19. The mission (II)

1.5K 81 27
                                    

Justin şi-a pregătit şi el pistolul, şi atunci a fost momentul în care am tras amândoi, omorându-i pe jumătate din cei aflați acolo.
Dintr-o dată am primit un pumn în stomac, ce m-a făcut să-mi scap arma.
-Kate, ai grijă, la naiba! A țipat blondinul.
-Încerc! I-am răspuns rapid.
Am început să mă bat cu bărbatul ce m-a atacat, şi după vreo zece pumni şi un picior în locul sensibil, l-am pus la pământ.
Mai erau trei.
Justin rămăsese fără gloanțe, iar pistolul meu era pe jos. Superb!
-Foloseşte-ți pumnii, Jones!
Ce idiot! Nu e ca şi cum asta fac..
I-am tras un pumn altui individ în stomac şi am încercat să-l pun la pământ, însă degeaba.
Nu puteam compara 1,65 si 57 de kg ale mele cu 1,90 si 90 de kg ale lui.
Am primit o palmă, şi atunci m-am enervat aşa de tare încât simțeam că-mi explodează venele.
Na lasă că vezi tu, matahala dracului!
După nenumărate lovituri, deşi era deja inconştient, eu încă dădeam în el.
Până la urmă l-am lăsat, însă când m-am ridicat de pe el m-am ferit la timp de altă palmă.
-Nu te-a învățat mă-ta că nu e frumos să dai în fete? L-am întrebat pe bărbatul ce a vrut să mă lovească.
Nici n-am apucat să-l ating, că Justin l-a împuşcat în ambele picioare.
-Dar tu loveşti, nu glumă! Se uită mândru la mine Justin.
-Nici tu nu eşti mai prejos, dragule! Îi fac cu ochiul.
-Unde umblă nenorociții ăştia?! Stai, să-i sun! Spune nervos.
Şi-a luat telefonul, şi a format un număr, punând apoi telefonul la ureche.
-Alo, Zayn?
-Unde dracu sunteți mă?! Țipă, trecându-şi mâna prin păr.
-Noi mai puțin şi muream aici, şi voi stați?!
-Cum adică ni s-a întins o cursă?
-Williams a făcut asta, nu? A râs dezgustat.
-Bine, şi voi când ajungeți?
-Ok, ok. Vă aşteptăm. Sper să nu mai avem şi alte surprize.
-Pa!
A închis apelul, şi şi-a îndreptat atenția spre mine, examinându-mă.
-Ce e?
-Nimic. Te-au rănit?
-Nu. Răspund sec.
-Nu încerca să faci pe dura, Caitlin! Vreau doar să verific dacă eşti în regulă.
-Nu am nevoie de grija ta. Ce s-a întamplat până la urmă? Unde sunt ceilalți?
-Cică ni s-a întins o cursă, şi Ryan şi-a dat seama de asta. Ne-au lăsat pe noi să ne ocupăm de oamenii lui Williams şi ei l-au păcălit la rândul lor. Nu ştiu exact ce au făcut. Au zis că o să ne spună. Williams nu a vrut ca transportul să aibă loc, deoarece câştigam bani grei de pe urma lui. Îi e ciudă. Nu înțeleg de ce Jason a avut încredere în el să facă această "alianță".
-Aha, înteleg. Şi acum?
-Acum ce?
-Ce facem?
-Aşteptăm.
-Bine.
Mi-am scos pachetul de țigări din buzunar, şi mi-am aprins una.
Am tras fumul toxic în plamani, ca mai apoi să-l scot afară.
M-am uitat la mâinile mele, care sângerau din cauza loviturilor date, dar nu le-am acordat prea multă atenție. Voi avea grijă de ele acasă.
După vreo jumătate de ora, "coechipierii" noştri au ajuns.
Au coborât toți trei din vehicul, şi au venit spre noi.
-Hei, Kate! M-au salutat.
-Hei, băieți! Le-am răspuns.
