"Bună, ai un pix?" |FINALIZATĂ|

Capitolul 1

9 luni mai târziu

Elinor

6:00 AM

Odată cu soarele și eu sunt în picioare. Chiar și adormită, bălăngănindu-mă stânga-dreapta cu ajutorul unei cârje, sunt în poziție verticală. Pășesc cu grijă pe parchetul rece spre baie. Dau drumul la apă pentru a umple cada, apoi mă îndrept către dulap. Apuc niște haine aleatoriu. Totodată scot dintr-un sertar și niște lenjerie, apoi mă îndrept către baie și scap repede de pijamale pentru a mă strecura în apa aburindă.

Locul meu preferat.

Razele palide se strecoară pe geamul micuț al băii luminând întreaga încăpere. Îmi las capul pe marginea tare a căzii și inspir puternic. Cu ochii închiși îmi trec buretele pe brațele subțiri. Pe abdomen, cu grijă. Mă joc leneșă cu piciorul stâng prin stratul abia vizibil de spumă.

Știu că m-am trezit devreme, dar așa îmi place. Ador să-mi pierd timpul în cadă sau poate cu o carte câteva minute dacă nu îmi beau cafeaua alături de tata. Așa m-am obișnuit.

Mă ridic după ceva timp din apă și încep să îmi înfășor trupul într-un prosop colorat. În oglindă se zărește cicatricea fină. O acopăr imediat.

Mereu am urât-o și o voi face până în ultima zi a existenței mele. Nu trebuia să se afle acolo. Și nici mama... Câteodată mă gândesc cum ar fi fost dacă nimic din ce e acum nu ar fi existat. Mi-ar fi plăcut să am pe umărul cui să îmi spun toate ofurile. Un umăr mai feminin. Să fie ea și să îmi dea sfaturi în materie de tot... Chiar și haine.

Îmi desprind părul pentru a-i da o forma. Îmi trec peria prin el, apoi trec la față. Nefiind adepta extravagantului folosesc ceva simplu. Mă îmbrac lent, apoi ies din cameră fără... ajutor. Mă deplasez spre camera tatei. Bat în ușă de câteva ori.

―Dormi? șoptesc când întunericul mă lovește. Tati.

―Nu. Nu mai dorm pentru că a venit ceasul meu deșteptător, spune somnoros înainte de a aprinde veioza de pe noptieră.

―Mă duc să fac cafeaua până ești gata, bine?

Întreb privind cu atenție movila purpurie de la marginea patului. Bărbatul mă aprobă tăcut și mă sărută pe frunte în drumul său spre baie. Trag draperiile lăsând soarele să curețe de umbra nopții camera, apoi merg către bucătărie. Din dulapul maroniu scot un recipient în care torn niște apă lăsând-o pe aragaz. Când apa a fiert, adaug trei lingurițe de cafea măcinată și o las câteva minute. La final o pun în două căni mari; cana tatei e plină pe când a mea are mai puțin de jumătate. Încerc să o umplu cu restul de lapte rămas pe raftul frigiderului.

Cred că așa e mai bună. Așa o făcea și mama în momentele în care i se făcea poftă de mirosul acesteia.

―Am venit! strigă tata întrând în încăpere. Nod?

―Ca întotdeauna, chicotesc eu.

Apuc materialul ce îi atârnă în jurul gâtului și îl înfășor de trei ori formând un nod decent. Așez cravata puțin mai bine și îmi bat palmele de umerii acestuia. Zâmbește și își înhață cana.

―Ai emoții? îmi atrage el atenția o dată ieșiți pe terasă.

―Poate puțin, nu e ca și cum ar fi prima dată. Știi și tu. Nu cred că e mai diferită de celelalte dați, nu?

Răspund înainte de a duce la gură băutura cafenie. Sorb cu grijă pentru a nu-mi murdări hainele. Ocup un loc pe unul dintre cele două scaune