Hey, guys! Da, în sfârșit am terminat capitolul .･ﾟﾟ･(／ω＼)･ﾟﾟ･. Și da, îmi pare așa de rău că mi-a luat atâta! Sper că nu vă va dezamăgi prea tare (Ｔ▽Ｔ)
Have fun, my darlings!
————————————————————
~Lorenzo's POV~
−Roșcățel! Plimbă-ți fundul până aici câteva minute!
Vocea prea puternică a lui Chris m-a făcut să mă încrunt și să-mi deschid iar ochii pentru câteva clipe. L-am privit cât de urât am putut de pe tambuchiul cabinei echipajului, unde aveam obiceiul să dorm în timpul zilei. Inutil. Șatenul ținea timona, dar avea privirea ațintită spre locul în care mica bărcuță țopăia peste valuri.
−Pentru câteva minute nu se merită nici să mă trezesc, am spus, pe un ton destul de ursuz, ridicându-mă într-un cot. Și nu crezi că ar trebui să fii atent la direcție? Cine te-a învățat să cârmești așa?!
Eu o făcusem, bineînțeles. Eu îi învățasem pe toți. Doar că în acel moment aveam chef să-l tachinez puțin.
−Lasă toanele, Lorenzo, a spus, pe un ton amuzat. Nu vrei să-l vezi pe micuț cum înoată?
Și-a întors o secundă privirea spre mine, a surâs într-un fel jucăuș, apoi a reînceput să se uite la barcă.
Era ciudat să-l aud rostind acel cuvânt. De vreo trei ani, de când l-am luat pe Chris la bord, oricine rostea cuvântul „micuțul" se referea la un singur lucru: că șatenul a călcat iar pe bec. Probabil acum era chiar mândru de el că nu mai era cel mai tânăr membru din echipaj.
Am pufnit și m-am întins din nou pe spate, așezându-mi mâinile sub cap.
−E responsabilitatea lui Romeo, am spus, pe un ton atât de indiferent, că m-am temut să nu pară forțat.
Pentru că era forțat. L-am privit pe Giulio cum se chinuia să înoate suficient cât să vreau să-l iau la pumni pe blondul acela idiot de Romeo. Poate că metodele lui dădeau cât de cât roade, dar asta nu schimba faptul că era prea dur cu sărmanul puști.
Soarele a ieșit brusc de sub pătura de nori care l-a acoperit încă de dimineață. Mi-am închis din reflex ochii, mușcându-mi limba ca să nu încep să înjur de durere.
−Aha, a zis Chris, pe un ton plin de îndoială.
Și poate și puțin amuzament.
−Nu mai fă pe îmbufnatul, roșcățel!
−Du-te dracului!
M-am ridicat în șezut și l-am privit încruntat, brusc interesat de propoziția pe care a zis-o. Acum se uita la mine, atât de vesel, că puteam jura că în câteva momente avea să izbucnească în râs.
−De când îmi spui tu mie „roșcățel"?
Țin minte că l-am mai auzit o dată sau de două ori, doar că am fost prea distras ca să-i dau atenție.
De data aceasta, chiar a pufnit în râs.
−De vreo două-trei luni. Ești așa un idiot uneori!
Mi-am dat ochii peste cap.
−Uh, apropo, cei doi au ajuns destul de aproape, ar trebui să-l chemi pe Mercutio ca să ridicați barca, mi-a spus el.
Mi-am lăsat genunchii peste marginea tambuchiului și mi-am arcuit buzele într-un zâmbet fioros.
−Neah, îți voi lăsa ție onoarea. Până la urmă, nu mai ești mic.
Mi-am mutat privirea spre prova, unde îmi imaginam că Mercutio pierdea timpul.
CITEȘTI
Make Me Whole: Despre Păpădii Și Stele
Fanfic[Needitată] Într-o Europă dominată de principii morale dictate de dogme religioase implacabile, în mijlocul unor oameni prea preocupați să găsească greșeli în propriii semeni și prea ahtiați după moartea proscrișilor, în secolul persecuțiilor ce...
