My demon (I)- ÎN CURS DE REPUBLICARE-

27. I promise

Kate's P.O.V:

M-am trezit în acelaşi pat nemernic de spital, cu Federico, care privea în gol.
L-am atins pe mână, iar el a tresărit.
Şi-a întors capul, privindu-mă. Avea lacrimi în ochi.
-Ce ai pățit, Fede?
-Cum adică ce am pățit?! S-a răstit la mine.
-De ce eşti supărat?
-De ce tot faci asta? De ce tot vrei să pleci de lângă mine, Kate? A țipat.
-Te rog nu mai țipa. Pur şi simplu nu mai pot, înțelegi? Am spus cu lacrimi în ochi.
-Nuu, să nu plângi! Îmi pare rău!
-Nu, mie îmi pare rău! Chiar nu ştiu ce se întâmplă cu mine. Vreau doar să plec departe.. la mama.
-Nu, kitten. E din vina lui, nu? E din vina lui Justin?
-Da.. şi nu.
-Cum vine asta?
-E şi vina mea. Eu am toate gândurile astea şi jur că nu ştiu de ce. Sunt disperată ca el să simtă ce simt eu.. nu ştiu.
-Nu vrei să încerci altceva? Adică.. mă refer, dacă el nu vrea.. mai sunt alții care.. ştii tu.. uhm.. te plac?
-Ce glumă bună, Federico! Cine s-ar uita la o fată ca mine?
-Eu. A răspuns rapid.
În acel moment, ochii noştri s-au conectat. El mi-a luat obrajii în palmele lui şi cu degetul mare îmi mângaia uşor obrazul drept. Observam cum se apropia din ce-n ce mai mult de mine. În secunda urmatoare, mi-a sărutat delicat obrazul. Era ciudat. După aceea, pur şi simplu m-a tras într-o îmbrățişare. Am stat aşa cam trei-patru minute, după care m-a întrebat:
-Ai putea.. să încerci cu mine? A zâmbit timid.
Întrebare lui m-a surprins, punându-mă pe gânduri.
-Chiar nu ştiu..
-Uite, Kate, ştiu că e puțin ciudat, pentru că noi ne întelegem foarte bine şi ți-ar fi greu să treci de la stadiul de prieteni la ceva mai mult, dar eu chiar sunt îndrăgostit de tine şi nu te-aş răni niciodată. Sunt obsedat de zâmbetul tău. Nu suport să te văd aşa, pe cuvânt. Dacă nu vrei, e înțeleg. Oricum eu îți voi fi mereu alături şi nu voi renunța la tine, indiferent de situație.
-Promiți?
-Promit.
L-am luat în brațe şi l-am strâns puternic, apoi i-am luat palma şi i-am unit-o cu a mea.
Am nevoie de el ca prieten, însă ştiu că nu aş avea nimic de pierdut dacă i-aş accepta "oferta". Poate chiar aş ajunge să mă îndrăgostesc la rândul meu de el.
Şi recunosc că nu ştiu ce vreau şi mă stresează acest lucru.
Că azi sunt aşa, mâine sunt altfel.
Că sunt din ce-n ce mai tristă pe zi ce trece şi nu pot opri asta.
Că mă simt tot mai singură, deşi îl am pe tata, Derek, Federico şi restul prietenilor alături.
Că aş vrea să fie totul altfel, dar nu ştiu cum.
-
Restul zilei am petrecut-o pe laptopul lui Fede, pe care l-a adus, deoarece ştia că mă voi plictisi de moarte aici. Am aflat şi că e posibil să stau mai multe zile în porcaria asta de clădire, din cauza ideii mele prosteşti.
Am văzut şi că mâna îmi e înfăşurată cu un bandaj destul de mare.
Oribil.
M-am uitat cu amicul meu la multe filme, am ascultat muzică şi am râs.
M-a făcut să uit măcar pentru o scurtă durată de timp de problemele mele.
M-a ținut în brațe, se juca în părul meu şi mă săruta din când în când pe creştet.
Înainte să adorm, am decis să-i acord o şansă.
Oficial, suntem împreună.

