"Bună, ai un pix?" |FINALIZATĂ|

Capitolul 9

― Nenorocitul! bombăn împingând cu spatele ușa de la intrare. Daca el crede ca cu niște flori o sa-l iert sa-si ia gândul...

Sunetul ușii trântite distruge întreaga liniște formatata in casa atenționând-l tot o data si pe tata ca am sosit. Acesta iese in întâmpinarea mea mai voios ca niciodată, dar cu o falca in cer si una in pământ trec pe lângă el cu imensul buchet.

― De la...

― Nemernicul ala a crezut ca o sa-l iert imediat daca îmi da cincisprezece dintre cei mai frumoși trandafiri văzuți vreodată, zbier abandonând florile pe masa in căutarea unor vezi.

― Calmează-te! Eu ti-am spus sa nu ieși cu el!? rostește bărbatul continuând-si treaba.

― Serios?! Chiar tu m-ai împins de la spate sa ies cu el, iți amintești? mârâi aruncând-i o încruntătura urata.

― Ba nu, n-am făcut-o! neaga începând sa spele vasele.

― Ba da. Ai făcut-o!

― Ba nu.

― Ba da. Înțelege! strig din living căutând in continuare o vaza.

― Ba...

― Tata avem vreo găleata? li întrerup din negare stand in tocul ușii. Nu găsesc nici o vaza.

Bărbatul se uita cruciș la mine neștiind despre ce vorbesc ca intra-un final sa dea nepăsător din umeri. Márai zgomotos pornind către garaj cu pași greoi ce răsuna in întreaga casa. Pășesc pe aleea pavata pana in dreptul ușii metalice pe care o deschid cu dificultate.

― Galeți.

Murmur privind in jur. Oftez in cele din urma si mă apropii de niște rafturi acoperite.

O sa regret asta.

Apuc materialul de acoperea cu greu unul din compartimente si trag cu putere. Praful se ridica făcându-mă sa tușesc. Dau in disperare din mâini făcând-mi loc spre geamul ce reprezintă singura sursa de aer. Inspir puternic si îmi reiau căutarea.

― Ce naiba?! mormăi privind cutia inscripționata cu numele mamei.

Doar câțiva pași fac diferența dintre locul in care sunt si locul in care se afla cutia pe care scot dintre rafturi. Suflu cu putere peste praful așezat, apoi îmi acopăr gura.

― Ce-ai făcut tata?! șoptesc deschizând-o.

Câteva dintre lucrurile mamei se ivesc încă de la început: eșarfa preferata, doua cârti si poza făcută de la nașterea mea. Ceea ce-mi atrage atenția este culoarea spălăcita a rochiei de mireasa pe care n-o s-o uit niciodată. Așez cu grija lucrurile pe cârpa cu care erau acoperite rafturile. Mâinile îmi aluneca in cutie apucând corsetul rochiei.

De-ai știi cat de mult îmi lipsești. Clătitele si coditele răvășite pe care mi le făceai in fiecare dimineața îmi amintesc cu bucurie de fiecare moment petrecut alături de tine.

Corsetul simplu ii definea perfect talia. La fiecare petrecere cu ceai data in cinstea prințesei ursuleț se îmbracă in ea. Țin si acum minte cum crinolina ii transforma rochia intra-una de prințesa, iar cordonul cu aplicații strălucitoare ii completa perfect întreaga ținuta.

Un oftat frustrat îmi scapă cu rapiditate când zăresc fotografia din ziua nunti. Un plic cade lin pe materialul spălăcit având semnătura femeii ce mi-a dat viată pe el. Un țipat îmi tulbura liniștea făcându-mă sa mă ridic val-vârtej strângând in fuga lucrurile.

― Tata? șoptesc intrând in casa. Tata! adaug când urletul bărbatului răsuna încă de la intrare.

― Părăsește proprietatea in momentul asta tinere! se răstește tata împingând ușa.