Make Me Whole: Despre Păpădii Și Stele

29.

Hey, guys ('｡• ᵕ •｡') ♡ Am reușiiiiit, am terminat într-o săptămână( ˙꒳​˙ ) Nu știu cât de ok a ieșit, dar sper să vă placă și să fie suficient de reușit cât să transmită tot ce are de transmis. Vă mulțumesc în continuare că mă susțineți, că citiți povestea asta, și nici nu știți ce fericire îmi faceți când mă trezesc dimineața și citesc comentariile (≧◡≦) ♡ Vă iubesc , guys, vă iubesc♡ (￣З￣)

____________________________________________________________________________

Tot ce rămăsese din vechea potecă pe lângă care creștea mușețel erau câțiva pași în buruienile înalte, culcate pe acolo unde trecuseră înainte. Bendis își croi drum printre ele, și le puse la pământ pe toate; acum nu mai conta, căci toamna le-ar fi distrus oricum înaintea lor, natural și lent ca moartea.

***

Soarele abia ce își ivise primele raze peste linia orizontului când, ridicând în urma lor nori groși de praf, cei doi călăreți se profilară între tufele dese ce mărgineau poteca. Îi întâmpinară unda nemișcată de albastru orbitor a mării și, legănându-se leneș pe spinarea ei, micuța corabie, cu toate cele trei catarge întinzând spre cerul dimineții pânze cenușii, curate. Câteva minute mai târziu, cetatea – balaur antic, veghind obosit peste apa ce-o păzește, obosit așteptând ca timpul să-i sfarme în sfârșit scheletul ruinat.

Pe când ajunseră, toți se adunaseră deja afară. Chris, Pierre, Mercutio și Giulio, Firmin, chiar Jacques și nenorocitul de tâmplar. Firmin fu cel care le prinse hamurile, tăcut și îngândurat, dar Romeo nu observă asta – nu, când venise clipa la care tânjise atâtea zile de îndurat foamea și somnul, clipa să-l revadă pe brunetul său. Descălecă, și complet surd la tăcerile celorlalți, o clipă fu gata să alerge la el și să îl ia în brațe – o clipă. O clipă, și o suflare rece îi traversă tot corpul, din vârful capului până în tălpi.

−De ce nu ați trezit-o pe maman? îi întrebă pe rând pe Giulio, pe Pierre și pe Chris, până ce privirea se opri la Firmin. Se simte rău?

Venise să-l întâmpine după o absență de patru ani; unde era acum?

Chipul lui Firmin se întoarse; buzele murmurară ceva. Romeo nu-nțelese ce, dar puncte mari și negre i se întinseră în fața ochilor, până nu mai văzu nimic.

Și deodată capul i se izbi de pământ, iar părul lui Lorenzo îi intra în gură în timp ce-i striga să se dea de pe el, în timp ce-și întindea turbat brațele spre ceva, spre locul din care copilandrul nenorocit își luase tălpășița. Palma lui Lorenzo îi presă tare peste gură, și îi înfundă toate înjurăturile.

−Măcar taci dracului și lasă-mă pe mine să mă descurc cu asta dacă tu nu poți! Oswyne, strigă apoi tâmplarului, te ia dracu' dacă nu vii înapoi în clipa asta! Chris, du-te după el! Jur că-l spânzur dacă...

Nu mai termină, căci se uită grav la Romeo.

−Să știi că singur nu voi reuși de data asta.

Ochii blondului albaștri îi răspunseră cu înțelegere, aruncând văpăi înăbușite într-ai lui, iar Lorenzo îl ajută să se ridice.

Timp de un minut, Romeo îi privi pe cei adunați acolo.

−De când nu ați mai găsit-o?

Verdele scăpără − Giulio îi susținu privirea.

−Din noaptea în care a plecat Lorenzo.