Hey, guys! Crăciun fericiiiiiit (≧◡≦) ♡ Am vrut mereu să fac un fel de capitol special de Crăciun (nu e chiar special și nici nu e chiar reușit, dar sper să vă placă) ❤
Arigato, Usagi-chan, că m-ai scos din încurcătură (≧▽≦) Aș minți dacă aș spune că nu tu ai inspirat capitolul.
Și vreau să știți că vă iubesc, guys (și știu că ce spun nu prea are sens, e 6 dimineața și mă bucur că am postat *aproape* la timp). Mulțumesc că nu încetați să-mi citiți textele fără sens, guys, vă iubesc (*¯ ³¯*)♡
Have fun, my darlings!
———————————————————
Scutură buburuza care se cățărase pe tulpina de cicoare. Printre gene, văzu buzele lui Giulio întinzându-se într-un zâmbet reținut.
−Nu-ți place? îl întrebă, legând următorul fir de lavandă.
−Ba da.
Vocea îi era aproape o șoaptă – încărcată de uluire.
−E frumoasă. Doar că...
Nu suna de parcă avea de gând să continue.
−Doar că...?
Nodul arăta ciudat – îl dezlegă. Îl începu din nou.
Brunetul își drese glasul, ca pentru a-și ascunde stânjeneala.
−Nu credeam că vei avea răbdare să o termini.
Adăugă după o clipă, la fel de încet:
−Eu, nu aș fi avut.
Replica îl amuză pe blond. De data aceasta, îl privi direct în ochi pe Giulio. Îi surâse.
−Normal că nu ai fi avut, ești tânăr încă.
−Vorbești de parcă nu mai ai mult și mori de bătrânețe.
Brunetul rupse cu furie contactul vizual.
−Nici măcar nu ți-a crescut barba!
Apoi tăcu, iar obrajii i se umflară de bosumflare.
−Uneori, nu ai nevoie de barbă ca să te simți bătrân − viața poate face asta foarte bine.
Giulio își dădu ochii peste cap − și îl privi din nou.
−Tu nu te simți bătrân.
−Ba da. Mă doare spatele.
−Te doare spatele, repetă, pe un ton obosit.
Blondul aprobă din cap, de parcă nu observase.
Giulio chicoti.
−Bătrâne, mi-e milă de femeile tale.
Romeo nu-i răspunse; își coborî privirea la firul de lavandă și la coroniță, încercând să ascundă zâmbetul tâmp pe care și-l simțea apărând pe față.
Pentru mai puțin de cinci minute, se lăsă tăcerea între ei.
Giulio întrebă, apoi, cu glasul scăzut:
−Te-am supărat?
Blondul își ridică spre el ochii de un albastru calm. Ar fi putut să-i spună multe lucruri – multe lucruri care l-ar fi iritat, probabil. Doar că acum nu voia să-l irite pe Giulio. Îi zâmbi și înlocui acele multe-multe lucruri iritante cu câteva cuvinte simple:
−Nu, nu m-ai supărat. Știu că nu ai vorbit serios.
Coroanele copacilor din apropiere și lumina difuză a apusului adânceau verdele din ochii lui Giulio – îl făceau să pară aproape rupt de realitate.
CITEȘTI
Make Me Whole: Despre Păpădii Și Stele
Fanfic[Needitată] Într-o Europă dominată de principii morale dictate de dogme religioase implacabile, în mijlocul unor oameni prea preocupați să găsească greșeli în propriii semeni și prea ahtiați după moartea proscrișilor, în secolul persecuțiilor ce...
