Hey, guys! Știu, aproape. Două. Fucking. Luni. Nici nu mai știu cum să-mi cer scuze (／ˍ・、) Nu am de gând să zic cele două cuvinte (cred că știți și voi ce perioadă urmează), dar ideea e că nu știu cât de regulat voi putea posta (；ω；) Dar vă promit un lucru (și chiar mă țin de data asta): că nu voi abandona cartea.
Așa, și trebuie să vă mai explic ceva (un fel de notă a autorului, să zicem). Occitana e o limbă vorbită și azi în Sudul Franței (și câteva alte regiuni), dar în trecut era mai mult limba poporului ( nobilimea vorbea franceza). Now,
Have fun, my darlings!
————————————————————
Tot ce rămăsese din vechea potecă pe lângă care obișnuia să crească mușețel erau câțiva pași în buruienile înalte. Giulio se opri.
−Eu nu intru acolo.
Romeo își trecu agitat o mâna prin păr; pâlcul de copaci sfrijiți pe care și-l amintea era acum o pădure în toată firea.
−Suntem la malul mării, pe aici nu trăiesc animale prea fioroase.
Giulio îl privi ca pe ultimul idiot.
−Eu nu intru acolo cu tine.
Timp de o clipă lungă, blondul nu făcu decât să se uite la el. Apoi îi luă mâna și îl trase după el printre tufele ce mărgineau păduricea.
−Vii cu mine, și o știi bine.
Brațele care îl strânseseră atât de cald se desfășurară din jurul taliei sale, iar Romeo își deschise în sfârșit ochii. Glasul femeii trecea de la înduioșare la amuzament la fel de rapid pe cât își amintea și blondul.
−Observ că nu te-ai sfiit să-ți faci prieteni.
Făcu un pas în spate, cât să-l poată privi în ochi. Și îi zâmbi.
−Vreau să-i cunosc pe toți.
Apoi, pentru prima dată, își dezlipi ochii de pe el, și îi privi în schimb pe toți cei adunați în jurul lor.
−Vai, spusese, privindu-l pe Lorenzo, Sieur Sorcier, lasă barca, doar nu crezi că trăiesc la malul mării și nu am o luntre de rezervă!
Roșcatul mai întoarsese o singură dată capul după barca pe care valurile o îndepărtau, apoi privi femeia și râse.
−Într-adevăr, Madame Fécamp. Îmi pare rău.
Madame începu să frece între două degete o șuviță de păr care îi ieșise din coc.
−Hm, cred că Jacques a terminat de pregătit tarta aceea cu mure−
−Maman, oftă Romeo, iar femeia chicoti.
−Mă bucur să văd că nu te-ai schimbat, mon cher. Să înțeleg că Pierre nu și-a pierdut din îndemânare, nu-i așa?
Nu îi așteptă răspunsul, ci continuă, în timp ce își muta privirea pe Mercutio.
−Eu mă gândeam la ceilalți. Deserturile lui Jacques ar putea-o satisface până și pe Madame de′ Medici.
Chris îi zâmbi politicos.
−Merci, Madame Fécamp−
Ea râse.
−Te rog, nu mă mai numesc așa de aproape zece ani. Sieur Sorcier mi se adresează în acel mod doar fiindcă îl amuză. Toți ceilalți îmi spun Yvonne.
−Atunci, Madame Yvonne, am fi mai mult decât încântați să încercăm tarta.
Madame afișă un zâmbet sincer, de încântare, și își dădu drumul șuviței.
CITEȘTI
Make Me Whole: Despre Păpădii Și Stele
Fanfic[Needitată] Într-o Europă dominată de principii morale dictate de dogme religioase implacabile, în mijlocul unor oameni prea preocupați să găsească greșeli în propriii semeni și prea ahtiați după moartea proscrișilor, în secolul persecuțiilor ce...
