My demon (I)- ÎN CURS DE REPUBLICARE-

1. New life

M-am trezit cu o durere groaznică de cap, care nu-mi permitea să mai fac contactul cu realitatea. Doamne cât am băut?
Sincer nu prea-mi pasă. Încerc să mă ridic, dar nu pot. Nu mai am putere. Sunt satulă de certurile zilnice cu tatal meu , de mutatul lunar şi de ..ei bine -tot-.
Uneori stau şi mă gândesc cum ar fi dacă pur şi simplu aş dispărea pentru totdeauna. Nu mi-ar duce nimeni lipsa, corect?
Mă prind de biroul de lângă mine, şi până la urmă reuşesc să stau în picioare. O amețeala bruscă m-a cuprins, făcându-mă să mă dezechilibrez. Noroc că m-am sprijinit de perete la timp.
Mă dor toate. Începând cu capul, până la ..ăm..inimă. Pentru prima dată în viața mea mă simt singură, foarte singură. De sentimentul acesta mă tem cel mai rău. Îmi e al naibii de frică de singurătate, şi ştiu că de asta nu voi scăpa niciodată. Oamenii sunt profitori şi fățarnici, şi de aceea nu am încredere în nimeni.
Lăsându-mi gândurile la o parte, mă îndrept spre baie, păşind pe parchetul rece până ce picioarele îmi fac contact cu gresia. Mă duc în fața oglinzii şi-mi privesc reflexia. Sunt un dezastru. Părul îmi stă în toate părțile, am ochii roşiatici, cearcăne extrem de vizibile, fața palidă şi buzele uşor vişinii.
Încep să cred că amețeala nu se datorează doar băuturii consumate, ci şi faptului că nu am mai mâncat de ceva vreme. Nici nu ştiu când am fost ultima oară în bucătărie, dar nu îmi e foame. Încă arăt bine se pare, şi mă bucur că sunt cel tip de fată, care deşi nu mănâncă arată, la fel. Cred că o moştenesc pe mama.
Şi da, astăzi este o zi incredibil de minunată: prima zi nenorocită de şcoală. Caut prin sertarele dulăpiorului, din fața oglinzii, micul obiect din metal care îmi aduce alinare -lama-. Poate par nebună, dar toate problemele din viața mea m-au împins să fac asta. Țin să cred că e singura rezolvare, deşi o parte din mine ştie că greşesc. De îndată ce am găsit-o, îmi trasez cu grijă 3 linii subțiri pe încheietura mâinii, lăsând firicele din lichidul roşiatic să se prelingă pe pielea mea albicioasă. Mă simt ciudat, dar bine. Beau, fumez, mă tai şi uneori mă şi droghez, dar cui dracu îi pasă?!
Mă spăl pe față şi pe dinți apoi îmi piaptăn părul brunet. Nah, trebuie să mă spăl.
Dau drumul duşului, lăsându-mi muşchii să se relaxeze sub apa fierbinte, şi imediat ce sunt gata îmi înfăşor veşnicul meu prosop vişiniu în jurul trupului, şi mă îndrept spre dulap. 
Îmi iau o pereche de blugi scurți închişi la culoare şi un pulover alb. Îmi usuc părul şi îl las aşa cum e, mă dau discret cu parfum şi mă încalț în obişnuiții mei tenişi albi -care nu mai sunt chiar atât de albi, dar nu mă sinchisesc să-i spăl-.
Nu mă machiez, prefer să fiu naturală, deşi uneori mă folosesc de anumite produse pentru a-mi acoperi imperfecțiunile feței. Dar în general, mi se pare că arăt mai okay fără tona de fond de ten şi pudră pe față .
Îmi iau geanta neagră, unde îmi bag cheile de la casă şi de la maşină, telefonul şi căştile.
Când cobor jos, nici urmă de tata. Probabil e la el în birou, beat, sau s-a dus la muncă; dar un lucru e sigur: nu-mi pasă.
Mă urc în BMW-ul meu E36, apăs accelerația şi conduc spre şcoală. Ador viteza, îmi place adrenalina. Sunt pur şi simplu diferită de celelalte adolescente de vârsta mea. Să nu mai zic de faptul că acum patru luni am făcut parte dintr-o mafie. A fost super, poate dacă nu ne mai mutăm o să vorbesc cu Andrew -fostul meu 'şef'- să îmi găsească o "slujba" aici. Dar eu una nu mai vreau să plec din oraşul ăsta. Presimt că o să-mi fac amintiri frumoase aici.
Nici nu îmi dau seama când ajung în fața clădirii, fiind întâmpinată de privirile plictisitoare ale viitorilor mei colegi.
Deschid uşa maşinii, şi când intru în liceu, îmi pun ochelarii negrii de soare şi păşesc ca o "divă" pe holurile lui.
Primul loc unde trebuie să ajung este biroul directoarei, să-mi iau orarul .
În drum spre acesta, trece pe lângă mine un grup de patru băieți: unul blond cu ochii albaştrii, unul brunet cu ochii căprui, unul -tot brunet-doar că el are ochii ca smoala şi ăm.. unul ce e şi blond şi şaten în acelaşi timp, iar ochii -păi..- sunt de culoarea caramelului.
Fiind parcă hipnotizată de aceşti băieți misterioşi, nu realizez când se împinge cineva în mine -trezindu-mă la realitate-.
-Ai grijă pe unde mergi, imbecilule! Mă răstesc eu la el.
-M-ai făcut cumva imbecil?! Se întoarce băiatul cu ochii de caramel.
Hmm. Perfect. Este fix cel care îmi stârnea interesul.
-Oh, acum nici nu mai auzi sau ce? Îi zâmbesc badjocoritor.
-Auzi târfo, ai face bine să-ți ți gura că de nu...
-Ca de nu ce? Încep eu sa râd, întrerupându-l.
El se apropie de mine cu o privire mârşavă. E foarte aprope, poate prea aproape.
-Nu vrei sa ştii de ce sunt în stare frumoaso! Spune el mângâindu-mi obrazul cu degetul mare al mâinii lui.
Mă dezgustă. Mai e şi bipolar pe deasupra. Acum două minute m-a făcut "târfă" şi acum e gata să mă sărute. Stai aşa. Cum m-a numit?!
Îmi pun mâinile pe pieptul lui, şi îl împing cu toată forța de pe mine.
Nu s-a aşteptat la asta, deci a fost uşor.
-Du-te dracu! E tot ce mai spun înainte să mă îndepărtez de el şi să dispar încet încet de pe holul lung al liceului WestHigh.
Deci calvarul a început. Bun venit 'nouă viață'!