-Haideți să mergem lângă depozitul de la periferia oraşului. Acolo ajunge marfa. A zis blondul cu ochii albaştrii.
Am aprobat, şi am urcat în maşini şi am pornit spre locul indicat de Niall.
Pe drum, am decis să-l sun pe Federico, pentru că nu am mai vorbit de mult cu el.
După trei tonuri, a răspuns:
-Alo? I-am auzit vocea puțin răguşită.
-Hei, Fede!
-Kate?
-Eu sunt!
-Mă mir că mă mai cauți.. Spune îngândurat.
-Termină! Jur că am vrut, dar nu am putut.
-Eşti cu el?
-Poftim? Răspund confuză.
-Justin e lângă tine?
-Da..
-Cu el ai fost tot timpul ăsta, nu?
-Ceva de genul.
-Înteleg.
-Nu, Fede! Nu te gândi la lucruri care nu s-au întâmplat! Eu doar.. îmi pare rău. Spun şi încerc să-mi stăpânesc lacrimile.
-Kitten, vreau să alegi. Ştiu că nu ne cunoaştem de mult timp, însă săruturile, ținutul de mână, da, ştiu, eu le-am inițiat. Dar nu ai refuzat, şi asta e ceva. Ştiu că e ceva. Simți ceva. Ştiu asta. Am văzut în ochii tăi. Dar apoi vine el, şi parcă nu-ți mai pasă de nimic din jur. Stai mult cu el, vă sărutați cel mai probabil şi cine ştie ce altceva mai faceți. Din câte am înțeles, nu ai fost acasă după petrecere. Tot la el ai fost, nu? După ce mi-a făcut, tot cu el ai rămas, nu?
-Da..
-Aşa cum bănuiam. Nici nu-ți pasă.
-Eram moartă de beată, şi am dormit până la prânz. Am rămas la el din cauza asta. Apoi au venit Niall, Ryan şi Zayn, şi am mai stat cu ei. Am trecut pe acasă să mă schimb şi apoi m-am dus în oraş cu ei. Acum sunt în drum spre casă. Am răspuns rapid.
-Nu vreau scuze, Kate! Mă simt ca dracu. Tu ştii cum e ca persoana pe care o placi să nu se poate decide dacă te alege pe tine sau pe altcineva? E ca şi cum sunt a doua obțiune. Chiar țin la tine şi te-aş putea face cea mai fericită fată din lume. Dar dacă nu te poți hotărî, eu mă retrag.
Parcă plângea. Şi eu o făceam.
-Nu mă lăsa, Fede, te rog! Nu vreau să mă părăseşti, nu şi tu. Am spus, ştergându-mi cascadele de lacrimi.
Justin se uita foarte confuz la mine, însă nu-mi pasă.
Federico era cel ce conta acum.
Chiar simt ceva pentru el, dacă mă afectează aşa mult faptul că ar pleca din viața mea.
Îmi era silă de mine. Fede are dreptate, umblu şi cu el, şi cu Justin în acelaşi timp.
După asta, vreau să mă duc acasă şi să plâng liniştită în camera mea, însoțită de sticla de vodka.
-Kate, eu vreau să ştii că, jur, îți jur, nu o să te las niciodată. Dar am nevoie de câteva zile. Îmi va fi dor de tine. Ai grijă!
Linia telefonică a murit, la fel şi inima mea.
--
Idiotul de lângă mine nu m-a întrebat nimic. Pur şi simplu a condus în continuare cu nepăsare.
Când am ajuns, a coborât, lăsându-mă în maşină.
I-am urmat exemplul, şi am mers acolo unde s-au adunat cei patru.
-Când ajunge? Am întrebat.
-Cam în cinci minute. A răspuns Niall, apoi s-a uitat mai atent la fața mea.
-Kate, tu ai plâns? A continuat.
-Hai să lăsăm asta pe altă dată. Sunt obosită şi vreau acasă.
-Vine tiruuul!! Ne-a anunțat Zayn.
-În sfârşit! Am spus uşurată.
Însă când s-a apropiat de noi, a explodat, făcându-mă să țip speriată, inima sărindu-mi puternic în piept.
-Kate!! A strigat Justin, trăgându-mă la pământ pentru propria-mi siguranță.
Când s-a ridicat, m-a tras la el în brațe şi m-a strâns puternic. Apoi mi-a luat fața în palme şi s-a uitat panicat la mine, apoi la corpul meu.
-Eşti bine? M-a întrebat.
-D-da. Am mormăit, tuşind din cauza prafului.
M-a luat iar în brațe şi m-a strâns mai puternic, ca şi cum i-ar fi frică să mă piardă, după care m-a pupat pe frunte şi şi-a băgat capul în scobitura gâtului meu, sărutându-mi lent pielea fină.
A continuat să urce cu săruturile, iar când a ajuns în dreptul urechii, mi-a muşcat uşor lobul.
Fără să vreau, mici gemete mi-au scăpat, şi de ruşine mi-am pus capul pe umărul blodinului.
Acum lobul urechii mele se afla între buzele moi şi pline ale idiotului, trimitându-mi electricitate în tot corpul.
-Termina J-Juss.. Am şoptit.
-Nu-ți place? Mi-a spus la ureche.
-S-se uita toți..
-Să se uite.
-Încetează, te rog. Nu vreau să-şi facă o perere naşpa.
El m-a ascultat şi m-a lăsat în pace.
Când m-am uitat la ceilalți, aveau fețe ca şi cum erau la cinema.
-Asta a fost planul nostru. A spus Ryan.
-Cum adică?
-Ştiam că o să pună o bombă în tirul cu marfă, aşa că am ascuns tirul propriu zis şi l-am adus pe ăsta gol.
-Acum înteleg. Bună treabă, baieți!
-Eu mă duc în maşină. Am vorbit.
Toți au aprobat din cap şi eu am pornit spre Range Rover-ul negru.
În urma mea am putut auzi vag discuția celor patru.
-Frate, ce i-ai făcut? A întrebat Zayn.
-Nu i-am făcut nimic, idiotule. A răspuns Justin.
-Nu în felul ăla mă refeream.
-Atunci?
-Nu ştiu ce i-ai făcut sau ce i-ai zis în câteva minute, dar fata aia tremura de plăcere.
-Taci, te rog să taci! Nu e treaba ta.
-Dar..
-Niciun 'dar'. Plec şi eu. Să-l salutați pe Jason din partea mea..noastră.
-Ah, şi băieți, dacă îi mai puneți viața lui Caitlin în pericol, nu contează că e fără intenție, veți avea probleme cu mine. Totul până la ea. Puteați să spuneți dracu faptul că tirul va exploda. Nu v-am spus nimic, pentru că ea e praf deja şi nu avea nevoie de alte chestii pe cap. Dar vă avertizez. A mai adăugat el înainte să plece.
Mergeam încet, aşa că blondinul m-a prins din urmă şi şi-a pus mâna pe talia mea. M-a intors cu fața spre el şi m-a privit intens în ochi.
-Ce ți-a zis sau făcut Federico? Mă întreabă serios.
-C-ce? Nimic.
-Nu mă mai minții.. Cu el ai vorbit ultima oară, şi apelul s-a încheiat cu tine inundându-mi maşina cu lacrimi. Şi pe lângă asta te simt că ai ceva.
-Nu am nimic, serios. Vreau doar să plec acasă. Am zis cu ochii în lacrimi.
-Nu mai plânge, baby girl! Îmi frângi inima.
M-a strâns în brațe şi apoi mi-a şters lacrimile, sărutându-mă pe frunte.
Am intrat în maşină, fiind înconjurați de liniştea apăsătoare în drum spre locuința mea.
Îmi pare rău, Justin!
Îmi pare rău, Federico!

Voi ce cuplu preferați? :)

My demon (I)- ÎN CURS DE REPUBLICARE-Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum