"Bună, ai un pix?" |FINALIZATĂ|

Capitolul 17

  Autor

As putea sa va spun ca nimic nu s-a schimbat intre cei doi si într-o oarecare măsura ar fi adevărat, dar ar fi si o fărâma de minciuna undeva pe la mijloc. Nu s-au îndepărtat atât de mult pe cat ați crede. Au rămas împreuna. Nu ca si cuplu, ci ca prieteni. Poate ca cei mai buni prieteni - ei așa considera. Oare este adevărat?

Satenul își trântește geanta pe masa fetei care tresare de spaima, apoi zâmbește si închide cartea care pare sa-i fi capturat toata atenția. Băiatul amuzat de reacția acesteia își trece mana prin parul ei ciufulind-o intra-un mod prietenos.

— Termina, mârâie aceasta îndepărtând-i mana. Ai întâlnire?

— Bineînțeles, răspunde scurt cel de lângă ea. Poți sa vii si tu. In trei, ce zici? o tachinează.

— Li prefer pe Tony.

Răspunsul nu era cel așteptat. Mike se strâmba si revine la mâncarea lui îndemnând-o pe cea de lângă el sa ii urmeze gestul. La scurt timp se aproprie si restul băieților alături de noua prietena a lui Elinor. Toți se așază pe de o parte si alta a mesei începând sa converseze unii cu ceilalți.

— Si cum a fost aseară? o întreabă Elinor pe cea de lângă ea.

Fata zâmbitoare își strecoară capul in scobitura gatului iubitului sau vrând sa acopere roșeața ce i-a acaparat ambii obraji. Cu mana dreapta o trage de braț pe fugara. Cele doua încep sa șușotească pe când băieții le privesc suspicioși.

Niciunul dintre cei prezenți la masa nu știe la ce anume se gândesc cei doi. Nimeni nu bănuiește ce anume ii tine treji pe Mike si Elinor in fiecare seara. Gândurile si dorințele le sunt ascunse poate chiar si de ei înșiși intra-un colt mai întunecat al mintii, nu doar de prietenii cei mai apropiați. Frica de a distruge ce a mai rămas i-a apropiat intra-un mod ciudat. Nici ei nu sunt conștienți de ceea ce fac sau de cum reacționează.

Elinor: Încă li iubesc, dar mai bine am ales sa-l protejez.

Mike: Cine ar fi crezut ca vom ajunge așa? Oare lucrurile ar fi stat altfel daca nu mințeam?

Zilele si lunile trec, iar cei doi rămân blocați in acest stadiu straniu a unei prietenii bazate pe minciuni si slăbiciuni ascunse. Privirile dese ori li se întâlnesc pe holurile scolii sau pe raioanele magazinelor fiind însoțite de niște saluturi mormăite ce ii fac pe aceștia sa zâmbească incontrolabil minute întregi. Oare sunt zâmbete ce emana fericire pura, ori sunt doar alte măști ce camuflează dorul de persoana iubita?

— Si cum va simțiți știind ca e ultima săptămâna? întreabă Tony făcând-i pe cei doi sa se privească.

— Minunat, răspund la unison.

Clopoțelul suna si o data cu el este anunțata afișarea rezultatelor. Toți vor avea sa afle ce punctaje au primit. In ciuda acestuia fapt pe chipurile celor doi nu se știa cu exactitate ce anume se citește.

Frica de despărțire sau de uitare? In adâncul lor știau ca peste puțin timp toate amintirile acumulate pana in momentul de fata așa aveau sa rămână fiind lipsite de o șansa la viată. Amintiri. Pur si simplu. Nimic mai mult sau mai puțin.

Mike Walsh se oprește in dreptul panoului, dar micuța lui șatena continua sa meargă. Băiatul nu baga de seama ca fata a dispărut. Își ațintește privirea curios pe foi căutând-si numele. Ba chiar le scanează de doua ori cu privirea nevenindu-i sa creadă rezultatul.

E promovat, iar asta înseamnă ca urmează sa o părăsească pe Elinor.

Se întoarce si scandează de bucurie strigând numele fetei care lipsește de lângă el. Observa, dar nu o caută. Se îmbrățișează cu restul băieților. Ea nu este acolo pentru ca li urmărește de după colt. Încearcă sa-si șteargă lacrimile repede contigenta de faptul ca el va pleca. Fuge ținând breteaua genții de parca viată ei ar depinde de asta si se ascunde in camera ce i-a devenit refugiu. Si plânge. Suspina. Mike se îndreaptă spre sala de curs in care avea sa-si petreacă următoare oara alături de băieți si ea. Trece razant pe lângă ușa debaralei si aude un scâncet. Își continua drumul împungând-se intra-un mod pueril cu ceilalți.