My demon (I)- ÎN CURS DE REPUBLICARE-

5. This is not ok

-Justin?! Ce cauți aici? Îl privesc uimită.
-Shh, deschide porcăria asta odată!
Oftez şi fac cum spune, iar el intră pe geam şi se holbează la mine.
-Ce?! Am ceva pe față? Zic, nervii deja punând stăpânire pe mine.
-Nu. Răspunde scurt.
-Ce faci aici?
-Mă plictiseam, şi m-am gândit să-ți fac o vizită. A spus, zâmbind.
-Cum de ştii unde locuiesc? Zic eu plictisită.
-Nu contează. Mă priveşte insitent.
-Iar faci aşa. Îmi pun mâinile în piept.
-Aşa cum? Ridică o sprânceană.
-Nu îmi zici nimic. Tare secretos eşti!
-Obişnuieşte-te baby! Rânjeşte.
-Mbine. Spun eu, şi mă frec la ochi să-mi treacă dorința de a dormi iar.
-Te-am trezit? El se apropie de mine, iar eu mă dau mai în spate.
-Mhm. Afirm.
-De ce tot fugi de mine Kate? Mai face un pas spre mine, iar eu fac unul în spate.
-Nu ştiu. Răspund scurt.
-Nu muşc, să ştii! Zâmbeşte şmechereşte.
Repetând acțiunea de a sta delarte de el, mă lovesc de ceva tare. Ah, biroul.
-Ştiu, Justin.
-Kate.. Îmi şopteste în ureche, odată ce ajunge în dreptul meu.
Îşi pune mâinile pe spatele meu, în aşa fel încât eu să mă ridic pe mobila rece.
El se pune în fața mea, picioarele mele fiind de-o parte şi de alta a taliei lui.
Îmi înfăşor mâna după gâtul lui, trăgându-l mai aproape de mine.
Între buzele noastre e o distanță dureros de milimetrică, însă niciunul din noi nu face vreo mişcare.
Îşi bate joc de mine?
Ne uităm unul în ochii celuilant, până când eu mi-am băgat degetele în părul lui.
Asta l-a făcut să-şi lipească buzele de ale mele, mici fiori fiind transmişi pe şirea spinării mele.
Are nişte buze atât de perfecte, doamne!
Când ne desprindem din sărut, îşi mută iar buzele pe gâtul meu, dar de data asta lasă un semn roşiatic pe pielea mea palidă.
Când vreau să-l îndepărtez de pe mine, mă opreşte.
-Nu mai fugii, baby. Nu iar.
-Asta nu e ok, Justin..
-Ba e. E atât de corect față de tine, de mine, de noi. Lasă-te dusă de val. Mă priveşte drăgăstos.
-Dacă fac asta, se va ajunge la altceva, şi nu-mi doresc. Spun, o urmă de tristețe apărându-mi pe chip.
În schimbul unui răspuns, primesc alt sărut.
Nu-l resping. Nu aş putea. Nu ştiu de ce, dar îmi plac la nebunie buzele lui.
Îi muşc puternic buza inferioară, simțind gustul sărat al sângelui, totodată zâmbind drăceşte.
-Ce naiba?! Îmi dă drumul, şi îşi duce degetul în dreptul locului afectat.
Eu încep să râd.
-Aşa îți trebuie! Ți-am zis că nu e okay ce facem.
-Pfoai, ce-ți fac când te prind! A spus, deja îndreptându-se spre mine.
Mă îndepărtez rapid de birou, şi fug în cealaltă parte a camerei.
Off, nu prea am unde să mă duc.
Fereastra.
E deschisă.
Perfect!
Mă indrept spre ea, şi Justin e pe urma mea. Amândoi râdem în continuu.
Nici nu ştiu cât e ceasul, şi fug afară. Am înnebunit.
-Stai, Cailin! Țipă blondinul, când vede cum alunec pe țeava de pe perete.
-Nu, nu!
Când ajung pe gazon, încep să fug, dar la un moment dat dau de o înfundătură.
La dracu! Înjur în gând, când îi simt prezența în spatele meu.
-Te-am prins! Spune, şi mă împinge în perete.
-Şi? Râd eu.
-Te violez acum. Zice serios.
-Ce?! Da, sigur! Răspund, încercând să-mi maschez uimirea.
El începe să râdă foarte tare, ținându-se de burtă.
-Să-ți fii văzut fața!
-Eşti un idiot! Spun, şi-l lovesc în stomac.
-Bine, gata şefa. 
-Sunt desculță. Mă plâng eu.
-Hai aici. Îşi deschide el brațele.
-Nu. Zic rapid.
-Doar fă asta, bine? Se uită dulce la mine.
-La dracu, bine.
Mă duc la el în brațe, şi îl strâng tare. E plăcut să îl îmbrățişez, chiar dacă e pentru prima oară.
-Şi cu ce mă ajută asta? Îl întreb nedumerită.
-Sari la mine în spate. Te duc.
-Eşti nebun?
-Nu eu sunt cel care a sărit pe geam, să fugă. Răspunde amuzat.
-Haha, bună gluma. Accept doar pentru că nu am pantofi.
El se întoarce, iar eu sar la el în spate. Mă prind cu mâinile de gâtul lui, şi mă țin bine.
-Atât îți trebuie să mă scapi, că te omor!
-Nu te scap. Deşi ar trebui să mai slăbeşti puțin. Mă tachinează.
-Eşti nesimțit!
-Eşti aşa drăguță când te bosumfli! Mormăie.
-Nici nu mi-ai văzut fața! Şi ai de gând să mă duci, sau stăm aici?
-Şiiiiii, decolăm.
În vreo cinci minute suntem în fața casei mele, apoi am urcat pe aceeaşi țeavă ce ducea la fereastra camerei mele. Când am intrat în încăpere, m-am întors spre Justin.
-Poți să pleci acum! Spun simplu.
-Dupa ce te car în spate, şi mă port frumos cu tine, mă dai afară? Mă priveşte ofticat.
-Omule, ai probleme? Tata poate veni din clipă în clipă, şi nu vreau să ne prindă împreună.
-Dar ce facem aşa rău?
-Doar faptul că eşti aici l-ar scoate din minți. Să nu mai spun de ce gânduri ar avea. Pedepsită pe viață, clar.
-Dar nu facem nimic. La dracu! Ridică tonul.
-Poți să încetezi să te ambalezi? Nu uita, eşti pe teritoriul meu! Deci eu fac regulile. Am rânjit învingătoare.
-Cât e ceasul? Schimbă rapid subiectul.
-Ămm, nu ştiu.
Mi-am căutat telefonul, şi l-am văzut aruncat pe jos. L-am ridicat, şi am căscat gura când am văzut ora reflectată pe ecran.
-Deci? Întreabă iar.
-6:30.
-Îmi pare rău să te dezamăgesc, baby, dar trebuie să plec. Adoptă o față tristă.
-Să mă dezamăgeşti? Mi-ai face un favor. Spun eu amuzată.
-Recunoaşte, îți place prezența mea, mai ales când fac asta.
S-a apropiat de mine, şi şi-a aşezat mâinile pe spatele meu lipindu-mi trupul de abdomenul lui, care să fiu sinceră, se simte atât de bine pe pielea mea.
NU NU NU. Încep să mă gândesc la chestii fără sens.
Trebuie să înceteze.
-Pleacă, Justin, acum! Spun încet.
-Nu vrei să te sărut? Mi-a şoptit în ureche.
M-am înmuiat. Îmi doream, dar el nu trebuie să ştie asta.
-Nu! Am răspuns răspicat. Pleacă! Am continuat.
Mi-am pus palmele pe pătrățelele lui şi..
Oh fuck! Se simțea aşa bine.
El trebuie să plece, Kate! Mi-am spus de nenumărate ori în gând.
Mi-am luat inima în dinți, şi l-am împins de pe mine.
-De ce te comporți ca o târfă?! S-a răstit el.
Serios? De data asta m-a călcat rău pe coadă. Cum îşi permite?
În secunda următoare, palma mea a făcut contact cu obrazul lui, iar capul i s-a întors uşor într-o parte.
-În viața mea nu am fost plesnit de o fată, şi nu te voi lăsa pe tine să faci asta! A urlat puternic.
-Auzi domnule nemaiplesnit de vreo fată, şi idolul tuturor leşinatelor, cu mine nu vorbeşti aşa! Nu sunt cârpa ta, să-ți fie clar! Acum pleacă, până nu te împing pe geam!
-Ne mai vedem, Caitlin! Mi-a zâmbit larg, însă era un zâmbet plin de ură şi dispreț.