"Bună, ai un pix?" |FINALIZATĂ|

Capitolul 13

 Un sunet asurzitor îmi distruge somnul. Se repetă. Răsună. Îmi deschid ochii fixându-l cu privirea pe bărbatul ce trântește ușa camerei mele în repetate rânduri.

― Mă doare Capu'! Ce este în neregulă cu tine? mormăi rutinau-mă cu fata către perete.

― El ce caută aici? mârâie bărbatul.

― Poftim?! șoptesc când cuantizez la ce anume se referă.

― Jos!

― Ce s-a întâmplat? șoptește la rândul său Mike când ușa este trântită pentru ultima oară.

Însoțită de un mârâit de frustrare mă las pradă pernelor aruncând una în cel de pe podea. Cu obraji umflați de aer îmi sucesc capul spre el aruncându-i o privire mustrătoare, dar băiatul își așază mâinile pe marginea patului asemeni unui cățel.

― Trebuia să pleci, știi? Nu trebuia să fii aici. Cel puțin nu când intra tata.

― Voiai să plec? întreabă și se așază pe marginea saltelei. Spune! Voiai?

― Nu! Desigur că nu. Îmi e rău, nici nu știu cum mă cheamă.

Mă ridic leneșă din pat. Apuc halatul și alături de individ cobor scările până în bucătărie. Pătrund prima în încăpere fiind urmată de băiat. Iau un fruct din coșulețul metalic și ocup locul opus tatei în capătul mesei. Mike se așază pe scaunul alăturat mie.

― Nu știam că știi să tipi.

― A sunat bine?

― Pari puțin răgușit, dar e bine.

Oaspetele nostru nu pare să înțeleagă cu adevărat ce se întâmplă în această casa. Mă uit fugitiv la el, apoi zâmbesc scurt când îl observ pe tata că-și lasă în jos ziarul.

― Am părut amenințător?

Adolescentul se blochează. Ne privește pe amândoi. Buzele i se mișcă, dar niciun sunet nu îi părăsește gura.

― Da? răspunde acesta.

― Ești sigur de ceea ce spui? continuă bărbatul.

― Da, domnul! rostește hotărât.

― Atunci tine minte asta. Data viitoare chiar voi fi, nu voi glumi.

Acesta îmi fixează iubitul cu privirea aducându-i la cunoștință faptul că chipul său a prins o nuanță palidă și că ar trebui să mănânce ceva pentru a-și recăpăta culoarea-n obraji. Mă sperie ideea că ar putea leșina, dar mă amuză, spre uimire băiatului, situația de față.

― Tu cum te simți? revine la mine.

― Sincer? Mă doare capul, dar în rest sunt bine.

Acestea fiind spuse un clopoțel răsună cu greu. La scurt timp micuțul intră pe ușă mai să se împiedice de propriile lăbuțe. Din două sărituri se cuibărește în brațele șatenului. Băiatul privește ghemul de blană cu superioritate pe când acestuia i se flutură o ureche când latră.

― I s-a încălcat teritoriul, hun?! râde bărbatul împachetând ziarul.

Amuzați de vorbele acestuia nu băgăm de seamă noroiul pe care micuțul îl are pe burtă și pe cele două lăbuțe din spate decât când sare pe masă defilând.

―Oh, Doamne... Cineva trebuie să strângă și acela nu sunt eu, spune seniorul sustrăgându-se de la masă cu cană de cafea. E treaba voastră!

Aprob cu o înclinare a capului înainte că acesta să părăsească încăperea apoi mă cobor la nivelul cățelului privindu-l cu interes. Îl studiez cu atenție, dar nu pentru mult timp deoarece sare în secundă următoare jos pe podea.