Dark Eyes ( 1 & 2 )

21.Mesaj neaşteptat.

Va vine sa credeti sau nu,dar eu si Chris suntem impreuna de aproape o luna.Exact persoana de la care nu ma asteptam,m-a facut sa ma simt cel mai bine.Cu toate ca la inceput nu ne puteam suferi,acum am ajuns de nedespartit.Imi oferea exact ceea ce aveam eu nevoie de la o relatie: incredere,afectiune si muuuulta distractie.Pe bune,deja incepusem sa imi ignor majoritatea prietenilor pentru a sta cu el,fiindca simteam ca nimeni nu ma intelege asa cum o face el.Pare putin absurd si neobisnuit din partea mea,eu care spuneam cu tarie de fiecare data cand era cazul "Prietenii inaintea baietilor,caci baietii te lasa dar prietenii raman".Sincer,incep sa nu mai cred in propria-mi vorba.Ce trist.Dar pana la urma de ce sa ma invinuiesc pe mine ca am gasit un sfarsit baiatul potrivit?Ia hai sa fiu si eu fericita intr-un final.Si apropo de asta...trebuie sa imi iasa "printesa" de la ore.

-Stii ca te-am asteptat doua ore,nu?il abordez eu cand se apropie lenes de mine,cu ghiozdanul in spate.

-Nu ma face sa ma simt de parca eu te-as fii obligat sa faci asta,spune el sarutandu-ma cast pe buze.

-Stii,poti sa fi si tu uneori putin mai recunoscator.Si sper totusi ca nu te-am asteptat degeaba si dam si noi o tura pana pe Himalaya.Ce zici?

-Nu cred ca pot,trebuie sa ajung acasa.

-Poftim?Tu vorbesti serios?Te-am asteptat doua ore ca sa iesi si sa mai pierdem timpul iar tu ma lasi balta si te duci acasa?

-Imi pare rau,dar e ceva urgent.Un prieten are nevoie de ajutorul meu,chestii,intelegi tu.Hai te rog nu te supara si intelege-ma.Uite maine sunt numai al tau si stam dupa ore cat vrei tu,se scuza el sarutandu-ma pe crestetul capului.

-Maine nu pot,spun serioasa.E o zi lunga si obositoare si mai ies si tarziu de la liceu.Si stii ca in timpul saptamanii nu am voie sa ies afara prea tarziu.Mai avem doar o luna de scoala si trebuie sa trag sa imi indrept cateva dintre medii,iar pe unele sa nu le stric,acum cu sezonul testelor.Intelege-ma si tu,inchei imitandu-i tonul de mai devreme si desprinzandu-mi mana dintr-a lui.

Am mers o buna bucata de drum fara ca nici unul dintre noi sa nu zica nimic.Deci brusc,pune prietenii pe primul plan iar relatia noastra pe al doilea,sau de fapt,cine stie unde?Asta e atat de "bine" de stiut.Oare de ce am o presimtire rea?Doamne,Miriam,stii doar sa cobesti,luate-ar naiba.Imi iubesc constiinta uneori.

-Si ia stai,ma opresc eu brusc in mijlocul drumului,facandu-l pe Chris sa se izbeasca de spatele meu.Si eu ce sa mai inteleg acum?Ca nici acasa nu poti sa ma duci?

Clatina din cap si ofteaza.Mda,e clar.

-Of bine uite,ca si asa vad ca te-ai suparat,te duc pana aproape de casa.Nu pana acasa.Stai departe,Miriam,se planse el gesticuland disperat.

-Drumul de la tine pana la mine e acelasi cu cel de la mine pana la tine.Iar atunci cand iesim,eu vin mereu pana la tine.Eu pot sa fac asta si tu nu?

-Ori facem cum am zis,ori ma duc direct acasa,spune si traverseaza strada lasandu-ma in urma lui.

O iau la fuga dupa el,chiar daca fara prea multe sanse sa il ajung,tinand cont de picioarele mele care sunt jumatate din picioarele lui.Vorbesc serios,un pas de al lui e cat trei de ai mei.Si iar moment stanjenitor de liniste,in care eu mergeam in urma lui,privindu-i spatele.Ajungem la un moment dat la intersectia din apropierea mea si observ ca se opreste brusc,facandu-ma pe mine sa ma lovesc de aceasta data de el.