Capitolul 30 / Vei fi a mea?

1.5K 110 40
                                    

Pentru o secundă mi-am simțit inima în gât. Era o farsă? Nu prea cred, după privirea serioasă și drăgăstoasă pe care mi-o dădea.

-Liam..nu îmi aduc aminte..da-
-Nu! Îmi puse degetul pe buze. Nu întrerupe momentul ăsta frumos, nu îți cer să mă iubești, îți cer să accepți faptul că eu o fac.

Am zâmbit și mi-am coborât privirea spre buzele lui.

-Vei fi a mea? A șoptit, atingându-mi nasul cu al lui.
Nu i-am răspuns, în schimb mi-am împletit buzele cu ale lui.
-O..să..o iau..asta..ca pe un..da, A îngânat în sărut, întinzându-se peste mine.

Am chicotit și i-am îndepărtat hanoracul.
Mi-a sărutat ambii obraji, apoi nasul, fruntea, și din nou, jucăuș buzele.
A coborât cu săruturi mici pe gât, mușcând ușor.

Sentimentul de dejá-vu își făcu simțită prezența, imediat ce mi-a ridicat helanca.
-Hai să scăpăm de asta.
Mi-a dat-o peste cap, plimbându-și apoi buzele peste claviculă.
I-am tras tricoul în sus, atingându-i tandru abdomenul.

A gemut.
Și-a tras tricoul peste cap și mi-a îndepărtat rapid sutienul.
L-am împins și m-am urcat deasupra lui.
Mi-am trecut limba peste buzele lui, apoi i-am mușcat lobul urechii. Mi-a strâns fundul în palme.

Am trecut degetele peste abdomenul său lucrat, zgâriind ca o pisică.
I-am sărutat clavicula, coborând cu săruturi umede peste tot pieptul.

-Oh, doamne.

Am rânjit în timp ce coboram din ce în ce mai jos.
I-am prins betelia boxerilor între degete și am tras, jucându-mă cu ei.

-Începi cu tachinări? Mi-a rânjit înapoi, privindu-mă drept în ochi.
-Poate.
Mi-am presat sânii de pieptul lui gol și transpirat, și l-am sărutat apăsat.
A gemut, în timp s-a pus din nou deasupra mea.
Am mârâit, privindu-l cum îmi elimină rapid colanții.
-Trebuie să știi că aici e locul meu. I-am desfăcut blugii.

M-a tachinat cu sărutări pe sâni, coborând pe burtă, lăsându-mi piele de găină.

-Vreau să o fac cât mai repede, așept asta de când ți-am văzut fața aia frumoasă, chiar dacă te uram, pâlpâia ceva acolo.
Am zâmbit.
M-a privit serios în ochi când a ajuns la chiloți.

Am aprobat ușor din cap și el s-a conformat, aruncându-i undeva prin cameră, alături de boxerii săi.

A intrat ușor în mine, făcându-mă să gem puternic.
-Spune-mi dacă să mă opresc..
Am dat fenetic din cap, în timp ce el intra mai adânc, făcându-mă să simt durerea usturătoare.

Am scăncit. I-am zgâriat spatele, făcându-l să geamă.
-Oh, doamne, babygirl..
Mi-am lăsat capul pe spate din cauza durerii combinate cu plăcere.
-Liam...
-Spune..Daddy.. 

-Daddy...
Am simțit cum crește ușor ritmul, amplificând durerea.
Am încercat să ignor și am gemut.

-Te doare, babygirl?
Am dat aprobator din cap.
-Doar crește ritmul... I-am răspuns gâfâit, înfingându-mi adânc unghiile în spatele lui.
-Good girl...a murmurat.

Durerea a început ușor, ușor să dispară, lăsându-mi orgasmul aproape.
-O să..Oh god, Daddy....

Mi-am dat drumul, Liam întinzându-se lat lângă mine.

-Ai fost minunată babygirl.
Mi-a sărutat fruntea, iar eu am zâmbit.

***
M-am trezit în camera mea, cu o durere extrem de groaznică jos. Am scâncit când m-am ridicat brusc din pat, amplificând și mai rău durerea.
-La dracu.. Am îngânat și am încercat să continui să merg până la baie.

Imaginile de aseara mi-au revenit în minte, făcându-mi pielea de găină.

Mi-am spălat dinții și fața și am coborât jos. Cred că astăzi trebuie să mă reîntorc la liceu.

Liam fuma dintr-o țigară în bucătărie, privind fix în perete.

Când m-a văzut, și-a stins țigarea și a zâmbit.
-Neața.

M-a sărutat ușor, făcându-mi apoi semn să mă așez lângă el.
-Mama nu e acasă?

-Nu, nu a mai venit de aseară.
Am oftat și mi-am scos un iaurt din frigider, așezându-mă lângă Liam.
-Te doare, nu-i așa?
L-am privit stânjenită și am dat afirmativ din cap.

-O să treacă, o să fie bine. Am zâmbit.

-Astăzi am cursuri. Vii cu mine la școală.
M-am uitat ciudat la el.
-Cursuri..?
A râs.
-Da, sunt profesor de mate, la liceul tău.

Lingurița mi-a căzut din mână, făcându-mă să mă înec cu iaurtul.
-Deci o să îmi dai note mici?
-Hmm..dacă nu asculți.. A rânjit.

Mi-am dat ochii peste cap și am aruncat paharul de plastic în gunoi și lingurița în chiuvetă.

A dat drumul televizorului pe postul de muzică.
-Hai să dansăm.
M-am uitat la el ca la un nebun și m-a așezat pe scaun.

-Ai innebunit?
El doar a râs, trăgându-mă direct în brațele lui. Melodia era 'thinking out loud' de la Ed Sheeran.
-Hai să dansăm ca ei! M-am uitat fix la el și m-am abținut să nu râd. Am pufnit amândoi într-un râs isteric.

Mi-a prins mâna într-a lui, începând să dea ocolul bucătăriei
cu mine de mână, călcându-mă din când în când.
Râdeam ca doi proști, dansam ca niște nebuni și ne simțeam ca niște copii.

Gândul ăsta m-a făcut să chicotesc.
Melodia s-a terminat într-un final, noi gâfâiind de parcă am fi alergat cinci kilometri.
M-a așezat pe blat, privindu-mă direct în ochi.
-Ce repede s-au schimbat lucrurile.
Am dat aprobator din cap și i-am zâmbit.

L-am smucit spre mine și l-am sărutat încet.
Ușa s-a deschis brusc, eu dezlipindu-mă imediat de Liam.

-Ce naiba?
O fată brunetă cu părul drept, și niște sprâncene groase, stătea și ne fixa pe amândoi cu o privire speriată.
-Amanda? Ce cauți tu aici?
-Am venit să o văd pe Sara. Problema e ce făceați voi aici? Își ridică o sprânceană. Defapt, bănuiam eu că e ceva între voi.

Am răsuflat ușurată și m-am dat jos de pe blat.
-Hai să mergem la școală, a zis Liam, privindu-ne pe amândoi.Și învață și tu să ciocăni la ușă, poate făceam altceva, îi făcu Liam cu ochiul Amandei.

Finally! Gata, s-a întâmplat, happy now? Cert este că mi s-a părut puțin sec, dar contează părerea voastră, nu a mea. M-am ținut și eu de cuvânt și am postat duminică. Ly all!

Daddy L.P.Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum