"Bună, ai un pix?" |FINALIZATĂ|

Capitolul 7

Un "poate" am zis si i-a fost de ajuns ca sa mă care la o petrecere.

Alta data trebuie sa-mi calculez toate mișcările, si nu numai.

Îmi las capul pe marginea scaunului pentru susținere. În același timp mă delectez cu priveliștea. Șatenul își verifică pentru ultima dată tricoul alb înainte de a-și pune sacoul negru.

—Daca nu te simți bine plecam. Asta-i regula!

—Nu înțeleg. Sincer. Ce legătura are dragostea cu petrecerea?

Masculul alege doar să râdă și să îți rotească globul ocular. Îi arunc o privire prin care-l fac conștient de faptul că am văzut gestul pueril și mă aplec pentru a-mi prinde bareta pantofilor.

—Cum arat?

—Arați superb! intervine tata cu o pirueta etalând-si costumul. Ce zici?

― De ce ești îmbrăcat așa? Ai vreo întâlnire si nu știu eu?

― La petrecere, răspunde uimindu-mă. Credeai ca te duci cu el?

Nu cred ca putea sa-si găsească alt moment mai "prielnic" ca acum. Tipic lui...

― Da. Nu știu daca-ti amintești, dar tu m-ai trimis la plimbare ultima data, sau iți amintești? Tu m-ai împins sa ies cu el afara. Acum eu te împing sa stai jos si sa vezi meciul, bombăn împingând-l spre canapea.

― Dar...

― Nici un dar. Eu am fost supusa chinului, acum fa-o si tu.

Închisei cu o nota vesela, apoi mă întorc in hol unde satenul așteaptă nerăbdător. Bisate blugi de un albastru stres, un sacou si un tricou de aceeași culoare ii completează ținuta cu niște teniși. Privirea blânda pe care mi-o arunca mă face sa zâmbesc, iar modul in care îmi cuprinde talia cu brațul, chiar mă copleșește

Poate din cauza faptului ca nu am stat niciodată atât de mult cu un băiat, este cauza. Genunchi înmuiați si stări ciudate. Asta îmi doream de Crăciun.

Mârâitul amenințător al tatei răsuna in sufragerie, iar rasul meu înfundat i-l intensifica.

― Pa tata! strig părăsind casa alături de saten.

― Continuând... Arați superb! Tatăl tău nu a mințit.

― Tot nu înțeleg de ce am acceptat!

― Ai acceptat pentru ca aveai o rochie nouă pe care iți doreai sa o porți. Corect?

Mormăi ceva indescifrabil si mulțumesc cu o inclinare a capului. Portiera mi-o deschide lăsându-mă sa ocup locul din dreapta sa. Trag puțin de marginea in dantelata a rochiei pana când satenul pornește motorul.

― N-o sa te violez, mă anunța ieșind in tromba din parcare.

Surâd slab si îmi ațintesc privirea asupra peisajului adormit. Doar stâlpii de iluminat mai veghează străzile.

Eu sunt vânatul, iar el vânătorul, sau ceva de genul. Eu am o scoală de terminat, apoi o facultate. El nici măcar nu e binevenit. Nu-l cunosc si deja mă las pe mana lui? Îmi e frica. Nu reprezintă nimic altceva decât o piedica.

― Am ajuns, oftează întorcând-se cu fata spre mine. Deci, sa facem o recapitulare: nu iți place, nu te simți bine, plecam!

― Poți sa te calmezi o data? mârâi scoțând-mi centura. Cat de rău poate fi?

Încruntătura de pe chipul sau nu pare sa prevestească ceva bun, iar modul in care își scarpină nervos ceafa nu mă ajuta. Deloc. Ba chiar mă neliniștește mai mult, dar nu pentru mult timp deoarece, părăsește mașina deschizând-mi portiera. Apuc mana întinsa si mă poziționez lângă el având in mana plicul de aceeași culoare cafenie.