Hey, guys! Mdea, știu că mă urâți (ノ_<。) Și da, încep ca de obicei, cerându-mi scuze (╥﹏╥) Prima dată a fost teza la română, apoi... să le zicem complicații existențiale.
Oricum, dedic acest capitol persoanelor pe care le-am dezamăgit (da, vă știu pe fiecare), mai ales că probabil și acest capitol va dezamăgi(／ˍ・、)
Acestea fiind zise,
Have fun, my darlings!
———————————————————————
Infern. Doar așa ar fi putut descrie primele minute.
Corpul său încerca să dea afară toată apa pe care o înghițise. Tușea, iar pieptul și plămânii îl dureau mai tare decât atunci când fusese cât pe ce să se înece.
Și mai erau și ei. Nenorociții cărora le datora acum nu doar propria viață, ci și pe cea a lui Giulio. Îi ura pentru asta.
Un val îmbrânci violent corabia, și, pentru câteva clipe, apa năvăli peste parapet. Romeo nu simți decât spuma celor câteva picături care îi căzuseră pe față.
Unul dintre cei de pe punte îl trase brusc în picioare. Aproape că nu mai știa unde erau susul și josul, dar se forță să stea drept și să nu cadă. Ultimul lucru pe care îl dorea era ca ei să-l considere slab.
Aproape din reflex, se uită după Giulio. În întunericul acela, nu îi putea vedea decât conturul corpului. Și tremura, aproape convulsiv.
Un alt bărbat se lăsă pe vine lângă brunet.
−Atinge-l, îi spuse Romeo, într-o franceză care accentuă nota de amenințare, și va fi ultimul lucru pe care îl faci.
Următoarea chestie pe care o simți fu lama subțire a unei spade, pe gâtul său. Milimetric. Un val mai mare, și putea sfârși decapitat. Își înghiți un nod din gât și ridică lent privirea la cel care ținea arma.
−Vezi cum vorbești, vierme needucat! Ți se pare că suntem civili?
Romeo îi rânji.
−A, nicidecum. Voi sunteți doar bufonii Coroanei.
Sabia i se îndepărtă de pielea gâtului, dar un pumn în stomac îl făcu să cadă în genunchi de durere.
−Pour le nom de Dieu! Lucien, prostule, încetează!
Vocea aceea.
Fiecare fir de păr de pe piele i se ridică. Își simți stomacul în gât șă privi rapid parapetul.
Știa că nu mai avea cum să supraviețuiască unei noi întâlniri cu marea, dar știa și cine era acel bătrân. Mai exact, știa de ce era acolo. Și că toată viața pe care și-o construise în ultimii ani se năruia cu fiecare secundă care trecea.
Da, prefera să moară cât încă era liber.
Dar nu apucă să sară. Bătrânul, cu o forță la care nu te-ai aștepta de la cineva de peste 60 de ani, îi cuprinse umerii în palme și îngenunche în fața lui. Fără să mai scoată un sunet, îi studia fiecare trăsătură a chipului, în timp ce Romeo încerca să-i evite cât de mult privirea.
−Lucien, spuse bătrânul, întorcându-se o clipă, vreau un felinar!
Romeo trebui să-și muște buza de jos ca să nu înjure. Doar asta îi mai lipsea! Dintre toate corăbiile pe care ar fi putut ajunge, de ce naiba ajunsese pe aceea?
Capul îi pulsa de durere, dar, în acele clipe, simțea doar greață. Greață pentru soarta nenorocită care îl adusese tocmai aici.
Bărbatul de dinainte reveni cu felinarul.
CITEȘTI
Make Me Whole: Despre Păpădii Și Stele
Fanfiction[Needitată] Într-o Europă dominată de principii morale dictate de dogme religioase implacabile, în mijlocul unor oameni prea preocupați să găsească greșeli în propriii semeni și prea ahtiați după moartea proscrișilor, în secolul persecuțiilor ce...
