Make Me Whole: Despre Păpădii Și Stele

8.

Hey, guys! Deci vă mulțumesc enorm pentru toate voturile și comentariile pe care le-am primit σ(≧ε≦σ) ♡ Așa, și vă mai mulțumesc din inimioară că vă luați din timp și îmi citiți cartea! Sunteți geniali ٩(♡ε♡)۶
A, la mine pare rău și pentru întârziere, dar m-am uitat la Hybrid Child și, sincer, mi-am revenit greu (╥﹏╥)
Now,
Have fun, my darlings!
------------------------
~ Giulio's POV~

Încet-încet, gravitatea situației reușea din nou să-mi copleșească mintea.

Romeo și-a pus mai mult decât încrederea în mine în acea probă. Și-a pus la bătaie demnitatea și capacitatea de a lua decizii. Iar eu ce am făcut? La dracu′, m-am comportat ca ultimul laș, iar acum probabil toți cei din echipaj puneau toată situația în cârca blondului.

Oficial, îmi puteam lua adio și de la corabie, și de la viața pe mare, și de la Romeo. Totul doar fiindcă m-am lăsat dominat de frica aceea nenorocită.

Iar asta ar fi fost o nimica toată, dacă mintea nu mi-ar fi stat doar la sărutul de mai devreme. La cât de mult mi-am dorit să nu se mai termine. Și, la naiba, la cât de mult mi-a plăcut!

Am clipit des atunci când Romeo și-a dezlipit în sfârșit fruntea de a mea și m-a privit surâzând ușor.

Oare am înnebunit? Adică, era evident că m-a sărutat doar fiindcă am suferit un atac de panică. Da, nu a vrut decât să mă calmeze și a reacționat așa din instinct. La urma urmei, chiar și eu i-am auzit teama din glas atunci când m-a strigat. M-a sărutat din impuls, atâta tot.

De ce dracu′ îmi simțeam inima ca pe o perniță de ace atunci când mă gândeam la asta?! În numele Cerurilor, ce era în neregulă cu mine?! Eu și Romeo eram amândoi bărbați, iar între bărbați nu există iubire−

Fără să vreau, mi-am mărit ochii de uimire. La naiba, de ce m-am gândit tocmai la iubire?

Blondul și-a retras mâna din părul meu, iar asta m-a făcut din nou atent la el.

−Coborâm, Giulio, a rostit pe un ton blând, dar i-am putut simți hotărârea din glas.

M-am lipit mai tare de sarturi și mi-am ridicat privirea spre drapelul ce continua să fâlfâie cu voiciune. La naiba, ne mai despărțeau doar câțiva metri! Doar câțiva metri, și aș fi reușit să-i salvez demnitatea blondului.

Atunci am realizat că tremuram. Și, deși gândul acela mă înfuria la culme, aveam o bănuială că nici nu mă oprisem din tremurat, de când cu sărutul.

Totuși, nu aveam să mă predau fricii fără o nouă luptă. Am vrut să-mi întind mâna și să duc la final cățărarea, dar să fiu al dracului dacă m-am putut mișca. Creierul meu dădea comenzile, dar niciun nerv nu avea intenția să le transmită, și cu atât mai puțin mușchii să le urmeze. Eram literalmente paralizat de frică, deși nu înțelegeam de ce naiba. O senzație de greață m-a cuprins brusc în timp ce ochii îmi erau lipiți de culorile spălăcite ale drapelului.

Probabil am fost așa încă de când mi-am revenit în simțiri, doar că am fost prea distras de sărut ca să observ.

La dracu′, niciodată nu m-am simțit mai patetic decât atunci! Îmi venea să plâng de frustrare, și probabil chiar aș fi făcut-o, dacă nu aș fi fost prea ocupat să-mi țin în frâu lacrimile de frică.

Romeo mi-a așezat o mână pe creștet, făcându-mă să-mi întorc privirea spre el. Se controla destul de bine în acea situație și mă făcea să cred că era calm. Deși, în realitate, îmi dădeam seama că el era poate chiar mai îngrozit decât mine. La urma urmei, el era singurul dintre noi doi care conștientiza adevăratul pericol: ca eu să-mi dau drumul din greșeală.