Make Me Whole: Despre Păpădii Și Stele

5.

Hey, guys! Știu că e un capitol mega-lung, dar azi am avut ceva mai mult timp liber ^^ Sper că nu vă va plictisi, dar chiar nu aveam cum să-l scriu fără să folosesc termeni specifici. Oricum,
Have fun, my darlings!
-------------------------
~Romeo's POV~

Lorenzo continua să-l privească răutăcios pe Giulio, așteptându-i reacția, și tot ce puteam eu face era să stau acolo și să încerc să mă abțin să nu fac un scandal prea mare. Prin minte nu îmi treceau decât înjurături, deci a durat ceva până când am reușit să zic ceva. La naiba, eram furios! Și nu pe Lorenzo, ci pe mine. Pe faptul că eram atât de uituc.

La dracu′, am uitat complet că l-am rugat pe Lorenzo și să caute un nou matelot! Mi-am întors privirea spre Giulio, care încă se afla în urma mea. Arăta mai furios decât mine, dar, în același timp, și confuz și puțin umilit. Și-a întors ochii de la străinul din spatele lui Lorenzo și m-a privit cu o răceală care mi-a înghețat sângele în vene.

−Probabil totul e doar o neînțelegere, i-a spus, probabil lui Lorenzo, deși încă se uita la mine.

A dat să treacă de mine, dorind să coboare de pe corabie, dar i-am prins brațul și nu l-am lăsat să mai facă nici măcar un pas. Nu aveam de gând să-l las să plece tocmai când era decis să intre în echipaj. Nu, când îmi dădeam seama cât de greu îi fusese să ia acea hotărâre.

Deși Giulio a încercat să se elibereze, l-am ignorat și l-am privit pe Lorenzo.

−Îmi cer scuze, prietene, dar chiar s-a produs o neînțelegere. Am dat de acest băiat în port și mi s-a părut că ar întregi perfect echipajul.

A rânjit amuzat în colțurile gurii, după care și-a dat cu o mână gluga jos. Știam din experiență că făcea asta în fața străinilor doar când dorea să-i cerceteze în amănunt, sau să-i intimideze.

Totuși, privirea lui era mai mult neîncrezătoare, iar asta făcea surâsul să-i pară trist. În vreme ce își plimba irișii de un negru abisal, ce părea că înghițea lumina, pe corpul lui Giulio, sprâncenele negre i se încruntau, iar surâsul îi dispărea încet. Și-a trecut lent o mână prin părul roșcat. Spre deosebire de al lui Pierre, al lui Lorenzo era aproape sângeriu, lung până la omoplați și perfect drept. Doar din cauza mea nu și-l tăia. Eram prea fascinat de nuanța lui aprinsă ca să-l las s-o facă, deși asta însemna că oriunde mergea trebuia să poarte gluga aceea nenorocită. La urma urmei, vânătoarea de vrăjitoare era în toi și nimeni de pe corabie nu-și dorea ca Lorenzo să fie ars pe rug, sau și mai rău.

Giulio s-a relaxat puțin atunci când l-a văzut fără glugă, dar asta nu m-a făcut să slăbesc strânsoarea mâinii mele.

−Romeo, lasă bietul băiat să plece, mi-a spus Lorenzo, pe un ton obosit.

I-am aruncat o privire întrebătoare, dar el se uita cu tristețe la Giulio. Nu puteam vedea fața brunetului în acele clipe, dar eram sigur că, dacă nu făceam ceva, avea să dea uitării decizia de a rămâne pe corabie.

Mi-am dres glasul, ca să le atrag amândurora atenția. Deși și bărbatul din spate ne privea, se vedea pe fața lui că nu înțelegea o boabă din ce vorbeam.

−Giulio nu pleacă nicăieri până nu îi dau eu vreun ordin. Pentru că deja am hotărât că va face parte din echipaj.

A oftat.

−Mă gândeam eu că asta vei spune. Putem discuta între 4 ochi? a întrebat, continuând să se încrunte la mine.

Nu prea mai înțelegeam ce nu îi era clar. Eu eram căpitanul, iar eu îl voiam pe Giulio. Deci străinul pe care îl adusese înainte cu el urma să dispară.