"Bună, ai un pix?" |FINALIZATĂ|

Capitolul 14

Câteva zile mai târziu

Mike

Au trecut câteva zile de la incidentul cu potaia, iar pitica n-a mai dat niciun semn de viață. Oare s-a supărat pe mine?

― Mike, frate... Ai văzut-o pe Faith cum e îmbrăcată? Bagă în boală în toți băieți! exclamă încântat unul dintre băieți de la masă.

Simt cum maxilarul mi se încordează o dată cu pumnul și mă ridic în picioare cât ai clipi. Privesc stânga-drepta, dar nu o găsesc.

― Repetă dacă ai curaj! mârâi printre dinți. Unde este?

― Stai potolit! șoptește Tony trăgându-mă de mânecă. Nu cred că ai chef de vreo bătaie în mijlocul cantinei, ce zici?!

Pufnesc iritat și revin la locul meu așteptând să-l aud cum rostește cel de lângă mine din nou cuvintele le-a spus cu o admirație extraordinară doar cu câteva clipe în urmă. Îmi așez jacheta mai bine și îmi plasez pumnul sub bărbie.

― Deci? zic și ridic o sprânceană.

― Prefer să tac și să mor cu un cartof în gât, replică acesta.

― Contrat așteptărilor tale, eu te încurajez să-mi detaliezi ținuta iubitei mele, asta dacă nu cumva chiar îți dorești cartoful ăla, hm?

― Păi eu zic să o privești și tu, rostește și indică cu degetul arătător spre ușile cantinei. Ce zici?!

O rochiță scurtă și albă, îmi atrage atenția imediat datorită lungimii. Una-două mă ridic de la masă și pornesc spre individă și chiar înainte de a mă opri în dreptul sau, această mă ocolește făcând un pas lateral.

― Piticanie, mârâi când o aud chicotind.

― Brută lipsită de materie cenușie, spune cu voce joasă.

Mă răsucesc pe călcâie și o privesc de la spate. Părul șaten îi îmbracă perfect spatele, iar coapsele i se unduiesc mult prea lasciv pentru vârstă pe care o are.

Ce naiba a apucat-o?!

Îmi dau ochii peste cap și expir nervos pe nări încercând să nu reacționez contrar principiilor mele. Mă sucesc spre ea, dar de parcă mi-ar fi anticipat mișcarea își lipește brațul firav de corp dând din degetul arătător dorind să-mi arate un fel de "interzis".

― Tu nu te joci cu mine, Faith!

― Și vrei să zici că tu te joci cu mine, Walsh?! șușotește șatena împungându-mă cu degetul ăla enervant. Du-te și batjocorește-o pe duduia de la masa aia, adaugă arătând prea masa majoretelor.

―"Duduie", ha?! Ce vocabular elevat pentru un mic geniu ca tine, nu crezi?

― Decât să fiu deșteaptă și călcată în picioare de voi, cred că e mai bine să par proastă și să vă fac prin fapte, nu-i așa? ripostează micuța.

― Despre ce tot vorbești acolo? Ce călcată în picioare? S-a atins cineva de tine? Spune-mi și o să-i pară rău...

― Gata! mă oprește aceasta. Lasă-mă în pace, ok? Liceul de abia a început pentru mine și o dată cu el cred că am făcut o greșeală mai mare decât mine. Doar lasă-mă...

Își lasă mâna să îi cadă pe lângă corp apoi cu o simplă ridicare din sprâncene de îndepărtează de mine lăsându-mi un sentiment îngrozitor. Poate chiar un gust amar. Îmi strâng pumnii și cu doi pași ajung în spatele ei rotind-o cu față spre mine.