                  -Două zile mai târziu-

-Haide, Kate, trezeşte-te! Azi te întorci acasă!
Cum am auzit cuvântul "acasă", m-am ridicat brusc.
-Serioss? Am spus rapid cu zâmbetul "până la urechi" ca un copil mic ce e pe cale să primească un premiu.
-Desigur. Cred că deja s-au săturat cadrele medicale de tine. A răspuns Derek.
-Ceva de genul. Am chicotit.
El nu ştie de tăieturi, deoarece Federico i-a spus că am avut o cădere de calciu şi am nevoie de supraveghere. Nu a vrut să-l îngrijoreze, deci am decis împreună că e micul nostru secret.
-Tata se întoarce în seara asta şi nu vreau să afle că tu ai fost în spital, iar noi am ascuns asta de el. Bine?
-Ok, ok, am înțeles. Îl sun pe Fede să vină după mine. Spun încet.
-Şi eu de ce sunt aici? Ridică o sprânceană.
-Uhm, vreau să merg cu el, te superi?
-O ardeți pe combinații? A rânjit.
-Taci! Îl lovesc uşor în umăr.
-Gata, şefa, treaba ta. Nu mă bag.
-Nici nu trebuie să te bagi!
I-am trimis un mesaj şatenului, în care l-am rugat să vina să mă ia, mi-am strâns puținele lucruri din salonul în care am "trăit" câteva zile şi am părăsit clădirea asta infectă.
Abia aştept să ajung acasă. Mi-am spus în gând.
Fede mă aştepta afară, proptit de zid.
Când m-a văzut, m-a luat în brațe şi m-a sărutat scurt pe buze.
-Hei! A spus.
-Hei!
-Pregatită să revi la normal?
-Evident! Răspuns entuziasmată.
-Perfeeect. Vreau să te duc undeva, de aceea nu am venit cu maşina mamei.
-Uu. Unde?
-O să vezi!
-Ok, stai să-i dau lucrurile mele lui Derek să mi le ducă acasă.
-Bine, kitten!
M-am dus repede la maşina fratelui meu şi i-am lăsat tot ce aveam în mână, apoi m-am întors la Fede.
M-a luat de mână şi am pornit pe jos înspre locul în care vrea el să mă ducă.
Pe drum, eram ca doi copii mici: râdeam în continuu, ne învârteam, fugeam şi țipam lucruri stupide. Eram o nouă variantă a mea. Una fericită şi cu o latură copilarească, de mult timp pierdută.
Federico chiar mă făcea să zâmbesc. Mă făcea să mă simt iubită şi asta era tot ce aveam nevoie.
-
În scurt timp, am ajuns în fața unui parc de distracții. (Genul ăla cu tot felul de maşinării, carusel etc.)
-Când eram mic obişnuiam să vin aici cu tata.. A spus gânditor.
-Serios?
-Da..
-E un loc foarte frumos!
-Am tot felul de amintiri aici. Haide, vino!
M-a tras spre o cabană mică, unde era jocul acela în care dacă câştigi, îți pot alege un pluş.
-Vrei să încerc pentru tine? Zâmbeşte dulce.
-Să văd ce poți! L-am sărutat pe obraz.
-Bine, kitten! Ce-ți doresti de acolo? A arătat spre jucăriile de pluş expuse.
Am văzut un ursuleț alb, însă ce mi-a atras atenția a fost o pisică neagră cu ochii caramelizați.
-Pisica. I-am făcut semn spre animal.
-Pisica să fie! Îmi face cu ochiul.
Dupa trei runde pierdute, într-un final a câştigat.
-Poftim, baby! Mi-a înmânat "premiul".
-Mulțumesc! Am zâmbit.
M-a luat de mâna iar, şi ne-am continuat drumul printre tarabe.
Am stat vreo două ore, în care să fiu sinceră, m-am distrat mai tare decât m-am distrat în viața mea.
Ne-am dat cu maşinuțele alea ciudate, am mâncat vată de zahăr, ne-am dat în carusel, am jucat la nişte aparate şi după zecile de rugăminți ale lui Federico, am urcat într-un final şi în roata aia gigantică de care îmi era o teamă imensă.
După sutele de urlete şi tentative de atacuri de panică, în sfârşit am ajuns la sol.
Pentru prima oara în viața mea, mă bucuram să merg cu picioarele mele.
Era ora 18:34 cand am decis că e vremea să mă întorc la locuința mea.
Şatenul m-a condus până în fața uşii, şi după ce ne-am sărutat, a plecat.
Când am intrat, era linişte, semn că tata încă nu a venit. Of, parcă îmi e dor de el. Nu l-am mai văzut de ceva timp. Sper să fie bine.
M-am dus în camera mea şi pentru început mi-am făcut un duş fierbinte, apoi m-am îmbrăcat în nişte pijamale pufoase şi m-am trântit în pat.
Mi-am luat laptopul şi mi-am verificat rețelele de socializare.
Nimic interesant.
La final am văzut că am câteva mail-uri.
Trei erau de la Niall, unul de la Zayn şi unul de la.. Justin.
Am deschis primul de la Niall:

《 Justin nu e bine, Kate! 》

A urmat al doilea:

《 Se comportă aşa ciudat. Bea, fumează şi se droghează în ultimul hal. Am încercat să vorbesc cu el, însă nu e lucid de vreo două zile. Nu mai ştiu ce să fac. Dacă citeşti asta, ajută-mă! 》

Inima îmi bătea puternic. L-am deschis şi pe al treilea:

《 KATE, E URGENT! JUSTIN A PLECAT PUR ŞI SIMPLU! ŞI NU MAI DĂ SEMNE DE CÂTEVA ORE. NU VREAU SĂ TE ÎNGRIJOREZI.. DE FAPT ŞTIU CĂ ASTA O SĂ FACI, ÎNSĂ NU ŞTIM UNDE POATE FI. TE ROG, RASPUNDE! 》

Am început să să tremur, lacrimile formându-mi-se deja în colțul ochilor.
Am dat şi pe mail-ul de la Zayn:

《 Justin... Justin a dispărut, Kate! L-am căutat peste tot, însă nu e nicăieri. Ai idee unde ar putea merge? Chiar suntem disperați şi avem nevoie de ajutorul tău urgent. 》

Ultimul mesaj de la Niall era la 15:30 şi cel de la Zayn la 16:15.
Cel de la Justin era la 16:50.
Cu lacrimi în ochi, l-am deschis şi pe cel de la el:

《 Baby girl, îmi pare rău...