Make Me Whole: Despre Păpădii Și Stele

Epilog.

Iarna aceea fusese îngrozitor de rece, cu geruri care urlau ca animalele, și oameni și copii înghețați pe stradă. Nu m-am gândit niciodată să-mi notez data undeva, pentru că nu m-am gândit nici că întâlnirea noastră, ori povestea pe care o avea de zis, avea să ducă la ceva ce-mi va deveni atât de drag. Nu mă deranjează că nu știu asta, atâta timp cât încă nu uit lucrurile importante.

De pildă, că nu exagerez zicând că era una dintre cele mai reci nopți din acea iarnă, noaptea în care mi-a bătut la ușă, și că focul pârâia în șemineu, dar nu dădea prea multă căldură. Eu nu purtam decât un halat subțire peste cămașa de noapte, afară viscolea, și nici vinul fiert nu reușise să-mi dezmorțească prea mult picioarele; de aceea l-am repezit, când l-am văzut stând în prag:

−Ce vrei?

−Salut, Willie.

Acum, că stau și recapitulez tot ce s-a întâmplat în noaptea aia, îmi dau seama cât m-a impresionat din primul moment vocea sa – melodioasă și, chiar în contextul acela, cu doar o mantie să-l protejeze de intemperiile vremii și un copil trăgându-l de mână, neașteptat de calm.

−Cine ești?

În toată viața mea, am fost strigat așa de o singură persoană, iar cel din fața mea nu aducea deloc cu bătrânul Chrissie. Gluga arunca un con de umbră peste chipul lui.

−Sunt doar un pelerin, care are o poveste de spus. Tatăl tău mi-a zis că te-ar putea interesa.

Nu era pelerin, și îi plăcea să-și spună Mercutio. Dar lucrurile astea le-am aflat abia mult, mult mai târziu.

Fetița pe care o ținea de mână a început să plângă, așa că mi-a spus să-l aștept înapoi mâine. Și a plecat.

Am fost tare nedrept cu tata, l-am căutat imediat după întâlnirea de a doua zi și i-am cerut să nu-mi mai trimită la ușă toți nebunii. M-a întrebat despre cine e vorba, dar ori de câte ori aveam după aceea să-i spun că îl chema Mercutio, nu avea să mă creadă.

Nu-și amintește să fi fost vreun Mercutio pe Montagne, vreodată.

 __________________________________________________________________________

Notă Finală:

Hey, guys! (❤ω❤)Au trecut aproape doi ani de când m-am apucat de carte și am bătut un drum al naibii de lung. Mulțumesc că mi-ați fost alături tot timpul, sincer nu mi-aș putea imagina să cum ar fi fost să nu vă am aproape, să o iau de la capăt iar voi să lipsiți. Sunteți cei mai buni parteneri de călătorie la care aș fi putut visa, și vă iubesc guys, vă iubesc, și nici nu știți cât de mult. Nu am crezut niciodată că o să fiu în stare să termin cartea asta. Fără voi, nici nu aș fi făcut-o.

Mulțumesc că ați făcut din cartea o poveste care mi-a devenit atât de dragă, mulțumesc că nu v-ați dat bătuți și ați avut răbdare, și, Doamne, sper să nu mă urâți pentru final. Sper că nu v-a dezamăgit prea tare.(⁄ ⁄>⁄ ▽ ⁄<⁄ ⁄)

Mulțumesc. Aș vrea să pot să umplu pagini întregi cu cât de mult vă iubesc, și cât de geniali sunteți. Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc.

Vă iubesc, exact cum iubesc și cartea asta. Vă iubesc. ♡( ◡‿◡ )