. Mi-am limpezit gatul si am glisat in final pe iconul verde, pentru a putea raspunde.
-Alo? Vocea mea se auzea tremuranda si putin ragusita, dar mi-am dres-o si mi-am ciulit urechile.
-Doamne, Sara, credeam ca nu ai sa imi mai raspunzi. Nu am mai auzit nimic de tine, unde esti?
Nu imi venea deloc sa cred cat de mult o puteam uri pe fata asta. Vocea ei suna ca un piuit ascutit in urechile mele.
Era mai falsa ca proprii ei sani.
-Cred ca asta nu ar fi treaba ta. Spune-mi Blaire, de ce dracului m-ai sunat? Imi ridicasem foarte putin tonul, dar totusi imi puteai auzi furia din voce.
-Inca mai esti suparata pe faza aia? Oh, haide, stii doar ca mi-am cerut scuze.
Am marait. Scuze?! Cand si-a cerut scuze?! Nenorocita are norocul ca nu este in fata mea acum, pentru ca altfel claia blonda si arsa din capul ei, se transforma in mop.
Mi-am pastrat calmul, cu greu ce-i drept, dar l-am pastrat. Mi-am dres vocea și am zambit. E uimitor cat de repede trec la diferite stari. Si nici macar nu sunt bipolara. Cred.
-Spune ce ai de zis, si am sa te ascult. Numai daca imi lasi nenorocita de viata in pace.
-Bine, e vorba de Andrew.
Am ras.
-M-ai sunat ca sa imi reamintesti in ce mod josnic fratele tau s-a despartit de mine?
-Nu, Sara, te rog, nu te mai incapatana atata. Doar taci si asculta-ma. Asta mi-ai promis.
Mi-am dat ochii peste cap si am lasat-o sa vorbeasca.
-Stii, in ultima vreme parca nu il mai cunosc. E schimbat radical si parca e alt om. Nu stiu exact ce s-a intamplat, dar stiu ca are nevoie tine. Tot repeta de cateva zile incoace ca nu mai vrea, dar nu spune clar ce. Daca continua asa, sigur ajunge la ospiciu.
Mi-am marit ochii instantaneu. Sigur nu sunt eu motivul, pentru ca el s-a despartit de mine.
Recunosc, l-am iubit, si flacara aia, cat de mica o fi ea, inca mai arde putin cate putin in interior. Dar si cand o sa se stinga...
Nu vreau sa cred ca am sentimente pentru altcineva, acel cineva fiind Liam. Chestia asta e mult prea depasita pentru mine, si mult prea exagerata.
-OK, si ce am eu de a face cu asta? El s-a despartit de mine, asa ca nu am nici o legatura cu tot rahatul asta. Uitasem de tot de Tyler care se uita nedumerit si confuz la mine.
-Uite Blaire, fix de Andrew n-am eu chef in momentul asta. Las-o balta si nici macar sa nu indraznesti sa ma mai suni. Fa-mi o favoare si sterge-mi numarul definitiv!
-Sara,nu ma fac-
I-am inchis. Sper sa ma asculte si sa imi stearga numarul. E tot ce imi doresc in momentul de fata.
-Vrei sa plecam? Nu prea te vad asa cum erai acum zece minute.
-Asa cum? Ma uit la Tyler serioasa , incercand sa nu imi dau sangele la buza la cat de tare o strang. Dabia ma pot abtine sa nu rad.
-Glumeata, nu stiu. Sper ca telefonul ala nu te-a afectat.
De data asta am izbucnit intr-un ras zgomotos. Un cuplu din partea cealalta a cafenelei se uita ciudat la noi.
L-am vazut nedumerit. Mi-am dat ochii peste cap si am zambit. M-am ridicat usor de la masa, luand un servetel si scotandu-mi un pix din geanta. Se pare ca era bagat bine intr-un buzunar micut. Mi-am notat numarul de telefon si am pus servetelul pe masa, insotit de banii pentru bautura mea.
I-am facut lui Tyler gentil cu ochiul si am plecat. Inainte sa ies pe usa, m-am uitat cu coada ochiului la el. Zambea, in timp ce butona de zor telefonul. Am simtit o vibrare in buzunar. Deci asta facea el. L-am scos, chicotiind la mesajul lasat de el.
"Hmm...draguta plecare. As fi fost suparat daca nu imi lasai numarul tau. Oricum imi pare bine, Sara.Vorbim curand. xx"
Toamna isi facea simitita prezenta mai bine ca oricand. Vantul batea usor, iar frunzele faceau mici covoare colorate pe asfalt. Sper ca timpul sa fii trecut cat de cat, pentru ca singurul motiv pentru care am plecat, este Liam.
*
Pe bune?! Cursa? Omule, ai de gand sa iti mai petreci mult "timp cu prietenii?". Oh, haide, doar nu ramanea Liam periculosul acasa, nu? Am mototolit biletul si l-am aruncat la gunoi. Lasa, iti arat eu distractie. Am urcat rapid scarile si am deschis larg usile dulapului. Niste pantaloni scurti, negri, erau perfecti, insotiti de un maieu de aceasi culoare si o geaca neagra de piele. In picioare mi-am pus niste botine de biker si am iesit. Cred ca am uitat ca e toamna afara. Mai bine imi luam un dres mai de doamne ajuta pe mine. M-am zgribulit bine, tragand de geaca minuscula care o purtam. In garaj nu era nici o masina. Frate, cum naiba ajung acolo?
Un claxon m-a facut sa tresar brusc. O masina neagra, superba, se afla pe aleea din stanga mea. M-am incruntat cand a mai claxonat inca o data. Se pare ca era in trecere. Am zarit imediat un cap cu bucle brunete si un zambet gretos, care il cunosteam prea bine.
El nu trebuia sa fie la asa-zisa cursa?
-Hei sateno! Nu ai de gand sa urci in masina, vad ca ti-a cam inghetat gura aia mare. Il aud pe Scott tipand spre mine, cu capul scos pe geam.
Imi dau ochii peste cap si ma uit cu subinteles la el. Ma indrept repede spre masina si ma trantesc repede pe bancheta din spate. Culmea, in masina era mult mai frig.
-Oh, tu soba ambulanta, vad ca in masina ta e mai rau decat in Antartica!
-Miss Sara e obisnuita cu puful? Eh lasa, ajungem in patruzeci de minute. Incepe sa rada, si porneste spre autostrada.
-Patruzeci de minute?! Omule ai innebunit? Sunt imbracata de parca ar fi cincizeci de grade afara si tu ai de gand sa ma tii in ghetarul asta, mai nou numit masina?!
-Hei,nu mai tipa la mine. Nu e vina mea ca esti imbracata de parca ai vrea sa faci streaptease, eu puteam usor sa te las sa te duci singura si inghetata. Ai noroc ca te-am vazut, pentru ca altfel te mai si rataceai.
A inceput sa rada si mai tare si a dat drumul la caldura.
-Multumesc, oaie parlita.
-Stii ca pot sa o opresc la fel de usor cum am pornit-o?
-Bine, bine, ma predau. Spun chicotiind, ridicandu-mi mainile in aer.
Ma afund bine in scaun si imi rezem capul pe geam. Sa te vedem, Liam Payne!
Heiiiiiiii, scuze de intarziere, dar am uitat complet ca mai am si carti pe watt. Ieri am dat teza la mate, si presimt multe injuraturi asupra notei. In fine, trecem peste asta, capitolul e putin mai lung, si actiunea se incinge de acum in colo. Mhhmmm dabia astept capitolul urmator...
Pupiciii :*
