Make Me Whole: Despre Păpădii Și Stele

2.

Hey, guys! La media aveți un cântec care cred că se potrivește destul de bine cu povestea.
Have fun, my darlings!
-------------------

~ Giulio's POV~

EH? L-am auzit bine pe ciudat?! El chiar are de gând să mă forțeze să intru în echipaj? Dumnezeule, nu o fac nici omorât! Urăsc marea, urăsc corăbiile și urăsc marinarii. Singurul motiv pentru care locuiesc în port e pentru că acolo găsești cel mai ușor ceva de muncă, sau ceva de furat. În plus, l-am întâlnit pe acel nebun acum câte minute? 10? Pot la fel de ușor să mă las răpit pe stradă.

L-am privit cât de urât am putut. Poate că m-a ajutat să scap de blestemații de copoi, dar asta nu-i dă dreptul să se creadă stăpânul meu.

−Tipule, nici măcar nu știu cum te cheamă! i-am spus, pe un ton aspru.

−Romeo, a zis el simplu, de parcă era un lucru de la sine înțeles.

Am inspirat adânc ca să mă calmez. După fața lui îmi dădeam seama că nici măcar nu se aștepta la un refuz.

−Ascultă, Romeo. Chestiunea e simplă. Nu vin cu tine.

−Ha?!

Era aproape cu un cap mai înalt decât mine, dar asta nu mă descuraja. Le-am putut ține piept acelor copoi, îi pot ține și lui.

−E o blestemată de corabie! Iar eu urăsc marea!

S-a dat un pas înapoi și m-a privit oripilat, de parcă nu accepta ca acel tip de oameni să existe pe această planetă.

−Am o familie și o casă la care să mă întorc, am mințit eu, sperând ca asta să-l facă să mă lase în pace. Așa că mulțumesc pentru ajutor, dar adio!

De data aceasta, m-a privit amuzat.

−Chiar așa? a rostit el, pe un ton melodios. După cât de disperat erai după acea pâine, nu prea cred că „familiei" tale i-ar păsa prea mult dacă ai lipsi.

În acel moment, fierbeam de ură și furie.

−Am spus nu. Sfârșitul discuției.

M-am întors pe călcâie, dar, când să fac un pas înspre prima stradă, m-a prins de braț și m-a întors spre el. Arăta chiar iritat.

−Ascultă, garçon. Dacă nu te îmbarci chiar în acest moment, îți jur că te dau pe mâinile copoilor. Judecând după cât de mult doreau să te prindă, nu cred că ești la primul tău furt. Nu vrei să rămâi fără o mână sau două, nu?

Dumnezeule! Chiar și când amenința, nu ar fi putut rosti cuvintele mai frumos decât dacă le-ar fi cântat.

Apoi a continuat, pe un ton ceva mai blând:

−Nu te-ai săturat să stai nemâncat săptămâni întregi? Sau să dormi prin canale, cu șobolanii?

−Din câte am auzit, pe corăbii șobolanii sunt chiar și mai des întâlniți, i-am replicat, încrucișându-mi brațele la piept.

Romeo a început să râdă. Nu o făcea ca majoritatea bărbaților care doar schițau un zâmbet și se forțau să scoată niște sunete cât mai puternice. Deloc. La el, părea că întregul corp se înveselea. Chipul și ochii i se luminau într-atât, încât irișii îi păreau de un albastru electrizant; își duse una dintre mâini instinctiv în păr, de parcă nu era obișnuit să-și țină buclele prinse. Pe arătător purta un inel mare, fără piatră, care străluci o clipă în soarele puternic de vară.

−De ce nu urci la bord, să decizi singur ce stil de viață preferi?

L-am privit destul de sceptic. Nu aveam nicio garanție că, dacă îl urmam, avea să mă lase să și plec. Probabil că a observat asta, așa că mi-a spus, lărgindu-și zâmbetul: